Adrian Daminescu dezvăluie cum s-a vindecat de cancer. „Fumez de la 7 ani, dar cancerul nu e de la fumat”
Este unul dintre cei mai iubiți artiști ai țării noastre, iar toți fanii lui s-au speriat teribil când au aflat ce diagnostic înfiorător a primit. Interesant este că verdictul medicilor nu l-a speriat pe Adrian Daminescu, veșnicul optimist al scenei românești. Află cum s-a vindecat de cancer în doi ani și cum a reușit să-și păstreze optimismul când oamenii din jur erau terminați de durere!
Cu puțin timp înainte de a ajunge la vârsta de 68 de ani, Adrian Daminescu a vorbit deschis despre problemele medicale pe care le-a avut de înfruntat în ultima perioadă.
Mulți habar nu au avut că Adrian Daminescu a fost bolnav, căci nu s-a lăsat pus la pământ de cancer. A luptat neîntrerupt pentru vindecare, iar astăzi se află într-o formă de invidiat. Și-a deschis sufletul în emisiunea „De-a viața ascunselea” de la Antena 3 și i-a povestit Florentinei Fântânaru cum a arătat lupta lui cu boala. Se pare că optimismul l-a salvat din ghearele morții!
„În spital, poți să îți pierzi încrederea, speranța”
Diagnosticul de cancer pulmonar, primit de Adrian Daminescu, a căzut ca un trăsnet peste familia lui, dar pe el l-a făcut să devină ca o stâncă în fața durerii. Acum, în 2024, Adrian Daminescu este mai puternic și mai încrezător ca niciodată. Optimismul l-a ajutat să treacă peste cea mai urâtă perioadă a vieții sale, iar astăzi încearcă să îi convingă și pe alții să adopte aceeași atitudine în fața problemelor.
A recunoscut că experiența din spital este adesea descurajatoare, însă el nu s-a dat bătut. Din fericire, în cazul său, alegerea de a crede că moartea este departe a funcționat! Artistul s-a vindecat de cancer, după doi ani de tratamente!
„Am făcut o analiza la plămâni, mi-au găsit un cancer malign, de 3 cm și jumătate, la plămânul drept, eram la limită. Când a auzit soția mea s-a speriat, dar i-am zis: „Stai liniștită, n-am să mor din asta!”. Sunt foarte credincios, de multă vreme, și mi-am spus așa: „Nu mi se poate întâmpla chiar mie, pentru că eu mai am multă treabă de făcut, de compus, de cântat”.
Dar, da, tratamentul e îngrozitor. Acolo, în spital, poți să îți pierzi încrederea, speranța. Mai sunt și acum anume sechele, în urma tratamentului, care este iadul pe pământ! Dar, cu credință și umor, treci.”, a povestit cântărețul în emisiunea „De-a viața ascunselea”.
Ce schimbări a făcut Adrian Daminescu în viața sa pentru a învinge boala
O astfel de problemă de sănătate poate da viața oricui peste cap, iar pacientul trebuie să facă schimbări radicale pentru a duce la bun sfârșit lupta pentru viață. În prezent, Adrian Daminescu, interpretul piesei „Într-o zi”, are cu totul alt stil de viață și altă atitudine. Iată ce dezvăluire a mai făcut la Antena 3:
„Gata, s-a terminat cu băutura, înainte beam mai serios, cu toți colegii mei, dar și aia s-a terminat. Am rămas însă cu fumatul. Și la tratament, în spital, mai fumam câte o țigară electronică. E discutabilă chestia asta, eu nu cred că fumatul îți face rău. Fumez de la vârsta de 7 ani, de 61 de ani, dar cancerul nu e de la fumat, e de la alimente, care conțin chimicale. Acum sunt atent la alimentație, mai și gătesc.”
Potrivit spuselor sale, încrederea în propria persoană și în Dumnezeu poate ajuta pe oricine să învingă o boală gravă, asemeni celei pe care a avut-o el.
„Să tratați boala cu un mare sictir! Dacă ai încredere totală în tine, nu mori! Trebuie să te schimbi, să fii profund în gândire! Cei care urlă noaptea, prin spitale: „Am să mor!”, se vor duce primii. Mai mă așteptau pacienții, pe holul spitalului, se și mirau că mie nu mi-e frică, mai vorbeam cu ei, îi încurajam.
Cel mai mare dușman al omului este însă frica, nu trebuie să te temi. Am făcut și chimioterapie și radioterapie, mi-au făcut și la cap, căci, de obicei, cancerul de plămâni se duce și la cap. Eu nu sunt o fire tristă, de ce să fii trist? Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat îngerașii aceștia, cadrele medicale, infirmierele, asistentele, doctorițele. Le iubesc de mor!”, a povestit solistul pentru sursa menționată.
Cancerul a adus în fața publicului un nou Adrian Daminescu
Înainte, toată România îl recunoștea pe Adrian Daminescu de la distanță, după tunsoarea specifică anilor ’80. Acum, de când a început să urce din nou pe scenă, este un alt om. Nu a ascuns faptul că și-a pierdut tot părul în urma tratamentelor împotriva cancerului și nici nu a ales să mascheze acest detaliu cu o perucă. Acum își afișează cu mândrie noul look și chiar a dezvăluit că nu-și va mai lăsa părul să crească de acum înainte.
„M-am hotărât să nu-mi mai las părul să crească, deși la început mă vedeam urât. Dar bărbatul e bărbat, poate să umble și chel! Cu cântatul sunt ok, am succes, am avut două spectacole, lumea a fost foarte încântată. Nu s-au uitat că am păr sau nu, m-au recunoscut după voce.”, a mai zis el în emisiunea Florentinei Fântânaru.
Melodiile lui Adrian Daminescu sunt și astăzi foarte iubite de public, fiindcă nasc în sufletele oamenilor nostalgia anilor trecuți. Boala l-a ținut pe artist doi ani departe de scenă, dar acum viața lui își poate relua cursul firesc, fiindcă nimic nu îl mai poate împiedica să fie aproape de publicul său.
Adrian Daminescu are doi copii, dintre care un fiu adoptiv, conceput de soția sa înainte ca ei doi să se cunoască, și o fiică biologică dintr-o relație anterioară. Fata lui este stabilită alături de mamă în America, dar băiatul adoptat de artist în urma căsătoriei cu Daniela Daminescu a fost alături de el pe drumul spre vindecare și chiar a mers cu el zi de zi la spital pentru tratamente.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Adevarul, B1tv, Impact
Tags: Vedete Romania