Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Are 66 de ani și participă la competiții de fitness. Cum arată femeia care a decis să trăiască mai sănătos

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

La vârsta la care alte femei își duc nepoții în parc și se bucură din plin de timpul liber de după pensionare, o americană face lucruri de care nu a crezut niciodată că este capabilă. La cei 66 de ani, participă la competiții de bikini fitness și este în cea mai bună formă fizică a vieții sale.

Pe Julia Olson, originară din Georgia, Statele Unite ale Americii, probleme de sănătate au împiedicat-o de-a lungul vieții să trăiască așa cum și-a dorit. A fost bolnavă de diabet și a suferit un transplant de rinichi, dar și unul de pancreas. Ajunsese într-un punct în care aproape renunțase să mai lupte, dar cu toate acestea nu s-a dat bătută.

julia olson, in tinerete, pe patul de spital, si in prezent, in timp competitiilor de fitness

Julia Olson, în tinerețe, pe patul de spital, și în prezent, în timp unei competiții de fitness. Sursa foto: Instagram

În ciuda cumpenelor prin care a trecut și chiar dacă la vârsta ei multe persoane nu se mai gândesc să facă schimbări majore, s-a apucat serios de sport, cu ajutorul unui antrenor personal. Totul a început în anul 2019, atunci când ea avea 64 de ani. Motivată de faptul că și-a dorit să aibă cât mai mult timp la dispoziție alături de cei dragi, și-a setat un vis și nu s-a oprit până când nu și l-a îndeplinit.

julia olson, inainte si dupa ce s-a apucat de fitness

Julia Olson, înainte de a se apuca de fitness și în prezent. Sursa foto: Instagram

Competițiile i-au schimbat viața

De-a lungul anilor, diabetul i-a complicat mult viața Juliei. La doar 34 de ani a trecut printr-un transplant de rinichi și pancreas și a fost diagnosticată cu mai multe afecțiuni, între care un început de orbire și o boală a inimii. Cu toate că s-a însănătătoșit, ea s-a ambiționat și a decis că trebuie să facă modificări în privința stilului său de viață și a alimentației.

julia olson, in timpul pregatirilor pentru a participa la competitii de fitness

Sursa foto: Instagram

"M-am apucat de fitness în aprilie 2019, am vrut neapărat să fiu fit și sănătoasă, așa că am început un program de fitness și atunci m-am apucat să mă antrenez cu un antrenor personal. El este cel care mi-a făcut această sugestie, să mă înscriu la concursuri de bikini. La început, mi s-a părut o idee nebunească, nu credeam că pot să fac asta, mai ales că am 60 și ceva de ani", a povestit ea, pentru DailyMail.

Pentru a se pregăti pentru prima ei competiție, ea a petrecut cinci zile pe săptămână în sala de forță, a făcut cardio și a avut și o dietă strictă, astfel încât mușchii săi să fie lucrați în mod corespunzător.

"Îi trimiteam antrenoarei mele câte un filmuleț după fiecare masă pe care o luam, ca să urmărească, pas cu pas, ceea ce plănuisem împreună. Am avut și momente când simțeam că nu mai pot, dar cam 10% din timp, pentru că în restul timpului eram, pur și simplu, foarte entuziasmată și fericită că voi face acest lucru", a mai spus ea.

Concursurile i-au schimbat viața Juliei și mărturisește că faptul că a avut ocazia de a defila pe o scenă i-a conferit și mai multă încredere în sine.

"Pe scenă, n-a existat deloc pic de emoție sau de anxietate. Mi-a plăcut să urc pe scenă. Mi-am dat cu o cremă autobronzantă, m-am machiat frumos, mi-am pus costumul de baie și am simțit că am toată încrederea în mine", a dezvăluit ea.

Citește și: Cum arată femeia care mănâncă, de aproximativ 30 de ani, doar fructe. Oamenii sunt șocați

julia olson, zambitoare in timpul unei competitii de fitness, alaturi de alte participante

Sursa foto: Instagram

Este foarte mândră de munca ei crede că poate să inspire și alte femei să se apuce de sport. Ea spune că fitness-ul este o activitate cu foarte multe beneficii pentru sănătate și nu este vorba doar de modul în care arăți: "Aș vrea ca ele să înțeleagă că viața nu se termină pe măsură ce îmbătrânești, că se pot apuca de multe lucruri. Uitați-vă la mine acum ce fac, chiar nu credeam că o să fiu aici la 60 de ani. Nu e niciodată prea târziu să fii fit. Dacă eu am putut, oricine poate".

Surse articol: DailyMail / A1 / Dailyadvent

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!