Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Apocalipsa este mai aproape decât am crede! Când vine Sfârșitul Lumii, potrivit lui Isaac Newton

Joi, 12.11.2020

O nouă biografie a lui Sir Isaac Newton relevă amănunte interesante despre o posibilă Apocalipsă iminentă. Marele om de știință a prezis că lumea "se va reseta" chiar în timpul vremurilor pe care le trăim. Savantul și-a petrecut o mare parte din viață studiind mesaje ascunse din Biblie.

Sir Isaac Newton, ce a trăit între anii 1642/1643 - 1727, era interesat de profețiile biblice ezoterice și de credințele oculte. A fost adeptul unei matematici formale și a revoluționat știința în domenii precum optica, matematica și mecanica. În timp ce formula principiile gravitației și căuta cele trei legi ale mișcării, în paralel a căutat legendara Piatră Filosofală și a încercat să transforme metalul în aur. Mai mult decât atât, Sir Isaac Newton s-a dedicat practicilor religioase, a scris tratate teologice și a interpretat mai multe profeții biblice care preziceau sfârșitul lumii. 

O concluzie la care a ajuns omul de știință, potrivit astronomului și autorului austriac Florian Freestetter, este că apocalipsa va avea loc în anul 2060

"Era convins că evenimentele viitoare au fost deja rânduite de Dumnezeu. Considera că anul 2060 va fi plin de războaie și catastrofe naturale, dar și începutul unei noi ere divine.", a declarat scriitorul Florian Freestetter recent, în timpul turneului de promovare al cărții "Isaac Newton: The A***hole Who Reinvented Universe.", conform Newshub.com.

Celebrul savant și-a expus punctul de vedere în privința Apocalipsei într-o scrisoare, redactată în anul 1704 și expusă în prezent la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Sir Isaac Newton a sugerat că lumea se va sfârși în anul 2060. Un alt istoric care a analizat scrierile omului de știință este Stephen Snobelen, care este de părere că scrisoarea este un izvor nesecat de cunoștințe și teorii fascinante.

"Sir Isaac Newton a subliniat mai multe date în care va avea loc apocalipsa, în 2344, 2090 sau 2374. Toate par la întâmplare, însă s-a hotărât în cele din urmă asupra anului 2060 că va fi cel în care lumea se va sfârși.", a dezvăluit Stephen Snobelen, conform Canadian Scientific&Christian Affiliation.

"S-ar putea să se termine mai târziu, dar nu văd niciun motiv pentru care să se termine mai devreme.", a scris omul de știință în lucrarea sa. Prin această scrisoare Sir Isaac Newton a deființat și mai multe teorii ale unor falși profeți ai acelor timpuri.

Citește și: Profețiile lui Arsenie Boca despre România

"Acest lucru îl menționez nu pentru a afirma când va fi momentul sfârșitului, ci pentru a pune capăt speculațiilor oamenilor fanteziști care prezic frecvent sfârșitul timpului și, prin aceasta, aduc profețiile sacre în derâdere.", a continuat Sir Isaac Newton. 

Sir Isaac și-a transmis predicțiile asupra apocalipsei în lucrarea sa "Jehova Sanctus Unus". Titlul este în latină și se traduce prin "Un singur Dumnezeu adevărat", dar este și o anagramă a propriului nume al savantului. 

Astronomul și autorul austriac Florian Freestetter a concluzionat, după interpretarea scrierilor lui Sir Isaac Newton că, deși în anul 2060 ar putea avea loc războaie și catastrofe naturale devastatoare ce vor aduce sfârșitul lumii va însemna și trecerea într-o "nouă eră divină".

Surse articol: Newshub / OpencultureCanadian Scientific&Christian Affiliation

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!