5 metode prin care femeile de succes își recapătă încrederea în sine după un eșec personal

5 metode prin care femeile de succes își recapătă încrederea în sine după un eșec personal

Redactor Divahair.ro

Statutul femeilor în lumea de azi continuă să fie unul complicat. Încercarea de a împăca viața personală cu o carieră de succes, de a avea timp și pentru a călători, pentru a se vedea cu prietenii, încercările de a se afirma la locul de muncă, de a demonstra în permanență că își merită funcția și salariul pot fi copleșitoare pentru orice persoană. De aceea, suntem, inevitabil, supuse și eșecului, la un moment dat.

Însă mai important decât cum ai ajuns să eșuezi într-o privință este ce faci pentru a depăși situația și pentru a trece peste ea fără ca încrederea și stima de sine să aibă de suferit. Iată câteva dintre modalitățile prin care femeile de succes reușesc să depășească eșecurile și să își recapete încrederea în sine:

femeie increzatoare in natura

Reflectă asupra eșecurilor și succeselor

Persoanele de succes nu reflectă doar asupra succeselor pe care le-au avut, ci și asupra eșecurilor, pentru a avea o imagine obiectivă, de ansamblu, asupra a tot ceea ce au făcut. Ele sunt conștiente că există oportunități de a învăța ceva nou din tot ceea ce ți se întâmplă, dar mai ales oportunități de a-ți identifica punctele forte și punctele slabe. De exemplu, celebra prezentatoare Oprah Winfrey a fost concediată de la primul său job ca prezentatoare de știri în Baltimore. În timp ce se gândea la ceea ce se întâmplase, Oprah a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să își lanseze propriul show de televiziune, lucru care s-a dovedit a fi un succes monumental.

Iau o pauză pentru a se concentra asupra propriilor pasiuni

După un eșec profesional, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face este să îți iei o pauză în care să te deconectezi, să te eliberezi de stres și să faci ceva ce îți place cu adevărat. Înconjoară-te de oameni și lucruri care au asupra ta un impact pozitiv și ia-ți timpul de care ai nevoie pentru a te preocupa de acele pasiuni pe care le-ai neglijat. Arianna Huffington, una dintre cele mai de succes femei în afaceri din SUA, spune că preferă să se deconecteze uneori de la tot ce înseamnă tehnologie, să se retragă în mijlocul naturii și să citească o carte. Chiar și o zi departe de rutina zilnică poate fi benefică pentru a-ți pune gândurile în ordine și a-ți da seama încotro să o iei.

Încearcă să se simtă bine în pielea lor

Atunci când nu îți place ceea ce vezi în oglindă, acest lucru se poate reflecta negativ și asupra stimei de sine și a atitudinii pe care o ai. De aceea, poate fi terapeutică și o zi la un salon de înfrumusețare, de unde să pleci cu o coafură sau o culoare nouă de păr. Sau poate ți-ai promis să renunți la obiceiurile nocive, să începi să mergi la sală și îți dorești să arăți mai bine.

Este suficient însă și să începi cu lucruri mici. Să mănânci un mic dejun sănătos, să te aranjezi doar pentru tine, să scapi de micile imperfecțiuni prin folosirea unei creme anticelulitice care să te ajute să îți tonifiezi corpul și să elimini aspectul inestetic de coajă de portocală. Toate aceste lucruri au rolul de a ne face să ne simțim mai bine în propria piele și de a ne recăpăta încrederea în noi înșine, un pas important spre depășirea unui eșec care ne-a afectat mai mult decât ne place să recunoaștem.

Își stabilesc noi obiective

Pentru mulți oameni, să aibă o listă clară cu obiectivele pe care vor să le atingă și ce au de făcut pentru a le obține poate fi cea mai bună motivație. Este întotdeauna benefic să știi pentru ce muncești și care sunt țelurile pe care vrei să le atingi. Poate ți-ai propus să obții un nou job, să faci o schimbare în carieră, poate îți dorești mai mult timp liber pentru propriile tale pasiuni sau vrei să înveți lucruri noi. Indiferent care sunt obiectivele tale, poate fi de mare ajutor să le treci pe o listă pe care să o ții undeva la vedere.

Fii mai îngăduitoare cu tine însăți

Avem adeseori tendința de a ne critica pe noi însele mai rău decât o fac cei din jur. Iar faptul că nu ne permitem niciodată să comitem greșeli nu face decât să pună și mai multă presiune pe noi și să crească riscurile de a da greș în anumite situații. Încearcă să privești cu detașare ce ți s-a întâmplat și gândește-te ce i-ai spune celei mai bune prietene, dacă ea ar fi în locul tău. Cu siguranță nu ai certa-o și nu i-ai arunca niște cuvinte urâte. Atunci de ce ai face asta cu tine însăți? În momentul în care accepți că ești supusă greșelii și că nu trebuie să te critici la infinit pentru asta, și încrederea ta de sine se va îmbunătăți.

Tu cum treci peste un eșec? Care dintre sfaturile de mai sus ți se pare de mai mare ajutor?

Surse foto: Shutterstock/Copyright:Jacob Lund

Articolul urmator
62 de întrebări pentru prieteni care vor întări relația
62 de întrebări pentru prieteni care vor întări relația
Cât de multe știi despre femeile care conduc lumea?
Incepe quiz
Cât de multe știi despre femeile care conduc lumea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - psihologie

    1. 8 exerciții antistres pe care le poți face acasă (636 vizite)