Cum verificați corect o traducere legalizată din italiană în română – sfaturi de la profesioniști
Dacă ați primit o traducere legalizată din italiană în română și urmează să o depuneți la o instituție, merită să o verificați atent înainte. O greșeală mică (un nume scris diferit, o dată inversată, o formulă incompletă) poate duce la refacerea dosarului sau la amânarea unei programări. În acest ghid găsiți pași simpli, folosiți în majoritatea cazurilor pentru acte precum certificate, contracte, diplome și documente pentru administrație, justiție sau imigrare.
Ce înseamnă o traducere legalizată?
O traducere legalizată pornește de la traducerea făcută de un traducător autorizat de Ministerul Justiției. Apoi, notarul legalizează semnătura traducătorului (adică confirmă identitatea și semnătura), nu verifică fidelitatea textului. De aceea, pentru rezultate stabile, este important controlați dumneavoastră elementele care pot crea neconcordanțe între original și traducere.
Pași de verificare
1. Confirmați autorizarea traducătorului pentru italiană–română
Uitați-vă pe prima pagină sau în zona certificatului de traducere: trebuie să apară numele complet, calitatea de „traducător autorizat” și perechea de limbi italiană–română. Dacă lipsește combinația de limbi sau apare o altă limbă, cereți clarificări înainte să depuneți actele.
Dacă lucrați cu un furnizor specializat de traduceri legalizate din italiană în română, verificați să comunice clar și transparent tipul serviciului.
2. Verificați certificatul de traducere și încheierea notarială
Citiți formula de certificare: în practică, ea menționează că traducerea este fidelă și completă după documentul prezentat. Instituțiile resping frecvent dosare în care certificarea lipsește sau rămâne incompletă.
Apoi verificați încheierea notarială: data, numărul, semnătura și ștampila notarului. Observați și modul de prindere/atașare: traducerea trebuie să fie legată de copia sau originalul folosit la traducere, astfel încât setul să rămână unitar.
3. Comparați datele de identificare, caracter cu caracter
Alocați câteva minute pentru nume, prenume, locuri, serii și date. De exemplu, dacă în act apare „Giuseppe Rossi” și „12.03.1985”, traducerea trebuie să păstreze aceeași ordine a numelui (fără „inversări” după uz românesc) și aceeași dată (fără schimbarea formatului în 03.12.1985).
Verificați și diacriticele sau literele care se confundă ușor (I/l, O/0). O singură literă diferită poate produce nealiniere cu alte documente din dosar.
4. Controlați termenii administrativi și coerența formatului
Urmăriți dacă traducătorul folosește consecvent echivalențe uzuale. De exemplu, „Comune” poate deveni „comună” sau „municipiu”, în funcție de document; dacă aceeași instituție apare de două ori, traducerea ar trebui să păstreze aceeași variantă.
Priviți și layout-ul: tabelele, numerotarea, antetele, mențiunile de pe ștampile și notele trebuie redate lizibil. Dacă observați zone marcate „ilizibil” fără motiv (deși pe original se citesc), cereți revizuirea.
5. Stabiliți dacă aveți nevoie de apostilă și ordinea corectă a pașilor
Pentru acte emise în Italia și folosite în România, unele instituții solicită apostila (certificare pentru recunoaștere internațională, conform Convenției de la Haga). Puteți citi definiția și utilizarea ei aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Apostille.
În majoritatea cazurilor, apostila se aplică pe documentul italian înainte, apoi se traduce documentul (inclusiv apostila), iar la final se legalizează semnătura traducătorului.
6. Verificați forma de livrare și cerințele instituției
Dacă primiți PDF, deschideți fișierul pe un ecran mare și măriți la 200%: trebuie să citiți clar ștampilele și semnăturile. Pentru depunere la ghișeu, întrebați din timp dacă acceptă copie scanată sau cer originalul pe hârtie.
Dacă întâmpinați neclarități (termene, apostilă, diferențe între acte), notați punctual întrebările și solicitați o verificare de la un traducător autorizat înainte de depunere.
Greșeli frecvente care duc la respingerea traducerilor legalizate
Chiar și atunci când traducerea este realizată de un profesionist, există situații în care dosarele sunt respinse din motive aparent minore. Una dintre cele mai frecvente probleme este utilizarea unei copii neclare a documentului original, ceea ce duce la mențiuni de tipul „text ilizibil” în traducere. Unele instituții acceptă aceste mențiuni, altele le resping categoric, mai ales dacă informația lipsă este esențială (serie, număr, autoritate emitentă).
O altă greșeală comună este necorelarea între mai multe documente din același dosar. De exemplu, dacă într-un certificat numele este tradus într-o anumită formă, iar într-un contract apare o variantă ușor diferită, instituția poate solicita refacerea tuturor traducerilor pentru uniformizare.
De asemenea, există situații în care apostila este aplicată corect, dar nu este inclusă în traducere sau nu este menționată explicit în certificatul de traducere. Acest detaliu poate duce la respingerea dosarului, chiar dacă documentul de bază este valid.
Nu în ultimul rând, depunerea unei traduceri legalizate expirate (unele instituții impun un termen de valabilitate, de exemplu 3 sau 6 luni) este un motiv des întâlnit pentru solicitarea refacerii actelor.
Verificarea unei traduceri legalizate din italiană în română nu este un demers complicat, dar necesită atenție la detalii și o înțelegere minimă a pașilor implicați. Notarul confirmă semnătura traducătorului, nu corectitudinea conținutului, motiv pentru care responsabilitatea finală privind coerența datelor revine beneficiarului documentului. Dacă aveți nevoie de o verificare sau de refacerea unei traduceri pentru depunere la instituții, discutați cu un traducător autorizat și cereți o confirmare scrisă a pașilor necesari pentru cazul dumneavoastră! O abordare preventivă este aproape întotdeauna mai eficientă decât corectarea unui dosar deja respins.
Urmareste-ne pe Google News
