Candace Cahill a devenit mămică la doar 20 de ani, însă, din păcate, nu s-a putut bucura de minunea pe care a purtat-o în pântec. Aceasta și-a adus băiețelul pe lume, Michael, într-o cameră de spital tristă, fără baloane colorate, buchete de flori sau felicitări haioase.
Nimeni nu și-a dorit să-i fie aproape în acel moment și până și familia sa a preferat să stea departe în ziua aceea. De ce? Ei bine, tânăra stabilise deja că va renunța la drepturile părintești, urmând să își dea copilul spre adopție la scurt timp după naștere.
Înainte să nască, Candace a înțeles că o fată ca ea, "săracă, needucată și singură", nu va putea fi niciodată mămică. Avocatul care se ocupa de adopție o făcuse să creadă că, pur și simplu, nu se încadrează în standardele unei "mame bune".
După ce și-a adus pe lume băiețelul, Candace a mai petrecut câteva zile în spital, timp în care s-a "bucurat" de viața de mamă. Și-a ținut continuu puiul în brațe și i-a povestit, așa cum a știut mai bine, de ce este nevoită să îl dea spre adopție. Bineînțeles, încerca și să-și explice ei, în același timp, că decizia sa este cea corectă. Era mult prea tânără pentru a putea înțelege, cu adevărat, ceea ce se întâmpla.
Ziua despărțirii a venit rapid și a fost de-a dreptul dureroasă. Candace a fost nevoită să renunțe la micuțul pe care îl purtase în pântec nouă luni, iar, mai apoi, s-a dus să locuiască alături de mama sa. Bineînțeles, tânăra a suferit teribil după ce l-a părăsit pe Michael, însă nu-și putea arăta disperarea în fața nimănui. A făcut și terapie, dar nu a ajutat-o să-și înțeleagă mai bine sentimentele. Pe atunci, ea simțea că propria sa familie nu o lăsa să jelească pierderea fiului ei, dar nu învinovățea pe nimeni.
View this post on Instagram
"Nu-mi învinovățesc familia pentru că nu a recunoscut absența copilului meu; cum ar fi putut să o facă când nici eu nu puteam să o recunosc?", a spus ea despre acel moment.
Candace nu a primit susținerea și înțelegerea nimănui în acest proces. Mulți cunoscuți au încercat să o convingă că ar trebui să fie fericită, iar alții au învinovățit-o pentru fapta sa.
La un moment dat, pentru a se putea apăra și pentru a scăpa de durere, tânăra a hotărât să zică tuturor că nu are niciun copil. Ea credea că disocierea era mai bună decât privirile aspre pe care i le aruncau oamenii după ce aflau ce făcuse. Și a trăit în felul acesta exact 18 ani, până când fiul ei a devenit major.
Atunci, Candace, care era deja o femeie în toată firea, s-a simțit ușurată. În sfârșit, își putea vedea copilul și putea vorbi deschis despre alegerea sa din tinerețe. Fericirea, totuși, avea să îi fie furată curând, iar ea nu avea nici cea mai mică idee despre acest lucru.
Femeia a început să-și vadă copilul, care devenise, la rândul lui, un tânăr matur și se bucura nespus de mult să poată petrece timp cu acesta. Dacă ar fi știut că ultima lor întâlnire avea să fie, cu adevărat, ultima...
Michael a murit, din păcate, la vârstă de 23 de ani, lăsând un gol imens în sufletul mamei sale biologice și nu doar. Atunci când a primit teribila veste de la soțul ei, a simțit cum îi iese inima din piept de durere. Femeia își pierduse din nou copilul... și de data aceasta definitiv.
La înmormântare, lui Candace i s-a permis să stea alături de familia adoptivă a fiului ei. Aceasta s-a simțit onorată să le fie aproape, însă nu se putea raporta nici pe departe la trăirile lor. Aceștia povesteau despre momentele minunate pe care le petrecuseră alături de Michael, în timp ce femeia nu avea prea multe amintiri cu el. Din păcate, nu apucase să petreacă prea mult timp cu acesta.
Unii experți în doliu i-au spus că ar putea să gătească mâncarea preferată a fiului ei și să pregătească masa pentru el pentru a-și recunoaște pierderea. Însă ei nu aveau nici cea mai mică idee că femeia nu știa care erau preferințele lui Michael. Ea nu luase niciodată masa cu fiul ei.
"Cum aș putea să onorez și să jelesc o persoană pe care nici măcar nu o cunoșteam?", a întrebat ea.
Povestea lui Candace ne oferă tuturor o lecție prețioasă de viață. Orice mamă care a fost nevoită, dintr-un motiv sau altul, să își dea copilul spre adopție ar trebui să își recunoască durerea. Deseori, societatea ne învață să ne ignorăm trăirile, oricât de intense ar fi acestea, doar pentru că ele vin ca urmare a consimțământului nostru.
Tu ce crezi despre această poveste?
Urmareste-ne pe Google News
