Cele mai asteptate concerte ale sfarsitului de an

Cele mai asteptate concerte ale sfarsitului de an

Andreea Catrina

Anul acesta am avut parte de multe concerte interesante, pe meleagurile tarii noastre poposind nume mari ca Eric Clapton, Elton John, Aerosmith, Metallica, Cranberries ori Guns'n'Roses, si se pare ca surprizele nu se vor opri aici... Cu toate ca mai sunt doar trei luni pana la sfarsitul anului, multi artisti internationali urmeaza sa concerteze in Romania in aceasta perioada.

Diva Hair te invita sa afli care sunt cele mai asteptate concerte ale sfarsitului de an si ce alte nume mari au fost recent anuntate:

1 octombrie - Fatboy Slim in Studio Martin, Bucuresti

La doar cateva luni dupa ce a fost prezent in cadrul evenimentului The Mission Dance Weekend 2010 din Mamaia, Fatboy Slim revine in Romania pe 1 octombrie pe scena clubului Studio Martin din Capitala.

Biletele pot fi achizitionate exclusive online de pe bilete.ro, iar pretul este de 100 lei.



2 octombrie - Ozzy Osbourne la Zone Arena, Bucuresti


Fostul solist de la Black Sabbath vine in Romania peste cateva zile, iar ieri am aflat o informatie care va bucura cu siguranta o parte din fanii acestuia - elevii si studentii beneficiaza de bilete reduse cu 50%, chiar in ziua evenimentului. Reducerea se aplica numai in cazul biletelor de la Normal Circle, iar pentru a se putea bucura de ea toti cei interesati vor trebui sa prezinte un act de identitate si carnetul de student sau de elev.

Concertul lui Ozzy de la Zone Arena face parte din turneul mondial de promovare a noului sau album "Scream", lansat in iunie anul acesta.

Trupele romanesti Coma si Luna Amara vor canta in deschiderea concertului.


5 octombrie - Morcheeba la Sala Palatului, Bucuresti

Trupa britanica Morcheeba revine in Romania marti, 5 octombrie, la Sala Palatului, in turneul de promovare a albumului "Blood like lemonade". Albumul a fost lansat in vara acestui an si reprezinta intoarcerea trupei la stilul primelor albume, cu o serie de influente noi menite sa ii surprinda si sa ii incante pe fanii lor.

Biletele au preturi cuprinse intre 90 si 200 lei si pot si achizitionate online de pe eventim.ro



15 octombrie - David Guetta la Romexpo, Bucuresti

Unul dintre cei mai populari artisti ai muzicii electronice vine in Romania in luna octombrie. David Guetta este invitat in cadrul evenimentelor marca Deadcode Production Diamond Series, evenimente care se desfasoara si in Praga si Bratislava, pe 15 octombrie la Romexpo.

Pentru concertul din 15 octombrie biletele pot fi procurate din reteaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas) dar si de pe eventim.ro, iar preturile variaza intre 95 si 135 lei.



11 noiembrie - Vaya con Dios in Club Fratelli, Bucuresti

Cunoscuta solista Dani Klein, vocea inconfundabila din spatele numelui Vaya con Dios, va reveni in Romania pe 11 noiembrie, de data aceasta intr-un cadru mai restrans, in Clubul Fratelli din Capitala.

Vaya con Dios a concertat ultima oara in Bucuresti pe scena de la Sala Palatului, in fata unui public de 4000 de persoane.

Biletele costa 200 de lei si pot fi achizitionate online de pe eventim.ro



22 noiembrie - Nouvelle Vague la Sala Palatului, Bucuresti


Nouvelle Vague revin in Romania pe scena de la Sala Palatului, in cadrul unei serii de evenimente intitulate Fusion Nights, care vor avea loc in aceasta toamna.

Trupa Nouvelle Vague isi defineste muzica printr-un amestec puternic de bossa nova cu influente post-punk, stilul lor incadrandu-se in curentul "new wave", asa cum o spune chiar si numele grupului.

Biletele s-au pus deja in vanzare si au preturi cuprinse intre 65 si 185 lei.



9 decembrie - Yann Tiersen in Silver Church, Bucuresti


Cunoscut pentru celebrul soundtrack al filmului "Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain", Yann Tiersen revine pentru a treia oara in Bucuresti, in turneul de promovare a celui mai nou album al sau "Dust lane".

Biletele pot fi achizitionate online sau in reteaua magazinelor Germanos, Carturesti, Humanitas si Domo si au preturi cuprinse intre 85 si 110 lei.

Tu la ce concerte vei merge in aceasta toamna?

 Alte subiecte care te-ar putea interesa:

Top 5 comedii pe care trebuie sa le vezi
7 seriale pe care merita sa le vezi
Tu ce faci pe 25 septembrie?

Subiecte de pe forum:

Modalitati de relaxare
Vacanta ideala

Articolul urmator
Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (21)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    de1utsa
    1 octombrie 2010 18:06

    eu vreau la David Guetta,dar nu am cu cine sa merg:|