"Nu aveam niciun ban, am spart pușculița fiicei mele ca să cumpăr o sticlă de vin.": O mamă a 4 copii povestește în detaliu drumul de la alcoolism la recuperare

"Nu aveam niciun ban, am spart pușculița fiicei mele ca să cumpăr o sticlă de vin.": O mamă a 4 copii povestește în detaliu drumul de la alcoolism la recuperare

Redactor Divahair.ro

În copilărie, alcoolul îmi părea înfricoșător. Tatăl meu era alcoolic. Din cauza lui, am suferit numeroase traume pe atunci. De asemenea, știam că mulți alți membrii din familia noastră sunt alcoolici, atât de partea mamei, cât și din partea tatălui. Religia pe care am urmat-o încă din copilărie era complet împotriva alcoolului. Pe când eram mică, dar și în adolescență, dacă mi-ar fi spus cineva că într-o bună zi voi consuma alcool, nu aș fi crezut niciodată.

Imagine cu DeeDee Clough când era micăSursa foto: Facebook

La 20 de ani, am renunțat la religia mea. M-am simțit, în sfârșit, liberă. Și, bineînțeles, am început să consum alcool. Inițial, o făceam foarte rar și doar cu ocazii sociale. Nu am băut niciodată singură. Îmi plăcea. Eram destul de amuzantă atunci când mă îmbătam. Totul până într-o zi când... nu am mai fost.

La 30 de ani, aveam deja patru copii și viața a devenit brusc mai grea. Am început să mă confrunt cu trauma pierderii tatălui meu, care pierise într-un accident în mina de cărbune. L-am pierdut când aveam 9 ani. Am fost diagnosticată cu tulburare bipolară, dar am refuzat să cred că sunt, cu adevărat, bolnavă. Nu mi-am tratat problema și, ulterior, a devenit tot mai mare. Plus de asta, inima mea era frântă. Treceam și printr-un divorț. Alcoolul a devenit imediat medicamentul meu.

Am început să beau tot mai des. Apropiații mei deja își făceau probleme. Dar eu nu le recunoșteam situația mea. Într-o noapte, când eram singură, nu-mi mai puteam lua gândul de la alcool. Dar nu mai aveam niciun ban, așa că am spart pușculița fiicei mele ca să cumpăr o sticlă de vin. După ce au adormit copiii, am început să beau. Am băut singură toată sticla. Ultimul pahar, din greșeală, l-am vărsat pe covorul meu alb și am avut o reacție isterică. Acela a fost și momentul în care mi-am dat seama că sunt alcoolică...

Imagine cu DeeDee Clough în timp ce face un selfieSursa foto: Facebook

Patru ani mai târziu, am început să-mi vărs amarul în vodcă. Beam ziua, noaptea, oricând... Într-o seară, m-am îmbătat atât de tare, încât am continuat să mai beau pentru încă trei zile. Ce mai era de făcut? Nu am mâncat nimic, am băut foarte puțină apă și multă, dar foarte multă vodcă. După ce am rămas fără alcool, depresia a început să se resimtă tot mai tare. Era teribil. Nu mai puteam să continui așa. Pur și simplu nu mai puteam face asta.

Voiam neapărat să scap de această boală, voiam să nu mai fiu dependentă de alcool. Dar știam că nu voi putea renunța niciodată la viciul meu... decât dacă mi-aș fi pus capăt vieții. Așa că am început să trimit mesaje tuturor apropiaților mei. Le-am spus că îi iubesc și mi-am luat la revedere. Cea mai tristă parte este că le-am scris inclusiv copiilor mei asta. Eu nu-mi amintesc ce am făcut, toate aceste detalii mi-au fost povestite de rudele mele.

