Lumânările există încă din cele mai vechi timpuri, mai exact de pe vremea Vechiului Testament, unde apar menționate pentru prima dată. În „Ieșirea”, a doua carte a lui Moise, este descris procesul în care Bețaleel a creat un sfeșnic. Iată versetele biblice în care se vorbește despre lumânări și suportul acestora:
„După aceea a făcut un sfeșnic de aur curat și sfeșnicul acesta l-a lucrat din ciocan. Fusul lui, brațele lui, cupele lui, nodurile lui și florile lui erau toate dintr-o bucată.” (Ieșirea 37, 17)
„Apoi i-a făcut șapte candele, mucări și tăvițe de aur curat.” (Ieșirea 37, 23).
„A făcut apoi jertfelnicul tămâierii, din lemn de salcâm, lung de un cot, lat de un cot, adică pătrat și înalt de doi coți; coarnele lui erau din el.” (Ieșirea 37, 25)
„A făcut de asemenea mir pentru sfânta ungere și tămâie mirositoare, curate și cu iscusință alcătuite de pregătitorii de aromate.” (Ieșirea 37, 29).
Îți pare cunoscut acest ritual descris în Vechiul Testament? Este, de fapt, obiceiul creștinilor, care ard tămâie și aprind lumânări. Dar care să fie simbolistica acestor gesturi care au rezistat trecerii timpului? Părintele Constantin Onu a sărit în ajutorul credincioșilor și le-a oferit explicații lămuritoare. În plus, a dat și câteva exemple din Biblie, pentru a-și susține declarațiile.
„Dumnezeu este lumină în cel care aprinde o lumânare, iar cel care aprinde o lumânare se arată iubitor de Lumină, adică de Dumnezeu. Cea de-a doua semnificație a lumânărilor este aceea de jertfă, venită de astă dată din partea creștinilor. Lumânarea este ofrandă pentru Dumnezeu oferită de credincioși ca semn de dăruire a sufletului lor către Dumnezeu. Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea totală a omului în Lumina lui Hristos. Acesta înalță mintea omului de la trecerea celor vremelnice, la curăția celor viitoare, la Lumina lui Hristos și la darurile ce trebuiesc întoarse Dăruitorului.
Aprinzând o lumânare în biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulțumește pentru marea Lui bunătate și ocrotire și dă expresie credinței lui în Dumnezeu. Ea devine un mijloc de legătură între om și Dumnezeu. Lumina este rezultatul arderii unor materii concrete: ceara, untdelemnul. Lumina este socotită acum ca simbol al bucuriei împărtășirii din lumina divină : „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35,2). „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a răsărit.” (Isaia 60, 1). Mântuitorul însuși Se numește pe Sine „Lumină”. „Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric”. Când aprindem o lumânare pentru morții noștri, noi îi reprezentăm aici în lumea din care noi încă facem parte. Când aprindem o lumânare pentru cei vii, ne dorim ca și ei să rămână în Lumina lui Hristos din care Neamul nostru ortodox și românesc face parte de milenii.”, a spus preotul Constantin Onu pentru publicația Oastea Domnului.
Singura replica din Biblie valabilă pentru fiecare zi a anului. Se repetă de 365 de ori
Te-ai gândit vreodată că relația ta cu Dumnezeu poate deveni mai puternică dacă aprinzi o lumânare în timp ce te rogi? Această idee este cât se poate de adevărată, iar duhovnicul menționat mai sus vine cu argumente pertinente. Iată ce a zis pentru aceeași sursă:
„În Sfânta Scriptură se vorbește de darul adus la Altar într-o stare de pace cu tine însuți, dar mai ales cu semenul tău, ca să ne putem ruga cu folos Domnului.Darul de pâine / prescura, pomelnicul cu numele viilor și al morților, tămâia, uleiul sau lumânarea, sunt aduse jertfă Domnului nu preotului. Lumânarea în sine, este o jertfă adusă lui Dumnezeu, „Jertfă de lumină”, după cum este ea menționată în vechile cărți de slujbă. Lumânarea are rostul de a arde, de a se mistui pe sine, arătând prin aceasta flacăra credinței care mistuie existența fizică, aducând-o jertfă și transformând-o în realitate duhovnicească. Aprinzând o lumânare în sfânta biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulțumește pentru marea Lui bunătate și ocrotire și dă expresie credinței lui în Dumnezeu. Ea este un mijloc de legătură între om și Dumnezeu, este „Punctul de trecere dintre cele două lumi, cea divină și cea umană.”.”
Așa cum ne luminează viața, lumânările ne pot lumina și clipa morții, care este marcată de o întâlnire a spiritelor rele. Sufletul oricărui om poate fi eliberat din strânsoarea duhurilor necurate dacă o lumânare arde la căpătâiul său în timp ce își dă ultima suflare.
