4 exerciții care alină disconfortul de la menstruație

4 exerciții care alină disconfortul de la menstruație

Redactor Andreea Baluteanu

Cu siguranță, ți s-a recomandat și ție, cel puțin o dată, să eviți să faci mișcare atunci când ești la menstruație. Nici nu e de mirare: considerăm că în această perioadă delicată a lunii trebuie să stăm liniștite, să ne agităm cât mai puțin pentru a nu ne înrăutăți starea.

Însă specialiștii țin să ne contrazică: nu numai că sportul la menstruație nu face rău, ba e chiar mai mult decât indicat. Exercițiile fizice contribuie la ameliorarea disconfortului fizic, alină crampele, cresc gradul de toleranță la durere și eliberează endorfine în organism, respectiv hormonul stării de bine. În rândurile de mai jos, îți recomandăm 4 exerciții care îți vor salva starea de bine la menstruație! Descoperă-le!

4 exerciții pe care să le faci la menstruație

Uită de preconcepții: nu numai că la menstruație este recomandat să faci sport, dar astfel poți chiar contracara efectele neplăcute ale acestei perioade. Deși e adevărat că exercițiile fizice intense nu sunt indicate, formele de mișcare ușoare te vor scăpa de dureri și te vor ajuta să faci față oricărui disconfort.

Iată care sunt cele 4 exerciții ce „te vor face bine” în perioada delicată a menstruației!

  1. Alergarea ușoară

Joggingul efectuat la o viteză redusă și constantă are numai efecte pozitive. Calmează ritmul cardiac, detoxifică, stimulează circulația sângelui și eliberează endorfinele în organism. E nevoie de doar 15-30 de minute pe zi pentru a alina și crampele de la menstruație! Nu uita să te hidratezi în această perioadă, mai ales că te confrunți și cu pierderile de sânge.

  1. Exerciții ușoare de aerobic, yoga sau pilates

Aceste forme de mișcare au devenit populare în întreaga lume datorită beneficiilor lor extraordinare asupra sănătății. Pe lângă funcția lor de detensionare și relaxare (yoga este ideală din acest punct de vedere), ele vor diminua și durerea resimțită la menstruație. Execută însă forme mai ușoare, mai ales atunci când e vorba despre aerobic!

  1. Înotul sau dansul

Sunt unele dintre cele mai bune exerciții pe care le poți executa acum! Atât înotul, cât și dansul te ajută să scapi de crampe, de durerile de spate și de abdomen și de senzația de picioare umflate, toate fiinds simptome asociate menstruației. În plus, sunt extrem de fun, ceea ce le face alegeri excelente!

  1. Mersul pe jos

Să presupunem că nu ai timp sau resurse financiare pentru a ajunge la sală. Nu e însă cazul să renunți să faci sport la menstruație. Poți la fel de bine să mergi pe jos, o soluție perfectă pentru a scăpa de disconfort. Plimbările sunt cu atât mai recomandate cu cât parcurile arată minunat în această perioadă!

Cum scapi de nervi și de durere la menstruație

Sportul e o soluție excelentă pentru o menstruație ferită de probleme, dar dacă vrei să acționezi și mai intens pentru o stare de bine molipsitoare chiar și în cele mai delicate perioade, noi îți recomandăm BienPlus plasturi pentru dureri menstruale. Aceștia contribuie, alături de exercițiile fizice, la alinarea crampelor abdominale sau a durerilor lombare, ceea ce îi face esențiali în această perioadă.

Un alt atu al BienPlus este faptul că e disponibil sub formă de plasturi extrem de ușor de aplicat și confortabil de purtat. Nu trebuie să îți faci griji că te vor incomoda în vreun fel, deoarece oferă libertate de mișcare deplină chiar și în toiul exercițiilor fizice. Te vei bucura de o menstruație #fărădurere și #fărănervi.

Produsul alină durerile menstruale în doar 15 minute, având o acțiune care se întinde până la 8 ore.

Acum, că am scăpat de dureri, vrem să ne bucurăm de aceleași efecte pozitive și în cazul schimbărilor emoționale atât de chinuitoare. În acest sens, avem la dispoziție BienPlus Calm și Relaxare, ce reduce tensiunea nervoasă, anxietatea, neliniștea și iritabilitatea. Produsul are la bază extracte naturale de sunătoare, passiflora, melisă și valeriană, cu proprietăți extraordinare pentru o stare de bine uluitoare.

BienPlus Calm și Relaxare nu va crește pofta de mâncare și nu va provoca dependență, așa că te poți bucura de efectele sale pozitive cu inima ușoară.

Află mai multe informații despre produsele din gama BienPlus de pe site-ul bienplus.ro sau de pe pagina de Facebook BienPlus și Biendormir. De acum încolo, durerile de la menstruație vor fi doar o tristă amintire!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.