Îți mai aduci aminte de "Pistruiatul"? Ce s-a ales de viața roșcatului năzdrăvan care a bucurat generații întregi

Îți mai aduci aminte de "Pistruiatul"? Ce s-a ales de viața roșcatului năzdrăvan care a bucurat generații întregi

Lorena Pintilie

Mai ții minte faimosul serial „Pistruiatul”? Dar pe băiatul care a jucat rolul adolescentului năzdrăvan care a consacrat opera cinematografică? Ei bine, este aproape imposibil să nu îți amintești măcar o scenă din primul serial color din istoria cinematografiei române. Cu siguranță zâmbetul molipsitor al băiatului roșcovan ți-a rămas în minte, iar relația dintre el și personajul jucat de marele regizor și actor Sergiu Nicolaescu ți-a răscolit sufletul. Dar oare ce s-a ales de viața tânărului care a rămas în memoria cinefililor români?

„Pistruiatul”, una dintre cele mai iubite pelicule românești, a fost realizat acum mai bine de 50 de ani, fiind scris și regizat de Francisc Munteanu. Serialul avea să devină consacrat pentru scenele în care apărea un băiat năzdrăvan, roșcovan, cu un zâmbet molipsitor și cu mulți pistrui care îi luminau chipul.

Astăzi, la peste 50 de ani de la premieră, actorul care a interpretat rolul principal se ocupă cu totul altceva, abandonând actoria chiar după primele sale apariții în cinematografia românească. Costel Băloiu are acum 64 de ani și se bucură de o viață liniștită departe de camerele de filmat.

Cum a început povestea de succes a celebrului personaj

După ce a dat lovitura cu rolul său din pelicula lui Francisc Munteanu, Costel Băloiu s-a concentrat pe studii, lăsând actoria deoparte. Deși a ales să nu-și continue drumul spre o carieră în actorie, care părea să fie strălucită, bărbatul spune că se uită în urmă cu drag și dor. Avea doar 14 ani, un talent înnăscut și multă dezinvoltură, exact ce căuta pe atunci regizorul.

Drama unei adolescente de 16 ani din Filiași. Caută prin gunoaie pentru a găsi de mâncare

Într-un interviu mai vechi, consacratul regizor a vorbit despre găsirea băiatului perfect care să-l interpreteze pe roșcovanul Mihai Pleșa, cunoscut mai apoi drept „pistruiatul”. Regizorul a remarcat pe atunci că descoperirea unui actor tânăr care să poată face față scenariului a fost extrem de grea. „Căutam un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să fluiere. Într-un cuvânt, o mulţime de lucruri destul de greu de adunat într-o singură persoană. În urma preselecţiei de vreo 400 de băieţi, a sute de fotografii şi zeci de discuţii au rămas vreo 30, toţi foarte buni”, a povestit, la un moment dat, Francisc Munteanu.

În cele din urmă ne-am stabilit la unul dintre băieţi şi convinşi că el va fi l-am pus să dea probe filmate. Nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că a învăţat patru pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de trei metri cât ai clipi din ochi şi că face echilibristică de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă. Bineînţeles că el a devenit Pistruiatul mult căutat. Un pistruiat fără pistrui. Se numeşte Costel Băloiu, elev al Şcolii nr. 200 din Bucureşti”, a adăugat acesta.

Costel Băloiu: „Pistruiatul a fost o simplă întâmplare

Deși s-a retras din „lumina reflectoarelor”, Costel Băloiu îşi aminteşte cu drag de perioada în care a fost Mihai Pleșa, roșcovanul pistruiat care voia să se răscoale împotriva regimului, ajutându-l pe „camaradul său” ilegalist Andrei.

A fost o simplă întâmplare, nu am avut pe nimeni în familie care să fi făcut actorie, mama a fost electronistă, tata maistru. Consider că mi-am jucat copilăria. Pentru mine a fost o joacă în acest proiect. Pot să spun că încă sunt întrebat pe stradă dacă eu sunt Pistruiatul, oamenii se uită insistent. Le spun că da, mai fac o poză şi merg mai departe. Pot să spun că eram purtat ca un ou de aur. Le era frică să nu mă lovesc, să nu mă îmbolnăvesc, să nu păţesc ceva. Dacă nu filmam, era dezastru, pentru că atunci, o zi de filmare costa 45.000 de lei, cam aşa”, își amintește fostul actor.

Adolescența sa timpurie a fost împărțită între filmări și școală. Costel Băloiu a fost primul actor minor care a câștigat sume de bani importante pentru acea perioadă, bucurându-se și de stabilitate financiară pe lângă notorietatea venită odată cu apariția sa pe marele ecran.

