Are peste 70 de ani dar nu îi dai mai mult de 30! Află care este secretul acestei femei
O femeie din Florida se laudă cu faptul că a găsit secretul tinereţii veşnice. Şi nu îndrăznim să o contrazicem!
Annette Larkins a reuşit să şocheze un întreg mapamondul în momentul în care a dezvăluit că are peste 70 de ani, deşi nimeni nu i-ar fi dat mai mult de 30! Fizicul ei de invidiat şi pielea sa lipsită de ridurile adânci, specifice persoanelor de vârsta a treia, nu se datorează operațiilor estetice, ci unui stil de viaţă sănătos şi activ.
Acum 27 de ani, Annette a renunţat la mâncărurile nesănătoase optând doar pentru produse organice, pe care nu le cumpără din magazine, ci din propria grădina pe care o numeşte „Fântâna tinereţii”. „Mă simt foarte tânără, am multă energie şi mă trezesc în fiecare dimineaţă, fără probleme, la ora 5:30, uneori chiar mai devreme”, a mărturisit Annette pentru WPTV.
De asemenea, încă de când era adolescentă, Annette a renunţat la carne, iar cu timpul a adoptat o dietă raw-vegană. Nu mănâncă alimente de origine animală, nici produse procesate: „Dieta mea constă în fructe, legume şi seminţe, pe care le plantez singură”, a mai dezvăluit femeia. Annette nu bea apă din comerţ, ci sucuri naturale detoxifiante şi apă de ploaie, pe care o foloseşte şi pentru a-şi uda plantele.
Din păcate, Annette Larkins nu a reuşit să îşi convingă soţul, Amos, să urmeze acelaşi stil de viaţă, însă acesta mărturiseşte că este mândru de felul în care arată soţia lui. Ba mai mult, Amos Larkins spune că lumea o confundă pe Annette cu… nepoata lui! „Oamenii mă întreabă ce caut cu o femeie atât de tânără lângă mine. Ba mai mult, mulţi îmi spun că am o nepoată foarte frumoasă atunci când mă văd cu Annette”, a mărturisit bărbatul cu zâmbetul pe buze.
Soţul lui Annette suferă de diabet şi are probleme cu inima, aşa că este nevoit să ia zilnic medicamente. Femeia, în schimb, este sănătoasă tun, recunoscând cu zâmbetul pe buze că nu a luat în viaţa ei nici măcar o aspirină!
Fiindcă prietenii săi o întrebau mereu cum reuşeşte să se menţină atât de tânără, Annette a publicat în urmă cu 12 ani două cărţi şi un DVD, în care dezvăluie secretele tinereţii sale.
Tu ce părere ai despre felul în care arată Annette Larkins? Îţi vine să crezi că are 74 de ani?