„Când a vine ceasul morții multe se petrec în preajma celui aflat în cauză. Apar duhurile cele rele care înconjoară muribundul din toate părțile. Ele sunt furioase și înfricoșătoare. Amenință și tulbură sufletul celui pe cale să plece din lumea celor vii.
Sufletul muribundului tremură de frica acestor prezențe dar se îmbărbătează de prezența îngerilor buni dar și a lumânării pe care cei prezenți o țin pe mâna dreaptă celui ce se va despărți de trup, pentru că prin intermediul acestei mâini s-a închinat toată viața, gestual, lui Dumnezeu.”, a mai explicat părintele.
Poate acum te întrebi care este rolul lumânărilor de la cununie sau de la botez. Preotul Constantin Onu a vorbit și despre ele în interviul acordat pentru publicația Oastea Domnului.
„Lumânările de Cununie sunt aduse în biserică de către cavalerii de onoare, apoi oferite nașilor, care le țin aprinse pe parcursul desfășurării ceremoniei religioase. Mai sunt cunoscute și sub denumirea de „făclii” având simbolul luminii credinței care trebuie să-i însoțească în viață pe miri.
Ele se aprind de la lumina din sfeșnic, de către preot, arătând că de la Hristos își trage seva viața de familie, fiindcă El a spus despre Sine: „Eu sunt lumina lumii. De va veni cineva după Mine, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12). Potrivit acestui text biblic, făcliile îl reprezintă pe Hristos care călăuzește drumul celor care se însoțesc prin Cununie.
Ele mai simbolizează și modelul luminos al nașilor, care-i vor călăuzi pe drumul vieții, iar una dintre rugăciuni precizează că mirii trebuie să „strălucească precum luminătorii pe cer” adică să devină model de familie pentru alții : „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”(Matei 5,16).
Mărimea lumânărilor la Taina Botezului și a Cununiei vine în primul rând de la durata mare de timp în care ele trebuie să rămână aprinse cât durează slujba dar și după aceea, însă au și o interpretare simbolică și anume aceea a trăiniciei vieții în Lumina lui Hristos. Numărul de lumânări este una la Botez și două la Cununie, referință clară la numărul nașilor.”
Interesant este că energiile lumânărilor nu se pierd nici dacă ele sunt aprinse în afara lăcașului de cult. Ne pot ajuta să ne conectăm cu Dumnezeu și când ne rugăm în liniștea casei sau în alt loc în care ne simțim bine. Asta înseamnă că poți aprinde oricând și oriunde o lumânare dacă simți nevoia să îți luminezi sufletul și să îi mulțumești Domnului pentru tot.
„Lumânarea este un simbol. Ea simbolizează lumina adevărului și sfințeniei, care este Iisus Hristos Dumnezeul nostru, și asemenea Lui trebuie să fie și viața creștină. Lumânarea este simbolul vieții veșnice pe care ne-o dorim după moarte în lumina dumnezeiască, sau altfel spus este icoana Luminii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumânarea / candela, nu poate lipsi de la nici o slujbă sau rugăciune, pentru că ea ne însoțește, ne călăuzește totdeauna când ne întâlnim, în vreun fel anume cu Dumnezeu.”, a subliniat părintele Onu Constantin.
Potrivit spuselor reprezentantului bisericii, „prima jertfă de lumină a fost poruncită de Însuși Dumnezeu și constă în aprinderea sfeșnicului cu șapte candele care era așezat mai întâi în Cortul Mărturiei și apoi în Sfânta Templului din Ierusalim. Bineînțeles că aceste recomandări, chiar și biblice au rost numai pentru cei credincioși lui Dumnezeu.”
„Și a grăit Domnul cu Moise și a zis: Poruncește fiilor lui Israel să-ți aducă undelemn de măsline curat și limpede, pentru candele, ca să ardă sfeșnicul necontenit, înaintea perdelei din cortul adunării, și-l va aprinde Aaron și fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna de seara până dimineața” (Leviticul 24, 1-3).
Putem găsi aceleași explicații și pe Doxologia.ro, un site care înglobează informații utile credincioșilor: „Se aprind lumânări la toate slujbele, de la botez, la cununie, la îngropare, parastase, sfințiri și binecuvântări – lumina lumânării reprezentând lumina cea veșnică și neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Dincolo de practica liturgică, mai există un aspect al aprinderii lumânărilor. Creștinii, încă de la început, au aprins lumânări în sens de rugăciune și jertfă – lumânarea mistuindu-se puțin câte puțin, spre slava lui Dumnezeu.”
Acum ai înțeles cât de important este rolul acestor obiecte confecționate din ceară? Fără ele, rugăciunile noastre ar ajunge mult mai greu la Tatăl Ceresc. În plus, viața noastră ar fi umbrită de întuneric dacă nu ar exista lumânările care să ne lumineze calea.
Urmareste-ne pe Google News
