Mihai Morar a ajuns pe mâinile medicilor, la perfuzii. Ce s-a întâmplat cu el și care este starea lui acum
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor! Și-a speriat atât colegii de serviciu, cât și urmăritorii din online, care și-au făcut o grămadă de scenarii când l-au văzut la perfuzii. Află ce a pățit îndrăgitul om de radio, la Oradea, acolo unde se desfășoară, între 15 și 21 decembrie, proiectul umanitar „Orașul faptelor bune”!
Perioada de dinainte de sărbătorile de iarnă i-a prins pe Mihai Morar și pe colegii săi de la Radio Zu în Oradea, acolo unde toți muncesc din răsputeri pentru a strânge bani ce vor ajunge la persoane aflate în suferință. Echipa acestui post de radio s-a implicat trup și suflet în acest proiect, aflat deja la a zecea ediție.
Mihai Morar, în vârstă de 43 de ani, a ajuns la epuizare după primele patru zile petrecute în Oradea, așa că a avut nevoie de îngrijiri medicale. A început să se simtă rău pe 18 decembrie, așa că un echipaj SMURD a intervenit de urgență pentru a-l pune pe picioare.
„Am căzut, dar mă ridic”
Medicii și asistentele au reușit rapid să îl facă să se simtă mai bine, așa că omul de radio și de televiziune a ținut să le mulțumească public pentru ajutor. Acesta a fost și modul în care și-a anunțat urmăritorii din online că este în afara oricărui pericol și i-a liniștit pe aceia care și-au făcut griji pentru el. Așadar, Mihai Morar nu este bolnav, ci a avut un moment de slăbiciune, după ce oboseala i-a cuprins întreg corpul.
Din dorința de a ajuta cât mai mulți oameni, a ajuns să se neglijeze, nu s-a odihnit cum trebuie și a ajuns, în mod inevitabil, la perfuzii.
„Mulțumesc echipajului SMURD pentru „fluturaș”. După patru zile în Orașul Faptelor Bune, am căzut, dar mă ridic. Mai avem trei zile de misiune, din maratonul de fapte bune! Mulțumim pentru cei peste 400.000 euro donați până acum pentru toate poveștile #OFB2024. Voi sunteți salvarea!”, a scris Mihai Morar, pe Facebook și pe Instagram.
Perfuziile l-au ajutat să se pună repede pe picioare, așa că imediat a luat-o de la capăt! În continuare se implică în strângerea de fonduri și este extrem de impresionat de poveștile celor care sunt ajutați prin intermediul acestui proiect.
Pentru a se asigura că nu va ajunge din nou în pragul epuizării, realizatorul de la Zu a mai făcut o rundă de perfuzii și după a cincea zi petrecută la Oradea. S-a văzut clar că s-a mai relaxat, căci a tratat situația cu umor și chiar a făcut glume pe seama stării sale din această perioadă.
„La o narghilea. Mi-a pregătit domnul doctor o narghilea.”, a spus acesta în glumă, în mediul online.
„Visăm ca Orașul Faptelor Bune 2024 să fie un Imn al Iubirii”
Mihai Morar are trei copii, așa că este destul de sensibil când vine vorba de minori cu probleme, care au nevoie de operații sau tratamente costisitoare. Știe cât de greu este să îți vezi copilul suferind, așa că uneori cu greu își poate stăpâni lacrimile.
La fel de implicat în această campanie umanitară este și colegul său, Daniel Buzdugan, care i-a fost alături și în această situație delicată. De ani buni, cei doi se sprijină reciproc și fac o echipă pe cinste.
„Al 10-lea ORAȘUL FAPTELOR BUNE a început. Suntem 2 inimi care bat în ritmul radioului, avem nevoie de milioane de inimi care să recreeze armonia numită România. După atâta dezbinare, visăm ca Orașul Faptelor Bune 2024 să fie un Imn al Iubirii în care să redescoperim că avem atât de multe în comun încât e păcat să stăm certați, separați. Cu toții avem nevoie de iubirea aproapelui.
Varsă, Doamne, har și bine de la tine peste casă...peste țară!”, scria Mihai Morar când s-a dat startul celei de-a zecea ediții a proiectului.
Când nu se află la radio sau în „Orașul faptelor bune”, Mihai Morar găzduiește un podcast pe Youtube. Invită în special vedete, dar și experți în anumite domenii, alături de care abordează subiecte de interes general. În plus, Mihai Morar a scris și o carte, în colaborare cu Părintele Necula.
Și pentru că în spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie de succes, trebuie să amintim și de soția lui Mihai Morar, Gabriela Morar, care este învățătoare. A lucrat și ea la radio în urmă cu mai mulți ani, însă a decis să își schimbe parcursul profesional.
"Fain și simplu" acasă la Morar! Cum arată apartamentul cu patru camere al omului de radio
Surse foto: Facebook, Captură InstaStory
Surse articol: Cancan, Libertatea, Impact
Tags: Mihai Morar, Vedete Romania