Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Nu te mai poți concentra? Remedii naturale pentru o memorie mai bună

Miercuri, 29.04.2020

Stilul de viață modern, în care suntem supuse zilnic la stres, jonglăm cu sarcini multiple precum niște supereroine lipsite de capă și de coroană, folosim programe complicate pe calculator și încercăm să atingem perfecțiunea în toate, și-a pus amprenta asupra capacității noastre de concentrare și asupra memoriei.

Astfel, în loc să fim capabile să acordăm atenție prioritar activității pe care o desfășurăm, să ne amintim ce avem de făcut și să desfășurăm toate aceste procese în liniște și în pace, ne pierdem concentrarea, ne stresăm și ne tulburăm. Din fericire, există soluții, iar ele nu presupun apelul la medicamente cu numeroase efecte adverse, ci la remedii naturale benefice, ce provoacă rezultate pozitive și pe alte planuri, nu numai pe cel mintal. Îți spunem cum îți salvează natura memoria și capacitatea de concentrare în rândurile de mai jos!

Cum afectează stresul memoria și concentrarea

Din cauza stresului, tensiunile mentale pe care este normal să le resimțim fiecare dintre noi se pot transforma rapid în probleme de sănătate. Azi, a devenit deja normă să jonglăm cu multitasking-ul, să fim nevoite să facem mai multe lucruri în același timp, să ne amintim o listă uriașă de responsabilități și de concepte.

femeie pe malul oceanului

Toate aceste necesități au în comun o funcționare bună a creierului. Fiind centrul care interpretează și integrează percepția, sistemul nervos este cel care controlează răspunsul la stres. În momentul în care tensiunea devine însă covârșitoare, pot fi afectați mediatorii neurali, endocrini și imunologici, astfel fiind perturbată activitatea mai multor organe. La fel de grav este faptul că factorii de distragere moderni conduc la sedimentarea unei stări de stres și de tensiune pe termen lung, exacerbând de asemenea simptomele de hiperactivitate ale pacienților bolnavi de ADHD.

Cum îți dai seama că te poți afla și tu în situația de a trăi cu prea mult stres? În primul rând, fii atentă la reacția organismului tău, deoarece corpul îți va comunica întotdeauna când nu mai poate. Atunci când ajungi la supraîncărcarea mentală, vei simți nevoia să te îndepărtezi de ceea ce faci, să lași totul la o parte, să te retragi din activitatea desfășurată, să tragi un pui de somn sau să faci o plimbare.

Claritatea mentală, ascuțimea judecății, atenția și starea de alertă sunt astfel afectate toate de către stres. În ajutorul tău sare însă Ayurveda, unul dintre cele mai străvechi sisteme de îngrijire, care oferă cele mai bune remedii naturale pentru concentrare și memorie.

Fenomenul este explicat și de către Mike Dhaliwal, cel care spunea că relația dintre corp și stres este cimentată de ojas, sursă a vitalității și a imunității, ce asigură starea de sănătate și de bine. „Să ai ojas puternică te ajută să-ţi păstrezi o sănătate optimă, iar multe diete şi stilul de viaţă pot contribui la privarea de energie sau la alimentarea ojas”, ne convinge specialistul. Din acest punct de vedere, plantele cele mai prețuite în Ayurveda sunt cele care te vor ajuta să atingi această stare atât de dorită.

Plantele adaptogene, arma împotriva stresului

Stresul nu este o invenție a timpurilor moderne, așa cum poate părea câteodată. Dimpotrivă, el a fost prezent în viața oamenilor din perioadele străvechi, iar Ayurveda a reușit să găsească cele mai bune căi de a-i face față. Este vorba despre plantele adaptogene, care nu numai că ajută corpul să facă față stresului, dar intervin inclusiv în cazul simptomelor mentale, fizice, chimice și emoționale. De asemenea, aceste minuni ale naturii sunt recomandate și în cazul persoanelor care se confruntă cu hiperactivitate sau chiar cu probleme de sănătate mai severe.

Care sunt eroinele pe care Ayurveda ți se la dăruiește cu generozitate, pentru a te înarma așa cum trebuie împotriva stresului? Descoperă-le mai jos!

În primul rând este vorba despre Ashwagandha, încadrată în Ayurveda drept Rasayana, respectiv o plantă ce întărește ojas, oferă un somn mai bun și previne bolile care pot apărea ca urmare a epuizării. Iar super efectele sale au fost dovedite cu brio de o echipă de cercetători de la Institutul Internaţional de Medicină Naturistă din India, condusă de Narendra Singh, care a ajuns la concluzia că, dintre plantele Rasayana, Ashwagandha se află pe primul loc. Acest remediu natural nu numai că îmbunătățește concentrarea și memoria, susținând activitatea sistemului nervos, dar întărește și răspunsul organismului și rezistența la stres, protejează aparatul reproducător și fortifică imunitatea. Având și calități antioxidante, Ashwagandha apără de efectele negative ale radicalilor liberi, prevenind deteriorarea celulelor.

