De obicei, dimineata, imediat dupa ce ma trezesc, aprind televizorul. Merg in bucatarie dupa o cafea. In timp ce apa sfaraie in ibric, aud cum incep stirile. Ma asez repede pe canapea si-mi mai rezerv 15 minute pentru a fi la curent cu ce se intampla in tara. Crime. Violuri. Accidente. Inselatorii.Crize - de tot felul. Raman pe ganduri cateva momente, ingrozita de ideea: "Viitorul nu suna bine" si apoi ma indrept spre baie. Surpriza. Iar nu curge apa calda. Ma resemnez si dau drumul la apa rece: " Dusurile reci ajuta la tonifierea organismului". Inca 30 de minute si sunt gata de plecare. La bloc, vecinii au inceput deja scandalul. Fumul innecacios al masinilor ma lasa fara aer, dar ce noroc, vine tramvaiul. Controlorul se cearta cu cativa calatori, iar mai in spate un batranel baga usor mana in geanta unei doamne. Pe neobservate. Dupa tura de jogging obisnuita, ajung la serviciu, unde ma asteapta alte aventuri. In fiecare zi.
Exista momente in care imi doresc sa plec departe, intr-un loc care sa ma fereasca de ostilitatea orasului, de atmosfera coplesitoare, de anxietate, de privirile banuitoare ale unor straini care pretind ca ma cunosc. Lucrurile nu mai pot continua in acest ritm. Am nevoie de o vacanta.
Zilele trecute, m-am pomenit facandu-mi bagajele. Nu stiam exact zona spre care ma indrept, mai ales in aceste vremuri de criza, cand vantul sufla prin buzunare. Asa ca am plecat impreuna cu un prieten la rudele sale. Nu pe Valea Prahovei, nici in Sibiu, nici in vreun oras de vacanta, ci spre o destinatie oarecare - Comanesti, un mic orasel din Moldova, despre care nu stiam prea multe
 |
Am incarcat masina cu toate cele necesare si seara, pe la ora 20:00, am plecat la drum fara sa ne mai uitam in urma. Primul popas l-am facut la Buzau. Dupa traseul hartii, au urmat orase precum Focsani, Ajud, Targu Ocna, Onesti si, in cele din urma, dupa 6 ore, Comanesti.
Pe la 2:00 dimineata ma bucuram de prima gura de aer curat, de munte. Si pentru ca surprizele nu s-au oprit aici, am hotarat sa ne cazam la bunica amicului meu, care locuia la 30 km departare de oras, intr-un satuc din munti, numit Sulta. A urmat o noapte linistita.
 |
Intamplarile din zilele urmatoare m-au invatat niste lectii. Romania este frumoasa. Romania este buna. Romania este simpla. Inchipuiti-va cum este sa va treziti in fiecare dimineata si sa respirati un aer tare, sa calcati cu picioarele goale pe iarba uda, sa admirati florile de tot felul din gradina, sa simtiti apa rece de izvor pe fata. Imaginati-va cum peisajul unui munte va loveste visele, inca negonite din minte si cum, pentru cateva minute, va frecati la ochi, nestiind daca este real.
In prima zi, dupa 6 ore de somn, cateva raze de soare au intrat nepoftite pe fereastra si m-au trezit. Din obisnuinta, am inceput sa caut agale bucataria, pentru o cafea. Am iesit afara si am ramas incremenita pe prispa cam vreo 30 de minute. In fata munte, in spate munte, dupa coltul casei o gradina cu flori, mai in spate - pamant cultivat cu cereale si legume, un grajd cu doua oi, o vaca si un vitel, un tarc cu pasari si un porc pe nume Ghita, iar intr-o cusca un catelus mic, pazitorul gospodariei. Cu siguranta, nu mai eram in Bucuresti.
 |
In bucatarie, bunica amicului meu, in varsta de 75 de ani, se trezise inca de la ora 4:30, sa mulga vaca si sa o trimita la pascut. Ne astepta cu lapte si branza proaspate si cu vase pline de iaurt. Pe plita, stateau deja niste sarmale gata pregatite pentru fiert. Langa, zarzavatul dintr-un lighean mare incepea sa dea in clocot. Mirosea dumnezeieste.
 |
Dupa ora 9, am fost anuntati ca avem o zi plina. Mergem la adunat fanul. Aveam sa ma confrunt cu alt gen de instrumente. De asta data, laptop-ul, tastatura, pixurile si foile au fost inlocuite cu o grebla. Se anunta o activitatea extrem de interesanta. In cateva minute, bunicuta noastra a inceput sa-si strige toti vecinii, ca sa ii vina in ajutor. Nu mare mi-a fost mirarea, cand am observat ca primea raspunsuri din varful dealului. In 30 de minute, au inceput sa intre pe poarta unul cate unul, carandu-si mandri in spate furca si grebla.
 |
In drumul nostru, la fiecare casa iesea cate un vecin si saluta: " Buna ziua." Pentru ei este litera de lege sa-ti saluti vecinii si nu o data, ci de fiecare data cand ii intalnesti. Cand am iesit pe poarta, eram vreo sapte. Pe deal, a inceput sa mai rasara cate un vecin din vale, din varf, din imprejurimi, ca sa ofere inca o mana la strans fanul. Dupa cateva minute de alergat dupa fluturi, am lasat la o parte statutul de orasean, am pus mana pe grebla si am inceput adunatul. A fost mai amuzant decat mi-am inchipuit. Am ras si am glumit cot la cot cu batranii satului, care stiu sa spuna povesti atat de bine. Am terminat cele cinci capite si ne-am intors bucurosi acasa, caci bunica Marioara avea sa ne puna pe toti la o masa bogata. Spre seara, am primit invitatia unei vecine la sezatoare, urmata de o hora si un bal.
 |
Astazi m-am intors la realitatea din Bucuresti. Sunt mult mai linistita, optimista, fericita si lipsita de griji. Apa calda inca nu curge, dar primesc cu bucurie dusul rece. Pana in toamna. M-am simtit foarte bine in satucul nemarcat pe harta. Un loc necunoscut si simplu. Fara pretentii. Fara cheltuieli prea mari. Fara priviri rautacioase.
Aceasta a fost mica mea aventura. Voi ce aventuri ati trait vara asta?
Foto: Arhiva personala
Urmareste-ne pe Google News
