Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Ce i s-a întâmplat unei femei care a vrut să urce pe Muntele Athos

Miercuri, 26.08.2020

Muntele Athos este guvernat de o lege de când lumea, cea a Avatonului, care datează din secolul X și face referire la faptul că femeilor le este interzis să urce pe acesta. În fapt, nu au voie să se apropie la mai mult de 500 de metri de coastă, iar legea este păstrată cu sfințenie de secole.

Legenda spune că Maica Domnului i-a dăruit locul pe care se află mănăstirile de pe muntele Athos lui Iisus Hristos, iar Mântuitorul a decis să trimită acolo bărbați din toată lumea, pentru a trăi în credință și rugăciune. De atunci, nici o femeie în afară de Sfânta Maria nu are voie, de aici inspirația legii Avatonului, care înseamnă "neumblat". Totodată, se maic crede că dacă acolo va pune piciorul o femeie muntele se va scufunda în mare.

Sursa foto: Unsplash

De-a lungul timpului, multe femei au încercat să urce pe muntele Athos, fiind curioase să descopere ce se află acolo, însă nici una dintre ele nu a reușit să ajungă. Este și povestea unei femei, care a încercat să urce pe munte, după ce a fost încurajată chiar de tatăl ei. Ea a pornit pe drumul către munte, însă în timp ce urca a auzit o voce care îi interzicea să continue drumul și o certa pentru că a îndrăznit să facă acest lucru. Se mai spune că legea Avatonului a fost instituită după ce, în secolul X, mai mulți călugări au fost seduși de câteva femei care încercau să îi convingă să întrețină relații sexuale, fiind deghizate în ciobani.

Mulți preoți susțin că mai mulți duvohnici din Athos au reușit să se curețe spiritual prin spovedanie și rugăciune tocmai datorită legii Avatonului, care i-a ferit de ispite.

Descoperirea care a schimbat totul

În urmă cu un an, s-au descoperit osemintele unei femei, ce se crede că a fost înmormântată cu sute de ani în trecut în cimitirul mănăstirii Pantokratoros de pe Muntele Athos. Rămășițele femeii au fost descoperite întâmplător, în timp ce mai mulți muncitori lucrau la restaurarea podelei capelei Sfâtul Atanasie. Unul dintre arheologii care au studiat osemnintele femeii găsite pe muntele Athos a avut și o explicație pentru această întâmplare cel puțin bizară la prima vedere: "Este bine știut că, în trecut, când au existat invazii sau revoluții, călugării și-au deschis mănăstirile pentru a proteja populația locală. Astfel se explica prezența unei femei pe Athos".

În anul 2008, liniștea muntelui Athos a fost zdruncinată de mai multe protestatare, care au intrat pe teritoriul Muntelui Sacru. Femeile cereau ca guverul elen să intervină, dar și reprezentanții Uniunii Europene, pentru ca mănăstirile să nu mai fie deasupra legii. Protestatarele susțineau că mai mulți călugări sunt implicați și în afaceri cu terenul pe care se află mănăstirile. Mai multe femei au fost arestate atunci și au fost nevoite să stea între două și 12 luni în spatele gratiilor. Totodată, în anii 2002 și 2003 mai mulți membri ai Parlamentului European au cerut liderilor Greciei să renunțe la legea Avatonului, care datează încă din Evul Mediu, pentru a susține egalitatea între sexe, însă acest lucru nu a fost luat în considerare nici până în ziua de astăzi.

Surse foto: Unsplash, Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!