Radu Ștefan Bănică o ia pe urmele tatălui său. În ce distribuție fenomen urmează să joace

Ștefan Bănică Jr. are trei copii și toți au moștenit de la el pasiunea pentru muzică. Violeta (16 ani) și Alexandru Bănică (5 ani) au fost mai atrași de pian, însă Radu Ștefan Bănică (22 de ani) a preluat toate abilitățile artistice de la tatăl lui. Acesta este solist, compozitor și actor.
Fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Jr a studiat la UNATC și urcă deja pe scena teatrului alături de alți actori talentați. Interesant este că tânărul a primit oportunitatea de a juca într-o producție fenomen ce va apărea în curând la Antena 1. Află despre ce serial este vorba!
Radu Ștefan Bănică, parte din distribuția unui serial marca Ruxandra Ion
Toată România știe că Ștefan Bănică Junior a jucat în „Liceenii” pe când avea numai 14 ani. A cunoscut celebritatea de la o vârstă fragedă, iar astăzi este model și inspirație pentru copiii săi. Primul care va păși în lumea filmului este băiatul lui cel mare, care a primit un rol în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisa in ADN” de la Antena 1.
Ajuns la vârsta de 57 de ani, Ștefan Bănică Jr. va putea retrăi emoțiile din adolescență, privindu-l pe băiatul său cum se bucură de o experiență similară.
Personajul tânărului va purta numele Ducu, iar imaginile cu el de la filmări au stârnit deja curiozitatea telespectatorilor. Interesant este că va interpreta un tânăr pasionat de muzică, fix așa cum este și el în realitate. Acest punct comun dintre el și personaj ar putea fi un plus și un ajutor în interpretare, nu?
„În serialul ce aduce în plin plan povestea unei tinere abandonate la naștere, Radu Ștefan Bănică îi da viață lui Ducu, un tânăr pasionat de muzică, cu o copilărie greu încercată, petrecută într-o casă socială.” - așa este descris de producători personajul interpretat de fiul lui Ștefan Bănică Jr.
„Am simțit o conexiune cu acest personaj”
Pe Instagramul lui Radu Ștefan Bănică au apărut deja primele imagini de la filmări. Acesta a dat vestea cea mare urmăritorilor săi din online și le-a dezvăluit că unul dintre colegii săi va fi nimeni altul decât artistul Emilian, cunoscut și el pentru talentul muzical de neegalat.
Din distribuție vor face parte și mari actori precum: Bebe Cotimanis, Alina Chivulescu, Marian Râlea, Anca Sigartău, Andrei Aradits, Ada Condeescu, Richard Bovnoczki și Carmen Ionescu.
„Am primit propunerea de a juca rolul lui Ducu cu un mix de emoție și nerăbdare. Când am citit scenariul, am simțit o conexiune cu acest personaj: un copil care a crescut într-o casă socială, abandonat de familia sa și hotărât să-și transforme visurile în realitate. Filmările au început într-o atmosferă de colaborare și creativitate. Echipa este profesionistă, iar fiecare zi pe platou este o oportunitate de a explora nuanțele personajului și a dezvolta povestea împreună.
Sunt norocos să lucrez cu colegi talentați care m-au inspirat constant. Interpretarea lui Ducu este o călătorie emoțională și provocatoare. Este un personaj care poartă o poveste plină de tristețe și speranță. Mă simt onorat că am ocazia să aduc la viață un copil cu un vis atât de puternic, care caută să-și găsească locul în lume. Este un rol care m-a provocat să mă cunosc mai bine și să îmi explorez latura emoțională. Sper că publicul va reuși să se identifice cu Ducu și să simtă puterea mesajului său.”, a declarat Radu Ștefan Bănică.
Protagoniștii serialului în care joacă Radu Ștefan Bănică sunt doi actori tineri, la început de drum, în care producătoarea Ruxandra Ion a văzut un mare potențial. Este vorba despre Karina Jianu și Vlad Udrescu.
Radu Ștefan Bănică își face părinții mândri de la o vârstă fragedă, căci nu se află pentru prima oară în fața unui proiect de amploare. Până acum s-a concentrat pe cariera muzicală, dar acum a venit momentul să arate întregii țări și celelalte talente pe care le-a moștenit de la tatăl său. Acest proiect de televiziune îi dă ocazia să pună în aplicare și tot ce a învățat în facultate.
Mama lui Radu Ștefan Bănică este Camelia Constantinescu, femeia care l-a făcut pentru prima oară tată pe Ștefan Bănică Jr. și care intrase în viața lui după divorțul de Mihaela Rădulescu.






Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Instagram, Facebook, Instagram, Facebook, Instagram
Surse articol: Paginademedia, Okmagazine, Cancan