Cine sunt concurenții „Survivor All Stars” și cu ce așteptări au pornit la drum

Cine sunt concurenții „Survivor All Stars” și cu ce așteptări au pornit la drum
Ramona Jurubita
Miercuri, 03.01.2024

Un nou sezon al emisiunii „Survivor România” va debuta pe 16 ianuarie 2024. Se anunță probe incendiare, pe care concurenții le vor parcurge tot în Republica Dominicană, unde au plecat deja, chiar după Revelion. Producătorii s-au gândit să vină în fața telespectatorilor cu o ediție specială, în care au reunit mai multe vedete participante în sezoanele trecute, printre care și foști câștigători. De această dată, show-ul va purta numele „Survivor All Stars”.

Concurenții au părăsit România cu două săptămâni înainte de începutul sezonului, iar vestea plecării a fost dată chiar de una dintre vedete, pentru că formatul emisiunii va rămâne același: Faimoșii se vor duela cu Războinicii pentru marele trofeu.
Pe 2 ianuarie 2024, Jorge a făcut o postare emoționantă în mediul online, în care și-a anunțat fanii că se pregătește de decolare alături de câțiva dintre colegii săi de echipă.

„Sunt gata să pornesc într-o călătorie frumoasă și plină de provocări. Vă avertizez că din 16 ianuarie începe cel mai tare show - @survivorromania.oficial la @protv_romania 🔥🎬 HAI FAIMOȘII 🙌🏼”, a scris artistul pe rețelele sociale.

Jorge alături de coechipierii săi de la Survivor All Stars, în aeroport
Jorge alături de coechipierii săi de la „Survivor All Stars”: TJ Miles, Andreea Tonciu, Elena Ionescu, Zannidache și Ana Porgras

Echipa completă de Faimoși de la Survivor România 2024

Vedetele de mai sus nu sunt singurele care se vor lupta pentru a ieși învingătoare. Echipa celebrităților este formată din 10 membri. Așadar, Faimoșii sunt nimeni alții decât: Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2), Andreea Tonciu (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4).

Și Cătălin Moroșanu a publicat o fotografie pentru urmăritorii săi, în care se află alături de Jador, Roxana Nemeș și TJ Miles.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Cătălin Moroșanu (@catalin_morosanu_official)

Toți concurenții sunt încrezători în forțele proprii și speră că de această dată vor avea parte de reușite mai mari decât în edițiile precedente. Au plecat la drum cu optimism, după cum se poate vedea în toate imaginile imortalizate la aeroport.

Cine sunt Războinicii de la Survivor All Stars

Și Războinicii sunt tot foști concurenți, care vor să își dovedească abilitățile și să arate că s-au pregătit mult mai bine pentru noua șansă primită:

Alex Delea (barman), Iancu Sterp (vlogger), Robert Moscalu (barman), Andrei Ciobanu (profesor de canto), Relu Pănescu (antreprenor), Lilia Crudu/Lola (antrenoare de fitness), Maria Lungu (fashion designer), Alexandra Duli (model), Maria Chițu (model), Ștefania Ștefan (content creator).

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Iancu Sterp (@sterp_iancu_98)

Zanni, Elena Ionescu și Alex Delea au fost câștigătorii sezoanelor trecute în care au concurat și fiecare dintre ei speră să iasă învingător și a doua oară.

„3 ani de zile am reflectat asupra experienței "SURVIVOR". Cărămidă care mi-a schimbat viață total, care m-a și clădit că bărbat. Indiferent de rezultat, nu cred că am adversar în SUPRAVIEȚUIRE, jocul în care ultimul câștigă. Am renunțat la mândrie, nu mai fug după faima, însă vreau să vin cu trofeul acasă.

Scopurile mele sunt nobile, principiile mele sunt de necontestat. După 26 de ani de frustrări și neajunsuri, am văzut că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am sperat. Am profitat de fiecare semn și am stat departe de vicii și superficialități. Nu știți despre mine nici muzică, nici dansuri, nici vedetisme. Despre mine știți ADEVĂRUL! Sărbători fericite. Sănătate la familie.”, a scris Zanni, pe Instagram, potrivit site-ului ProTV.

Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, a acordat un interviu pentru publicația Libertatea, în care a vorbit despre așteptările pe care le are de la noul sezon.

„Sunt pregătit și chiar nerăbdător să fiu iar pe nisipul fierbinte dominican și să le aduc, alături de echipa de producție, celor de acasă, un sezon suprem, așa cum l-am numit, din cel mai real show de supraviețuire de la momentul actual. Urmează multe surprize și noutăți pe care abia aștept să le descoperiți alături de concurenți.

Va fi un sezon special, unul care-i readuce la start pe unii dintre concurenții care au scris istoria primelor patru sezoane. Sunt fericit să-i revăd și să le observ motivația, dorința de a fi iar pe traseu și de a se regăsi în adrenalina acestui show. Au mai rămas doar câteva zile și vom fi, din nou, față în față la primele probe.”, a spus acesta pentru sursa menționată anterior.

Tot Daniel Pavel a anunțat și miza acestui nou sezon. Iată ce a mai spus: „Pregătiți-vă pentru Survivor All Stars! În inima junglei dominicane doar cei cu inima tare vor rezista până la final. Cei mai tari concurenți ai tuturor sezoanelor de până acum vor intra în arenă începând cu 16 ianuarie. Vor lupta pentru a arăta României că au ce trebuie ca să câștige sezonul suprem. Tensiune, strategie, alianțe și sacrificii la un nivel cu totul deosebit, altul decât cel de până acum. Vom avea și reguli noi într-un sezon cu totul special.”

Premiul pe care îl va obține câștigătorul marii finale al sezonului „Survivor All Stars” valorează nici mai mult, nici mai puțin de 100.000 de euro!

Daniela Crudu este însărcinată din nou la numai opt luni de când a devenit pentru prima dată mamă! Ce sex are bebelușul

Surse foto: FacebookInstagram

Surse articol: LibertateaClickGspProtv 

Articolul urmator »
Cine este Bogdana Tancău, femeia care i-a furat inima lui Michele Morrone. Actorul din „365 de zile" a venit pentru ea în România
Cine este Bogdana Tancău, femeia care i-a furat inima lui Michele Morrone. Actorul din „365 de zile" a venit pentru ea în România
Ramona Jurubita | Joi, 05.09.2024
Incepe quiz
Cine te va trada in viata?
Cine te va trada in viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe