Oana Roman este la cuțite cu angajatul unui hotel de pe litoral: "Nu salut oamenii care fac copiii să plângă"

Oana Roman, în vârstă de 48 de ani, este din nou ținta unui atac dur pe internet. Un angajat al unui hotel de pe litoral i-a atras atenția, pe rețelele sociale, cu privire la o situație controversată. Vedeta nu a stat pe gânduri și a ripostat, mai ales că fiica ei, Isabela, a fost menționată în replicile acide.
Reacția Oanei Roman nu a întârziat să apară, având în vedere că a fost acuzată că și-a lăsat copilul nesupravegheat într-un hotel de lux și că prezența fetiței la recepție a stârnit vâlvă.
Mesajul controversat de pe Instagramul Oanei Roman: „Ți-ai lăsat copilul nesupravegheat”
Fiica lui Petre Roman este foarte activă în mediul online, așa că vede imediat mesajele și comentariile pe care le primește de la urmăritorii săi. De obicei, este criticată și jignită pentru modul în care arată sau pentru faptul că își editează pozele înainte de a le publica și s-a obișnuit să ignore mare parte din mesajele răutăcioase. De această dată, Isabela a fost cea menționată și vizată în comentariul de pe Instagramul ei. Copila este fata pe care Oana Roman și Marius Elisei au conceput-o pe vremea când formau un cuplu.
Iată cuvintele care au făcut-o pe vedetă să reacționeze imediat:
„Vezi că am avut ceartă din cauza ta, că ți-ai lăsat copilul nesupravegheat și mi-a venit la recepție în timp ce tu te certai că ești vedetă și să te lase să parchezi mașina. Crezi că dacă ești «vedetă» ți se cuvine totul? Dacă ceva nu merge, gata, chemi televiziunea? Nu știu cine te consideră pe tine vedetă.
Tatăl tău a fost, eu de tine nu am auzit până ieri. Apropo, când intri undeva, se dă «Bună ziua». Îți recomand să citești codul bunelor maniere și să nu-ți mai lași copilul nesupravegheat.”, a fost comentariul pe angajatul hotelului l-a scris la una dintre fotografiile în care Oana Roman apărea alături de fiica ei.

Oana Roman răspunde acuzațiilor cu tot cu acuzații
Oana Roman a simțit nevoia să răspundă acuzațiilor respective în aceeași manieră și să spună partea ei de adevăr, care nu seamănă prea mult cu declarația angajatului de la hotel. Potrivit spuselor ei, fata sa a fost dată afară, fără motiv, din recepția hotelului, în timp ce încerca să caute persoana care le aștepta acolo. În acel moment, ea s-ar fi aflat afară, în parcare.
De asemenea, fiica lui Petre Roman a dat de înțeles că nu a vrut să deschidă acest subiect pe rețelele sociale, dar comentariul domnului respectiv a provocat-o. În plus, a atras atenția conducerii hotelului asupra comportamentului angajatului care i-a lăsat comentariul cu pricina.
„Iată limbajul unui „domn” care lucrează la recepția unui hotel de lux. Nu am vrut ieri să comentez public maniera în care au vorbit și s-au purtat acești oameni cu un copil care a ieșit din hotel plângând pentru că a fost dată afară, deși ea se dusese să întrebe de o persoană care stătea în hotel în timp ce eu căutam loc de parcare.
Isa nu era supravegheată, se dăduse jos din mașină fix în ușa hotelului și urma să fie preluată de prietena noastră. Am lăsat lucrurile fără să spun nimic, iar azi acest personaj mi-a scris acest comentariu public pe Instagram. Vă las pe voi să trageți concluziile. Cei care au în grijă hotelul ar trebui să aibă grijă pe cine angajează.”, a scris Oana Roman pe InstaStory.
„Nu salut oamenii care fac copiii să plângă”
La scurt timp după această confruntare, pe Instagramul și Facebookul Oanei Roman a apărut un nou mesaj îndreptat către angajații și conducerea hotelului de lux de la mare. Aceasta consideră că patronul restaurantului se folosește de imaginea ei, într-un mod negativ, pentru a-și face reclamă. Iată ce a deranjat-o și ce a ținut să le explice urmăritorilor săi:
„Atunci când faci super marketing și dai articol plătit la ziar și pui ditai sigla și număr de telefon pentru rezervări, ca să-ți faci reclamă folosindu-te de numele unei persoane cu notorietate ca să fii sigur că se uită lumea la articolul tău. Ideea e că dacă te folosești de numele meu pentru a-ți face reclamă, vine și factura.
Nu, n-am dat „bună ziua” la recepție pentru că nu salut oamenii care fac copiii să plângă. Și nu voi saluta vreodată astfel de persoane. Am stat ani de zile în acel hotel, pe vremea când era în proprietatea și administrarea unor oameni responsabili. Golăneala asta ieftină nu merită nici un „bună ziua”.”
Oana Roman are o relație specială cu fiica ei
Oana Roman este cunoscută pentru modul tranșant în care abordează situațiile de acest gen și nu doar o dată a fost prinsă în scandaluri. Iar când vine vorba despre fiica ei, lucrurile se complică și mai tare, fiindcă se transformă într-o adevărată leoaică, încercând să-și apere puiul.
Relația mamă-fiică este una specială, iar cele două petrec foarte mult timp împreună, mai ales după ce Oana Roman și fostul soț, Marius Elisei, au divorțat. Cele două creează adesea împreună conținut pentru rețelele sociale și în trecut au reușit stârnească râsete cu un videoclip controversat. Toată România știe celebra filmare cu Oana Roman și pizza. Vedeta povestea că a mâncat o sigură felie în acea zi, iar Isabela a dat-o de gol, spunând că a mâncat mai multe.
Mulți se întreabă acum dacă Oana Roman are un iubit și dacă și-a refăcut viața după divorț. Se pare însă că acest detaliu va rămâne un mister, căci, după separarea de Marius Elisei, aceasta a decis să își țină viața personală departe de lumina reflectoarelor. Se concentrează pe relația pe care o are cu Isabela, care a împlinit 10 ani în februarie 2024 și de care este din ce în ce mai apropiată. Cele două fac totul împreună!



Surse foto: Facebook, Instagram, Captură InstaStory
Surse articol: Romaniatv, Libertatea, Click