8 motive pentru care un bărbat nu poate face față unei femei puternice

8 motive pentru care un bărbat nu poate face față unei femei puternice

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

O femeie puternică este un inamic de temut pentru orice bărbat. Forța interioară o ajută să facă față oricărei lupte și suferințe, să se ridice din propria cenușă și să se confrunte cu orice nedreptate sau ghinion. De aceea, bărbații nu pot face față femeilor puternice, care știu cu adevărat ce-și doresc și sunt în contact cu resursele lor profunde. 

lupta

Motive pentru care bărbații nu pot face față femeilor puternice

Sunt multe motive pentru care o femeie puternică va învinge întotdeauna un bărbat, dar 8 dintre ele sunt cele mai importante:

1. Femeile puternice sunt oneste

O femeie puternică nu are timp de jocurile tale. O ții în șah? Întârzii la întâlniri? O minți? Pregătește-te pentru o confruntare dură: femeile puternice sunt dureros de sincere și nu te protejează când au ceva de spus. Natura lor directă îi face pe bărbați să se simtă inconfortabil și să se teamă de o luptă cu ele. Singura consolare este că o femeie puternică îți va spune întotdeauna adevărul.

2. Femeile puternice sunt mult mai profunde în viața intimă

În vreme ce bărbații se concentrează pe latura senzuală a intimității, o femeie puternică îmbrățișează intimitatea cu toate implicațiile ei emoționale. Un bărbat nu va putea niciodată să țină pasul cu pasiunea dezlănțuită a unei femei puternice, nici să înțeleagă profunzimea ei erotică. De aceea, bărbații sunt meniți să fie dominați de astfel de femei, care îi pot juca pe degete. 

3. Femeile puternice știu cât valorează

Chiar dacă ceilalți nu le recunosc meritele, femeile puternice își cunosc valoarea și nu lasă pe nimeni să le schimbe părerea pe care o au despre ele însele. Unii bărbați le vor iubi pentru asta, alții le vor urî, dar pentru ele este egal, pentru că au încredere în forțele proprii și o pronunțată stimă de sine. 

4. O femeie puternică este un adevărat detector de minciuni

Cum ar putea un bărbat să-i reziste, când ea îl citește imediat și știe cu precizie când o minte? Femeile puternice descifrează cu ușurință intențiile necurate, doar urmărind limbajul corporal al unui bărbat. De aceea, este imposibil să le înșeli, iar dacă o faci își dau seama imediat și te tratează în consecință. 

5. O femeie puternică nu așteaptă după un bărbat

Femeile puternice nu sunt genul să se agațe de bărbați, să-i aștepte atunci când aceștia ezită să ia anumite decizii în relație. Dacă un bărbat nu este capabil să-și ia un angajament în fața sa, o femeie puternică îl abandonează fără regrete. Deși are nevoie de iubire, ca orice om, dacă nu te poți ridica la înălțimea așteptărilor ei, va prefera să rămână singură. 

6. Femeile puternice pun întrebări dure

O femeie puternică va testa întotdeauna bărbații punându-le acel gen de întrebări la care nu sunt pregătiți să răspundă. Întrebări precum „Care este scopul tău în viață?” sau „Ce te face cu adevărat fericit?” îi fac pe mulți bărbați să se simtă nesiguri și să ezite în răspunsurile lor. Dacă observă acest lucru, femeile puternice nu-și mai pierd timpul cu astfel de bărbați. 

7. O femeie puternică pune scopurile sale pe primul plan

Chiar dacă intră într-o relație de dragoste, o femeie puternică nu-și abandonează niciodată idealurile. În niciun caz nu va rămâne cu un bărbat care cere mereu atenție și nu are propriile țeluri. Iubirea este importantă pentru ea, dar scopurile sale sunt și mai importante. 

femeie puternica

8. Femeile puternice nu-și irosesc timpul cu bărbați dependenți

Bărbații slabi, dependenți nu sunt interesanți pentru femeile puternice. O femeie puternică are nevoie de o relație din care să obțină energie, nu care să-i absoarbă vlaga și să o facă să renunțe la idealurile sale. 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Povestea impresionantă a unei femei care a decis să lupte pentru viața ei! „Mi s-a spus că am cancer și am descoperit o forță interioară uriașă"
Povestea impresionantă a unei femei care a decis să lupte pentru viața ei! „Mi s-a spus că am cancer și am descoperit o forță interioară uriașă"
Ce tip de barbat te poate face fericita?
Incepe quiz
Ce tip de barbat te poate face fericita?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (66)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.