Profesorul îi aude pe copii bătându-și joc de o fată al cărei tată este gunoier. Ce se întâmplă ulterior
Un profesor îi aude pe elevii săi bătându-și joc de o fată al cărei tată este gunoier și hotărăște să le ofere acestora o lecție importantă despre valori morale pe care, cu siguranță, nu o vor uita niciodată.
Jeff Herhber este un dascăl care își iubește, cu adevărat, meseria. Adoră să își ajute elevii să evolueze și să își atingă potențialul maxim, căci el vede în fiecare câte o minte sclipitoare. Tocmai de aceea, atunci când a observat că mare parte din elevii săi au devenit răutăcioși cu micuța Caroline de doar opt ani, acesta nu a putut să nu intervină.
Sursa foto: Pexels
Caroline North era una dintre elevele sale preferate. Era dulce, timidă și nu obișnuia să se implice prea mult la ore. Deși bărbatul a încercat să o încurajeze deseori să prindă curaj, aceasta nu reușea nicicum să iasă din carapacea ei, unde se ascundea cu frică de colegii săi.
Într-o zi oarecare, la sfârșitul orelor, Jeff, care era în sala de clasă, a auzit pe cineva strigând pe coridor: "Nu o atinge! Miroase!"
"Nu este adevărat!", le-a răspuns Caroline colegilor ei care o șicanau.
"Ba da, miroși! Exact ca tatăl tău", a mai adăugat un coleg.
"Tatăl meu nu miroase!", a strigat fetița, plângând.
"Este gunoier! Chiar crezi că miroase a trandafiri?", a mai zis un alt coleg.
Jeff s-a ridicat, a deschis ușa și a ieșit imediat din sala de clasă. Pe coridor, între dulapuri, stătea micuța Caroline alături de unul dintre cei mai răutăcioși colegi ai săi, Daniel Mallow.
Băiatul nu era singur, bineînțeles. Îi avea în jurul său pe cei doi prieteni ai lui, care erau la fel de posaci ca acesta.
"Crezi că adună gunoiul din clasă și îl pune în rucsacul ei?", a întrebat Tommy Jones , râzând.
"La fel ca tatăl ei! L-am văzut conducând mașina de gunoi în cartierul nostru.", a mai adăugat David Barrino.
"Nu! Rucsacul ei este de la gunoi. Tatăl ei i l-a adus de la locul lui de muncă.", a mai spus și Daniel, rânjind.
Până când Jeff s-a apropiat de ei, Caroline deja începuse să plângă. Băieții râdeau fără vreo urmă de remușcare sau rușine.
"Am auzit totul, Daniel. Voi vorbi cu tatăl tău în seara aceasta. Asta se va întâmpla și în cazul vostru, Tommy și David!", le-a spus profesorul celor trei băieți.
"Crezi că tatălui meu îi va plăcea ca tu să aperi un ratat?", a mai întrebat Daniel, ofensat.
"Ratat? Ce vrei să spui?", a întrebat Jeff, curios.
"Ei bine, tatăl lui Caroline este un ratat! Doar este gunoier! Cum altfel l-am putea numi?", a mai adăugat Daniel.
Profesorul s-a supărat atât de tare, încât nu le-a mai zis nimic elevilor săi. S-a întors, nervos, în clasă. L-a sunat imediat pe tatăl lui Daniel și i-a explicat tot ce s-a întâmplat. Spre surprinderea sa, bărbatul a avut o reacție cel puțin bizară:
Sursa foto: Pexels
"Ei bine, nu-l puteți învinovăți pe băiatul meu pentru că a spus adevărul. Omul chiar este un ratat. Vreau să spun că fiecare dintre noi ar trebui să țintim spre mai mult de atât. Să fim utili pentru societatea noastră."
Jeff a închis imediat telefonul și s-a enervat chiar mai tare ca înainte. Dar, imediat după, i-a venit o idee ingenioasă. Acesta l-a sunat pe tatăl lui Caroline și a purtat o foarte lungă discuție cu el.
În dimineața următoare, profesorul nu s-a prezentat la școală. Daniel Mallow a ajuns la ore abia după-amiază, însă ceva nu era în regulă cu el. Era foarte tăcut și, pe lângă asta, mirosea îngrozitor. Toți prietenii lui voiau să afle ce s-a întâmplat, însă băiatul a refuzat să discute cu ei. Nu avea chef nici măcar să se ia de Caroline.
"Haide, Dan! Să mergem să o batjocorim pe Caroline!", strigau prietenii săi, dar băiatul i-a ignorat în continuare.
A doua zi, la școală, toți colegii șușoteau între ei și râdeau de Daniel: "Hei, ai auzit ce s-a întâmplat cu mașina lui Daniel? Cu noul lui BMW foarte scump? Un gunoier a tras de maneta greșită și a aruncat tot gunoiul pe mașina sa."
Sursa foto: Pexels
Cum s-a întâmplat asta? Ei bine, Jeff i-a cerut tatălui lui Caroline să îl lase să conducă mașina de gunoi într-o seară. I-a spus că voia să facă asta pentru că îl ajuta să-și scrie romanul la care lucra atunci. În seara respectivă, când a ajuns în fața casei lui Daniel, profesorul a tras de maneta greșită "din întâmplare".
Mașina domnului Mallow a fost acoperită în întregime de gunoi și a căpătat și un miros pe măsură. În ziua respectivă, bărbatul a întârziat la muncă și a ajuns acolo mirosind teribil. Același lucru s-a întâmplat și în cazul fiului său, Daniel.
A durat mult timp până când bolidul lor a scăpat de miros. Chiar dacă a fost spălat de multe ori, încă se simțea o urmă de "mireasmă". După această experință, Daniel a învățat să-i respecte pe oamenii din jurul său și să nu mai pună niciodată la îndoială expertiza lor.
Ce putem învăța din această poveste?
Tratează-i pe alții cu respect dacă vrei să primești respect la rândul tău. Daniel a batjocorit-o pe Caroline și tot el a aflat pe pielea sa ce înseamnă să fi șicanat de alții.
De asemenea, nu există locuri de muncă nobile. Fiecare job este esențial pentru buna funcționare a societății noastre.
Tu ce părere ai despre această întâmplare?
Sursă articol: Amomama
Surse foto: Pexels, iStock