Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Calitati si defecte la interviu: cum sa te prezinti

Marţi, 04.02.2020
de Adelina Ion

Urmează să ai interviul pentru jobul visat și te temi de întrebările care vor veni din partea reprezentantului angajatorului? Cu siguranță că acestea nu vor fi ușoare, însă încrederea în tine cântărește mult. Deși nu putem știi cu exactitate care vor fi întrebările ale căror răspunsuri va dori să le afle de la tine recruiterul, putem anticipa cel puțin una dintre ele. Să vorbești despre calități și defecte la interviu este una dintre cele mai frecvente solicitări adresate candidaților.

De aceea, în rândurile care urmează, îți vom prezenta lista de calități și de defecte "bune" pe care vrea să le audă de la tine orice recruiter. Dacă îți va fi oarecum ușor să enumeri calitățile pe care le ai, defectele va trebui să le prezinți într-o lumină bună, în așa fel încât să te pună în valoare și nu să te transforme într-o persoană indezirabilă.

Descoperă care sunt cele mai importante calități și defecte la interviu și cum trebuie să le prezinți pentru a stârni interesul recruiterului!

Cele mai apreciate calități la interviu

calități și defecte la interviu-două femei care discută

Printre calitățile pe care angajatorii le apreciază la angajați se numără optimismul, adaptabilitatea, curiozitatea, buna relaționare cu colegii și puterea de convingere. Așa că mizează pe următoarele calități la interviul de angajare și cu siguranță vei face o impresie bună:

Optimismul

Intotdeauna este bine să-ți menții optimismul și acest lucru este valabil în toate aspectele vieții tale. Este extrem de important să vezi partea bună a lucrurilor și să fii conștientă de faptul că acolo unde există o problemă, există și o rezolvare. Să invoci o astfel de calitate la interviu înseamnă că ești un candidat capabil să se automotiveze și să îi motiveze și pe cei din jurul lui.

Adaptabilitatea 

Este una dintre cele mai apreciate calități la interviu. Companiile se confruntă tot timpul cu schimbări de strategie și de organizare, de aceea, capacitatea unui candidat de a vedea oportunități în orice schimbare este un atu major. Este posibil să ți se ceară să povestești despre o schimbare importantă care a avut loc la fostul job. Adaptabilitatea va fi apreciată în funcție de cum te vei raporta la acest eveniment: apreciindu-l sau dezaprobându-l.

Curiozitatea, o calitate tot mai apreciată de angajatori

Demonstrează faptul că știi cum să îți lărgești orizontul de cunoștințe și că ai capacitate de învățare, un avantaj pentru angajatorii care își doresc colaboratori dornici să evolueze. Totuși, fii atentă să nu transformi această calitate într-un defect, mai ales în situațiile în care jobul vizat presupune păstrarea confidențialității din partea angajatului.

Buna relaționare cu colegii 

Se află printre cele mai prețuite calități la interviu, fiind importantă pentru menținerea unui climat plăcut în firmă. Este o trăsătură ideală pentru munca în echipă, necesară în orice companie. Pentru a testa această calitate, intervievatorul s-ar putea să îți solicite să povestești despre un proiect de la fostul job în care s-au implicat mai mulți membri ai echipei. Modul în care vei descrie contribuția fiecăruia dintre ei la proiect îl va ajuta pe recruiter să își dea seama de tipul de relații pe care le dezvolți cu cei din jurul tău.

Puterea de convingere

O altă calitate apreciată cu adevărat de către angajatori este puterea de convingere. Este o trăsătură esențială a unui candidat la un job, întrucât recrutarea implică o serie de riscuri, iar angajatorul are nevoie să se asigure că face o alegere bună. Gândește-te din timp dacă îți dorești cu adevărat acest job și livrează-i recruiterului argumente imbatabile pentru a-l convinge că tu ești cea asupra căreia va trebui să se oprească atunci când va face selecția candidaților.

Ce defecte preferă angajatorii la interviu

Recruiterii adoră întrebarea referitoare la defecte, în timp ce candidații sunt dezorientați. Nu te speria, niciun angajator nu caută candidatul perfect din simplul motiv că acesta... nu există. Pentru a avea succes la interviu, nu trebuie decât să alegi din lista de defecte pe care ți-o prezentăm mai jos și să le argumentezi, făcându-le "prezentabile". Cele mai apreciate defecte la interviu sunt:

Dezorganizarea

Un alt defect care poate fi apreciat este și dezorganizarea. A fi dezorganizată poate fi însă o calitate mai ales dacă reușești să te regăsești în această dezordine. Așa că fă-i cunoscut recruiterului acest defect neuitând să amintești și de aspectul lui pozitiv. A nu fi organizată poate însemnă că îți place să începi mai multe lucruri deodată. Asta nu este neapărat un lucru rău atât timp cât te familiarizezi cu toate proiectele, îți faci o idee despre cum trebuie abordat fiecare dintre ele, îți schițezi un plan pe care ulterior îl vei dezvolta, apoi începi cu primul proiect.

Sensibilitatea

Acest defect va trebui argumentat în cel mai serios mod cu putință, întrucât persoanele care manifestă emoții puternice nu sunt foarte dorite ca angajați. De aceea, va trebui să precizezi că acest defect face din tine o persoană cu un simț al observației foarte fin și foarte creativă. În plus, persoanele sensibile sunt întotdeauna atente cu sentimentele oamenilor din jur.

Încăpățânarea 

Poate fi o armă cu două tăișuri: unii angajatori s-ar putea să își imagineze că un angajat încăpățânat va face întotdeauna cum va crede el de cuviință, ignorând recomandările șefilor. Însă, îl poți transforma într-unul dintre cele mai apreciate defecte la interviu, dacă îi vei preciza recruiterului că ești încăpățânată în sensul în care nu te lași până nu rezolvi chiar și cea mai dificilă problemă.

Obiceiul de a nu te grăbi

Nu sună foarte bine, tocmai de aceea este necesar să subliniezi faptul că nu-ți place să te grăbești dacă nu e cazul, dacă nu există deadline-uri, întrucât un lucru bine făcut nu este un lucru făcut pe genunchi. Prin urmare, preferi să zăbovești mai mult asupra unei probleme și să o analizezi în profunzime, chiar dacă asta presupune să stai peste program.

Panica

Deși, aparent, această trasatură nu este în favoarea ta, va trebui să adaugi că așa te percep cei din jurul tău, însă tocmai această panică te mobilizează și îți crește eficiența.

Acestea sunt câteva din răspunsurile la întrebarea referitoare la calități și defecte la interviu. Fii foarte pregătită atunci când mergi la interviuri, fiecare angajator își dorește angajați care să facă față provocărilor de la birou și să își îndeplinească sarcinile cu succes. Află și cum să te îmbraci la interviu ca să ai mai multe șanse de a impresiona.

Surse foto: Pixabay, Unsplash

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.0 (121)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!