În noaptea aceea, sora și mama mea m-au dus la spital. Mi-au spus că am încercat să sar din mașină. Sunt sigură că am vrut să fac asta. Am fost oprite pe marginea drumului și un bărbat s-a apropiat de noi. Era însoțit de un câine ciobănesc german. Îmi aduc aminte că mi-a povestit că este un dependent în recuperare și că acel câine îi salvase viața. Nu mă îndoiesc. Singurul lucru pe care mi-l amintesc din noaptea aia este doar întâlnirea cu ei doi. Atât. 

Am început dezintoxicarea la spital, iar apoi am continuat tratamentul într-un centru special. La vremea aceea, eram într-o relație cu un bărbat care era și el alcoolic. El a continuat să bea, dar eu am rămas trează. Am ținut-o așa timp de 90 de zile. Ce am făcut după cele 90 de zile? Am sărbătorit, bineînțeles. Da, cu alcool. M-am îmbătat. Mi-am spus că dacă am rezistat deja 90 de zile, voi avea oricând puterea să mă opresc iar. Greșit! Nu am făcut decât să ma afund mai adânc.

Imagine cu DeeDee Clough și familia ei de CrăciunSursa foto: Facebook

Am început să devin violentă. Într-o seară, m-am luat la bătaie cu iubitul meu în fața copiilor. Vecinii au chemat poliția. Am fost acuzată de violență în familie și au intervenit cei de la Protecția Copilului. Nu mi-am pierdut micuții de tot atunci pentru că încă își puteau vedea tatăl. Dar, nici măcar această întâmplare nu m-a determinat să vreau să mă opresc. Am continuat să beau.

Într-o noapte, am fost trezită de un polițist. Eram pe un trotuar. Băusem și leșinasem. Mi-au spus că pot chema pe cineva să vină să mă ia sau altfel mă vor duce la închisoare. Nu aveam pe cine să sun, așa că am fost închisă. Dimineața următoarea, mama mea și tatăl vitreg au venit să-mi achite cauțiunea. Ce am făcut apoi? Ai ghicit. M-am îmbătat. Nu mi-a păsat de suferința lor.

A doua zi dimineața, sora mea m-a sunat și m-a rugat să mă mut la ea acasă, în Salt Lake. Voia să îmi ducă grija și să mă pună pe picioare. Nu trebuia să plătesc nimic, nici măcar chiria, însă m-a pus să-i promit că voi merge cu ea la un anumit antrenament. Nu am întrebat-o nimic despre programul respectiv. Mi-am împachetat câteva lucruri și m-am dus să locuiesc cu ea. La câteva zile după ce am ajuns, am început și acel antrenament despre care îmi vorbise. Era vorba despre un proces motivațional de auto ajutorare, care îi schimbase complet viața surorii mele.

Și așa a început procesul meu de vindecare. Am învățat atât de multe despre mine și despre măștile pe care le-am purtat toată viața. Am înțeles că mă foloseam de alcool doar pentru a-mi ascunde traumele. Mi-am dat seama cine sunt și am învățat să mă iubesc din nou. Am învățat să mă iubesc așa cum doar în copilărie am mai făcut-o. După aceste antrenament, am fost iar la dezintoxicare și am început să particip la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi. A fost un proces lung și foarte greu.

 Imagine cu DeeDee Clough în timp ce face un selfieSursa foto: Facebook

După ce mi-am mai revenit, mi-am dat seama că am atât de multe greșeli de reparat. Dezamăgisem atât de mulți oameni... inclusiv pe copii mei. La vremea aceea, aveam voie să îi văd doar o dată pe săptămână, o singură oră și în prezența altor persoane. După câteva luni, m-am dovedit capabilă să-mi îngrijesc micuții, așa că i-am primit înapoi. Copiii mei sunt viața mea și mă lupt zi de zi să-i ajut să depășească trauma pe care le-am provocat-o. Ei sunt cea mai mare motivație a mea.

