Biserica mi-a spus: „Chiar dacă el continuă să păcătuiască, TU vei fi în păcat dacă divorțezi de el”

Biserica mi-a spus: „Chiar dacă el continuă să păcătuiască, TU vei fi în păcat dacă divorțezi de el”

Redactor Divahair.ro

Sunt creștină și cred în divorț. Ce? Ți se pare ciudat că zic asta? Te înțeleg perfect... și eu îi judecam pe cei care făcea acest lucru în trecut, dar între timp mi-am schimbat părerea.

M-am căsătorit când aveam 25 de ani din cauza unei sarcini neplanificate, dar asta este o poveste pe care o voi zice altădată. Nu vreau să zic că m-am măritat din cauza bebelușului doar că am făcut-o mult mai devreme decât îmi planificasem. Primii trei ani de căsnicie au fost destul de dificili, dar foarte frumoși. Eu și soțul meu am trecut prin multe încercări într-o perioadă foarte scurtă, dar toate acele situații neplăcute ne-au apropiat extrem de mult.

Imagine cu Ashleigh Denèe și copiii ei în timp ce fac un selfieSursa foto: Instagram

Mariajul nostru s-a desfășurat absolut perfect până într-o anume noapte, când totul a fost dat peste cap. Au urmat doi ani grei în care sănătatea mea mintală a fost afectată. Ce s-a întâmplat? Ei bine, am aflat că soțul meu era dependent de filme porno. Știu că ai putea crede că nu este mare lucru, dar crede-mă... chiar este. Să iubești o persoană care suferă de o anumită dependența te poate distruge treptat, încet, dar sigur. Nu ai șansă de scăpare.

Am văzut cum această dependență mi-a furat soțul. Se temea de adevăr, era rușinat și nu avea puterea să treacă peste. Așa că s-a scufundat din ce în ce mai adânc în asta. Eu eram doar o mamă tânără cu doi copii mici care încerca să fie o soție bună, dar care era complet depășită de situație. Obosisem să mă lupt cu dependența sa, eram copleșită. Știam că trebuie să mă despart de el, știam că nu mai putem trăi împreună, dar mi-a luat foarte mult să procesez ce se întâmpla.

Știi, biserica m-a lăudat că m-am căsătorit înainte de nașterea copilului meu, dar m-a abandonat atunci când căsnicia mea se prăbușea din cauza problemei pe care o aveam cu soțul meu. Timp de aproape doi ani, m-am prefăcut că pur și simplu nu se întâmplă nimic. M-am comportat ca și cum totul ar fi bine, dar în spatele ușilor închise, eu devenisem doar o carapace a unei persoane uitate. Nu mai era nimic din mine.

L-am văzut pe soțul meu consumând-se, l-am văzut distrugându-se, dar el nu a înțeles asta. I-am observat codependența nesănătoasă pe care o avea cu anumiți membri ai familiei, dar el nu a înțeles niciodată asta. L-am văzut mințindu-mă zi de zi, iar pentru el asta era o normalitate. Devenise și pentru mine...

Și ce mi-a zis biserica?

„Chiar dacă el continuă să păcătuiască, TU vei fi în păcat dacă divorțezi de el”, „Dacă l-ai iubi așa cum ai spus că o faci, nu l-ai părăsi”, „Ar trebui să mergi la consiliere ca să-ți dai seama ce ai putea face mai bine”, „Ai făcut un jurământ față de el”, „Ar trebui să faci mai multe eforturi pentru a-l susține”.

Minciunile mult iubitului meu soț au continuat, a început să mă manipuleze, iar eu să o iau razna. Știam că trebuie să fac ceva. Nu-mi mai păsa de părerea nimănui. Nu puteam continua o relație toxică care mă consuma. Trebuia să fiu o mamă bună pentru copiii mei și în niciun caz nu o puteam face în felul acela.

Mulți oameni nu înțeleg cât de consumatoare este o dependență. Mi-a furat soțul, mi-a furat căsnicia și m-a lăsat cu inima frântă. Și el, la fel ca mine, a devenit o simplă carapace a unei persoane, o persoană care nu avea puterea de a înțelege cât de dureroase sunt minciunile lui.

Treptat, relația mea cu soțul meu și cu biserica a devenit una abuzivă emoțional. După o altă promisiune încălcată și o nouă minciuni, l-am auzit pe Dumnezeu spunându-mi să plec. M-am dus acasă să-mi vizitez mama, iar Dumnezeu mi-a spus să rămân.

M-am despărțit de soțul meu și am trăit la doar trei ore distanță de el. Am plâns... am plâns în fiecare noapte. Mă închideam în dulap și plângeam constant. Am plâns pentru viața pe care mi-am dorit-o și nu am avut-o, am plâns pentru copiii mei și am plâns pentru tatăl lor.

Sincer, mi-a fost frică de soțul meu. Nu pentru că ne-ar fi abuzat fizic vreodată pe mine sau pe copiii noștri, dar nu puteam discerne niciodată adevărul de minciună atunci când vorbea. Devenise foarte bun la manipulare.

Mi-am căutat un loc de muncă, mi-am dus copiii la o școală bună și am luptat continuu pentru a le putea oferi o viață mai bună. Am renunțat complet la a-i mai asculta pe alții și am sperat că Dumnezeu îmi va asculta rugăciunile. Dumnezeu nu și-ar dori vreodată ca o femeie să fie abuzată... nici fizic și nici psihic. Dumnezeu nu iubește divorțul, dar își iubește copiii. Așa că de ce aș fi rămas într-o relație care mă distrugea? Nu cred că Dumnezeu și-ar fi dorit asta.

Eu și soțul meu am fost despărțiți timp de șase luni. Mi-a fost greu să rezist. După această perioadă, am găsit o cale de a fi prieteni pentru copiii noștri. În tot acest timp, l-am văzut distrugându-se, luând-o razna și schimbându-se... încetul cu încetul.

Cât despre mine, ce aș mai putea spune? Sunt recunoscătoare că am primit susținerea și îndrumarea prietenilor mei în acest proces. Chiar cred că despărțire ne-a salvat viața mie și copiilor. Am învățat multe despre mine, am reușit să-mi vindec traumele trădării și mi-am regăsit vocea interioară. Chiar și soțul meu și-a găsit-o pe a lui.

Imagine cu Ashleigh Denèe îmbrăcată într-o bluză neagrăSursa foto: Facebook

Probabil că va fi foarte dificil și obositor să încercăm să ne reparăm căsnicia. Oricum nu vom putea face asta decât atunci când amândoi vom fi cu adevărat vindecați. Măcar suntem pe drumul ce bun...

Este timpul să ne simțim confortabil cu ceea ce este inconfortabil. Este timpul să ne ridicăm standardele. Înainte să acuzi pe cineva că este păcat să divorțeze, încearcă să afli ce a dus la această situație. Nu fii tu cel/cea care încurajează un abuz!

Citește și: Mi-am cunoscut soțul la 23 de ani și ne-am căsătorit pe loc. După 14 ani mi-am dat seama că sunt lesbiană

Sursă articol: Lovewhatmatters

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram, Facebook

Articolul urmator
Toată copilăria i s-a spus că este o „maimuță”, din cauza semnului din naștere care-i acoperea 80% din corp. Cum arată acum, ajunsă la maturitate
Toată copilăria i s-a spus că este o „maimuță”, din cauza semnului din naștere care-i acoperea 80% din corp. Cum arată acum, ajunsă la maturitate
In ce te vei reincarna in urmatoarea viata?
Incepe quiz
In ce te vei reincarna in urmatoarea viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (41)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.