Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cea mai bună reţetă de fursecuri vegane din ovăz: un deliciu cu mere și stafide

Miercuri, 29.04.2020

Vrei să devii vegană, dar nu poți renunța la dulciurile tale de suflet? Există rețete fabuloase cu ingrediente 100% naturale, super sănătoase și delicioase, care îți vor înnebuni simțurile.

Este cazul fursecurilor vegane din ovăz, care pun în valoare prospețimea merelor și gustul exotic al stafidelor. Descoperă mai jos rețeta pe care noi nu ne mai săturăm să o preparăm!

Cele mai bune fursecuri din lume: rețeta vegană pe care o vei adora

Ce spui despre un preparat care face cinste celor mai bune mere, îndulcit cu sirop de arțar pur, cu aromă dulce-picantă datorată Ceaiului Masala Chai și scorțișoarei de Ceylon de la Organic India? Nu îți mai lipsesc decât stafidele și gata e o gustare fără gluten, extrem de hrănitoare.

fursecuri vegane

Crocante pe margini, dar moi și pufoase la interior, fursecurile vegane vor reprezenta gustarea perfectă când ai poftă de ceva dulce după prânz. Sunt minunate atunci când pleci la drum, dimineața, la cafea, la o întâlnire cu prietenii sau când cel mic are nevoie de o doză de extra energie.

Ce mai conțin aceste minuni de fursecuri? Psyllium certificat organic de la ORGANIC INDIA, una dintre cele mai bune surse de fibre solubile și insolubile. Ce e de remarcat? Spre deosebire de alte surse de Psyllium de pe piață, cel pe care îl comercializează Organic India este 100% certificat organic, ceea ce înseamnă că nu conține îngrășăminte chimice, pesticide, erbicide sau orice alte tratamente chimice. Râzi deja cu gura până la urechi de fericire? Și noi!

Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru aceste fursecuri minunate:

  • 2 căni făină de migdale
  • 2 căni de fulgi de ovăz
  • 2 linguriţe Tărâţe Integrale de Psyllium de la ORGANIC INDIA
  • 1/2 linguriţă praf de copt
  • 2 linguriţe Scorţişoară de Ceylon de la ORGANIC INDIA
  • 1/4 linguriţă cardamom măcinat
  • 1/2 linguriţă ghimbir măcinat
  • 1/3 cană ulei de măsline
  • 1/2 cană sirop de arţar
  • 1 linguriţă vanilie
  • 1 măr (de mărime medie) tăiat bucăţele
  • 1/2 cană stafide
  • pliculețe sau ceai Masala Chai de la Organic India (în funcție de gust)

Modalitate de preparare:

  1. Începe prin a încinge cuptorul la 180 de grade și așterne hârtie de copt într-o tavă.
  2. Mixează într-un castron făina de migdale, ovăzul, psyllium-ul, praful de copt şi mirodeniile. Varsă apoi deasupra conținutul unui pliculeț de ceai Tulsi Masala Chai de la ORGANIC INDIA (sau corespondentul său din formula vrac). Amestecă bine de tot ingredientele, până ce te asiguri că psyllium-ul și praful de copt au fost omogenizate perfect.
  3. Pune restul de ceai peste ¼ cană de apă fiartă și lasă pe foc mic timp de 1-2 minute. Ca să intensifici aroma, stoarce pliculețul de ceai peste apă și apoi încorporeaz-o în preparat.
  4. Adaugă acum uleiul de măsline, siropul de arțar și vanilia și mixează din nou până ce vei obține un aluat ușor lipicios.
  5. Include în cocă merele și stafidele. Nu e așa că miroase deja a bunătate?
  6. Ia câte o lingură de aluat și formează fursecuri în tavă, plasându-le la distanță de aproximativ 2,5 cm unul de altul.
  7. Pune la copt pentru 18-20 de minute sau până ce fursecurile sunt ușor rumenite.
  8. Lasă să se răcească și consumă apoi cu lapte rece sau cu gem de afine.

Poftă bună!

 

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!