Fiecare dintre ei a suferit în mod diferit. Fiica mea cea mare devenise mama fraților ei. Din păcate, eu i-am furat copilăria. Fiul meu autist încă are probleme de încredere din cauza alegerilor mele. Celălalt fiu al meu s-a închis în el. A devenit tăcut și nu arată pic de emoție. Fiica mea cea mică suferă și în prezent de teama de abandon. Dar luptăm zi de zi pentru a depăși aceste probleme. Avem o relație foarte strânsă acum și mă bucur că micuții mei sunt atât de iertători și de iubitori.

Am rănit mulți oameni în toți acești ani în care am băut. Am crezut că-mi voi putea repara toate greșelile după ce-mi voi reveni, dar adevărul este că nu am reușit să fac asta. Există anumite relații care au fost destrămate pe vecie. Am deja 9 ani de când sunt trează. S-au întâmplat multe lucruri pe parcursul acestor ani. Unele comportamente specifice alcoolismului își mai fac simțite prezența din când în când.

Imagine cu DeeDee Clough și copiii ei în timp ce fac un selfieSursa foto: Facebook

Acum vreo șase ani, am cunoscut-o pe Natalie, femeia care acum îmi este soție. La începutul relației noastre, am început să călătorim, să plecăm în vacanțe cu prieteni. Amicii noștri obișnuiau să bea, dar soția mea nu consumă alcool și la vremea aceea nici nu înțelegea ce înseamnă alcoolismul. Ce s-a întâmplat atunci? Am început să manipulez pe toată lumea. I-am convins că nu este deloc greșit să beau în vacanță. Și atunci chiar simțeam că îmi pot controla problema. Și chiar am făcut-o. Și m-am gândit că o voi putea face și când mă voi întoarce acasă.

Dar lucrurile au luat-o razna rapid. Am început iar să beau. Ocazional. În weekend, în vacanță, seara după o zi lungă... Mi-am dat seama că am întrecut orice limită atunci când am început să mă ascund de Natalie și de copii ca să pot bea în pace. La aproximativ o lună după întâmplarea asta, am rugat-o pe soția mea să arunce tot alcoolul din casă și mi-am sunat copiii să le spun că am depășit limita.

Uneori, mă îndoiesc de mine. Dar, pe parcursul recuperării mele, nu am îndrăznit niciodată să spun că nu voi mai bea niciodată. Mă gândeam că va veni o zi, la un moment dat, când o voi mai face. Dar, cu toate astea, la momentul actual, aș putea spune din toată inima că nu am de gând să mă mai ating de alcool vreodată.

Sunt trează din 17 octombrie 2020 și duc o viață minunată. Eu și soția mea avem 7 copii și un nepot minunat. Ei sunt lumina vieții mele. Copiii noștri care acum sunt adulți vin să ne viziteze săptămânal la cină, iar eu ador aceste adunări ale noastre.

Imagine cu  DeeDee Clough și toată familia sa la plajăSursa foto: Facebook

În urmă cu câțiva ani, eu și Natalie am început o afacere care oferă servicii de îngrijire la domiciliu și care este de-a dreptul înfloritoare în prezent. Într-o zi, vom înființa organizații non-profit pentru conștientizarea sinuciderii, pentru dependență și recuperare. Îmi doresc să pot oferi mult mai mult sprijin din acest punct de vedere. Sunt conștientă că nu toată lumea care trece prin așa ceva are parte de ajutor, așa cum a fost în cazul meu. Sunt foarte recunoscătoare pentru toți oamenii care au luptat pentru mine și îmi doresc să pot face asta, la rândul meu...

Citește și: O mamă și-a lăsat fiica la orfelinat pentru a o salva de la moarte, iar a doua zi a aflat că fata ei a dispărut

Sursă articol: Lovewhatmatters

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
Lucrurile pe care le-am pierdut pe drumul vieții...Ele m-au făcut omul de astăzi!
Lucrurile pe care le-am pierdut pe drumul vieții...Ele m-au făcut omul de astăzi!
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii
Incepe quiz
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.