Am avut un contract prin care am primit 65.000 de lei, cât era o maşină Dacia pe vremea aceea. Eu aveam de făcut între 1 şi 4 duble, iar cu câinele între 1 şi 9. Şi, pentru că făceam mai puţine duble şi am făcut economie, am mai primit 20.000 de lei, în total 85.000. Dar nu i-am luat pe toţi o dată, i-a primit mama câte o sumă pe lună, se mai filma, mai primea o sumă, și tot așa”, a explicat acesta.

Actorul Costel Băloiu în serialul românesc „Pistruiatul”

Ce l-ar face pe Cătălin Scărlătescu să renunțe la televiziune: „Aș lăsa-o mai moale și eu cu televiziunea...”

Povestea lui Costel Băloiu după ce a renunțat la actorie

După ce și-a încheiat cariera în actorie, Costel Băloiu a trăit o viață cât se poate de normală. A terminat armata în 1980, apoi a lucrat ca taximetrist până la începutul anilor '90. La scurt timp după ce a renunțat la taximetrie, Costel Băloiu s-a angajat la o firmă de transport din Ploiești unde a muncit până în 2005, timp în care a avut ocazia să „colinde Europa în lung și-n lat”, după cum chiar el afirmă. Acum muncește în cadrul Ministerului Educației și „așteaptă să intre în pensie”, mai adaugă.

„Pistruiatul”, o binecuvântare și un blestem în același timp

Pe lângă amintirile frumoase din viața de actor, bărbatul rememorează și lucruri mai puțin plăcute care au survenit odată cu rolul său. Acum, la 64 de ani, se declară vlăguit de povestea care l-a urmărit toată viața.

Pistruiatul m-a urmărit toată viaţa. Şi în sensul bun, şi în sensul rău. Pe unde m-am dus să lucrez, am vrut să fiu Costel Băloiu, un om normal. Însă unii m-au privit ca pe o vedetă, ca pe un arogant. Dar au fost şi situaţii în care acest rol m-a ajutat. M-am gândit de multe ori care ar fi fost povestea mea de viaţă, ce prieteni aş fi avut, de multe ori mă întreb dacă persoana de lângă mine vorbeşte cu omul Băloiu sau se gândeşte că se află lângă 'Pistruiatul'”, susţine acesta.

Costel Băloiu la un podcast local dând un interviu

Cariera sa a început și s-a sfârșit odată cu „Pistruiatul”

În ciuda deciziei sale de a nu mai continua dezvoltarea pe plan artistic, Costel Băloiu menționează că regretatul regizor Francisc Munteanu l-a iubit ca pe propriul copil. Acesta i-a dat actorului șansa de a apărea din nou pe marele ecran în „Roșcovanul”. După cum era de așteptat, filmul artistic s-a bucurat de un real succes, asemeni serialului în care a debutat Băloiu. Însă tânărul actor a decis să-și încheie socotelile cu actoria.

Încă un nume uriaș primește acuzații extrem de grave! Gerard Depardieu ar fi agresat sexual 13 femei

Băloiu a mai jucat și în alte filme consacrate ale cinematografiei românești precum „Nemuritorii”, „Pentru patrie”, „Melodii, melodii”, „Noi, cei din linia întâi” și „Garda personală”. Apoi, a dispărut total de pe marele ecran.

Mulți au spus că am fost un prost că nu m-am ținut! Să ma țin de ce? Ce trebuia să fac? Dacă mă duceam să fac vreo școală de actorie, ce mare izbândă era? 'Muream' în vreun teatru de provincie. Cristian Şofron (Mihu din filmul 'Toate Pânzele Sus') este un mare actor, dar cine l-a mai luat? Credeți că nu vrea să joace? Poate, dacă mai trăia Francisc Munteanu, altfel stăteau lucrurile. El avea planuri mari, voia să facă Pistruiatul după 20 de ani… Asta a fost. S-au spus multe prostii… că Pistruiatul trăiește de pe o zi pe alta. Cum adică? Muncesc onest și nu-mi este rușine, nu cer nimic nimănui”, a subliniat supărat fostul actor în urmă cu câțiva ani.

Când o să dau colţu’ nu o să spună nimeni: A murit Costel Băloiu. O să zică: A murit Pistruiatul”, a mai spus Costel Băloiu în trecut.

Surse foto: You Tube (captură foto) - Sinteza Zilei cu Mihai Gadea, Cinematografia Românească , Two Minds

Surse articol: OK Magazine, News Week, Play Tech

Articolul urmator
Faceți cunoștință cu familia "Șopârlă". Nu, nu au un nume de amuzant, ci suferă de o malformație care le modifică fizionomia
Faceți cunoștință cu familia "Șopârlă". Nu, nu au un nume de amuzant, ci suferă de o malformație care le modifică fizionomia
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.