Cinci curiozități despre Univers care te vor șoca
Cuprins
Pe măsură ce știința avansează, descoperim tot mai multe curiozități despre Univers și despre lumea din jurul nostru. Astfel ne dăm seama că, pe măsură ce descoperim și învățăm lucruri noi, avem din ce în ce mai multe de aflat și de cercetat.
Iată cinci curiozități despre Univers, care te vor pune cu siguranță pe gânduri și te vor face să cercetezi cu și mai mult interes lumea din jur!
Cele mai surprinzătoare curiozități despre Univers
Să descoperi curiozități despre Univers este o încântare pentru oricine, de la elevi de liceu la profesori sau cercetători. Astfel, îți vei da seama că multe idei care par desprinse din filmele sau romanele science-fiction sunt, de fapt, o realitate. Iar altele par atât de greu de crezut încât îți va fi foarte greu să le accepți.
Iată cinci curiozități despre Univers care cu siguranță te vor surprinde:
1. Niciun obiect nu este vreodată în repaus, totul se mișcă permanent
Chiar și atunci când dormim, corpul nostru se deplasează cu o viteză amețitoare. Împreună cu el, restul obiectelor și ființelor de pe Terra și toate planetele din galaxia noastră. Asta deoarece galaxia noastră, Calea Lactee, se rotește în jurul centrului său cu incredibila viteză de 225 km/sec și se deplasează prin Univers cu nu mai puțin de 305 km/sec.
Adunând cele două viteze, vei afla că te deplasezi constant cu o viteză de aproximativ 530 km/sec, fără să-ți dai seama de acest lucru. Practic, în fiecare minut parcurgi prin Univers o distanță de peste 20.000 de kilometri. Ce nevoie mai ai acum de o banală mașină, care poate să atingă doar „modesta” viteză de 180 km/h?
2. În Univers există aproximativ 10 miliarde de trilioane de stele
Astronomii au calculat un număr aproximativ al stelelor care există în Univers și au ajuns la cifra (astronomică, desigur!) de 10 la puterea 22, adica 10 urmat de 22 de zerouri. Prin urmare, în spațiu există mai multe stele decât firele de nisip de pe toate plajele Terrei. De aceea, sunt șanse mari ca unele dintre aceste stele să aibă pe orbita lor planete similate Pământului, pe care pot exista forme de viață.
Prin urmare, numărul planetelor populate de „extratereștri” este probabil extrem de mare, chiar dacă deocamdată nu avem dovezi în acest sens, pentru că nu am putut cerceta decât un număr foarte mic de stele și planete din afara sistemului nostru solar.
3. Un asteroid mare ar putea lovi Pământul în anul 2029
Potrivit calculelor făcute de astronomi, în anul 2029 există un risc de impact cu un asteroid foarte mare. Roca spațială care îi îngrijorează pe experți a fost numită Apophis și, dacă va lovi planeta, ar putea distruge civilizația noastră și multe forme de viață de pe Terra. Asteroizii lovesc regulat planeta noastră, însă numărul celor de dimeniuni mari, care reprezintă un real pericol, asemenea asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor, este, din fericire, foarte mic.
Asteroidul Apophis, botezat după numele zeului morții din mitologia vechilor egipteni, are un diametru de aproximativ 325 de metri. Traiectoria lui este destul de greu de monitorizat, unii astronomi considerând că nu există, de fapt, niciun risc de impact, în timp ce alții au calculat șansele de impact la aproximativ 3%.
4. Stelele neutronice – dovada că nu contează mărimea, ci greutatea
Stelele neutronice sunt cele mai grele obiecte din Univers. Ele se formează din stelele mari, în urma unei explozii extrem de puternice, numită supernovă. Când o stea mare colapsează, perechile de electroni și protoni care îi formează materia se transformă în neutroni. O stea neutronică are dimensiuni foarte mici – nu mai mult de 20 de kilometri în diametru, însă are o greutate mai mare decât orice altă stea. Astfel, o singură linguriță de materie din această stea cântărește aproximativ 100 de milioane de tone, adică echivalentul unui munte uriaș.
Stelele neutronice sunt formate dintr-o crustă solidă și un interior lichid foarte dens, alcătuit în special din neutroni. De asemenea, un anumit tip de stele neutronice, pulsarii, sunt cele mai rapide obiecte din cosmos. O stea de tip pulsar emite o rază de radiație luminoasă în timp ce se rotește în jurul centrului său. De aceea, observată de la distanță, ea pare că pulsează, de unde și numele de pulsar.
Cel mai rapid obiect cunoscut până în prezent este pulsarul PSR J1748-2446ad, care se rotește cu aproximativ 24% din viteza luminii, respectiv cu o viteză de peste 70.000 de km/sec.
5. Suntem alcătuiți din „pulbere de stele”
Nu este o metaforă: oamenii chiar sunt pulbere de stele. Aproape toate elementele chimice care formează materia și corpul unui om provin din stele. Orice element chimic mai greu ca hidrogenul s-a format în stele. Vorbim de calciu, carbon, oxigen, nitrogen și alte aproximativ 60 de elemente chimice care alcătuiesc un om. Singurele elemente chimice care existau în Univers înainte de formarea stelelor sunt hidrogenul și heliul. Toate celelalte au fost produse de aceste uriașe „cuptoare spațiale” care sunt stelele.
Aceste curiozități despre Univers sunt doar o mică parte din misterele și ciudățeniile lumii din jurul nostru. În fiecare an sau chiar în fiecare lună, oamenii de știință descoperă lucruri noi despre Univers, care nu va înceta să ne surprindă niciodată.
Surse foto: Asteroidapophis.com, thefw.com, doublepulsar.renebreton.org, spaceaim.com, ancientexplorers.com, universetoday.com