Ashwagandha nu este însă singura care îți sare în ajutor. Ei i se alătură și Tulsi, la rândul său un excelent adaptogen. De data aceasta, Negar Jamshidi şi Marc M. Cohen au nuanțat virtuțile antimicrobiene, adaptogene, antiinflamatorii, cardioprotectoare și imunomodulatoare ale uneia dintre cele mai iubite plante din Ayurveda.

Cercetările continuă, iar oamenii de știință sunt de părere că există potențial de a descoperi și alte modalități prin care Tulsi ne ajută să facem față stresului psihic.

femeie durere de cap

Cele mai bune plante pentru memorie și funcționarea creierului

Marele avantaj al Ayurveda este că susține memoria și creierul cu ajutorul unor plante blânde, lipsite de efecte adverse. Printre acestea se numără Ashwagandha, turmericul, brahmi (bacopa), shankhpushpi, gotu kola, purāṇa ghṛita (unt clarificat vechi/ ghee veche) şi altele.

Este important aici să discernem și care sunt cauzele pentru care ai probleme cu memoria. Uneori, poate să nu fie vorba despre stres, ci despre vârstă, traume ale creierului, boli neurodegenerative, accidente vasculare cerebrale ce pot cauza paralizii sau deficit neuronal. În urma cercetărilor sale, Narendra Singh a concluzionat că Ashwagandha poate avea efect chiar și în stadiile grave ale acestor afecțiuni, ce pot fi remediate sau ușurate în urma unui tratament pe termen lung cu această plantă.

Un alt remediu din natură pentru memorie și tinerețea creierului este Bacopa, despre care studiile cercetătorilor grupate în Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine au subliniat că este „folosită pentru îmbunătăţirea memoriei, ca antiinflamator, ca analgezic, antipiretic, ca sedativ, ca agent antiepileptic, acţionând ca un nootropic (repară neuronii deterioraţi şi îmbunătăţeşte funcţionarea creierului)”.

De ce plante ai nevoie pentru concentrare

Uneori, problema nu este memoria, ci faptul că nu mai ești în stare să te concentrezi, pe fondul stresului sau al supraîncărcării. Asociația Profesională Ayurvedică recomandă în acest caz Tulsi sau Busuiocul Sfânt, despre care afirmă că „va înviora mintea aducând claritatea mentală în timp ce relaxează sistemul nervos, asigurând timp pentru echilibrarea glandelor suprarenale care sunt epuizate de pe urma traumei, depresiei sau anxietăţii. Tulsi modulează răspunsul la stres, crescând energia adaptativă şi hrănind vitalitatea”. Nu este de mirare că planta a fost considerată mereu ca fiind aducătoare de bine.

La fel de valoroasă poate fi și Gotu kola, menționată încă din cele mai vechi texte ayurvedice, din anii 300 î.e.n, utilizată inițial pentru purificarea sângelui și pentru scăderea hipertensiunii arteriale. Azi, planta este folosită sub formă de ceai pentru a ameliora performanțele cognitive, pentru a crește longevitatea, pentru relaxare, calmarea anxietății și reducerea tensiunii arteriale.

Încheiem cu Shankhpushpi, la rândul ei benefică performanței cognitive și întăririi memoriei. Planta este în general folosită în cadrul tulburărilor mentale, dovedindu-și potența în scop terapeutic. De asemenea, Shankhpushpi poate avea efecte pozitive și pentru pacienții diagnosticați cu ADHD.

Ayurveda este un sistem ce preamărește regatul plantelor și relația sacră pe care o are acesta cu organismul uman. E de asemenea important să subliniem faptul că plantele pe care ți le-am recomandat mai sus nu sunt folosite doar pentru memorie, concentrare și claritatea minții, dar au aplicabilitate practică și în cazul altor probleme de sănătate. Iată un motiv în plus să le tratezi cu respect și prețuire.

Fii activă în protejarea sănătăţii tale și a celor dragi ţie și vei descoperi puterea de a aduce un impact pozitiv atât în viața ta, cât și în jurul tău! Intră în Comunitatea #AdevarataStareDeBine și descoperă beneficiile celor mai renumite plante medicinale ayurvedice, 100% certificate organic, oferite cu iubire și conştiinţă de ORGANIC INDIA.

Pentru detalii, vizitează www.organicindia.ro.

Surse foto: iStock, Organic India

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!