Fazele Lunii în 2022: Când avem parte de ”Superluni” și cum ne afectează?

Fazele Lunii în 2022: Când avem parte de ”Superluni” și cum ne afectează?

Redactor Raluca Margean

Pe măsură ce Luna orbitează în jurul Pământului și Pământul orbitează în jurul Soarelui, unghiul dintre Soare, Lună și Pământ se schimbă. Luna nu produce lumină proprie, însă lumina solară se reflectă pe Lună. Modul în care se reflectă lumina Soarelui pe Lună se schimbă recurent, astfel că de pe Pământ, Luna se vede diferit în diverse perioade de timp. Îți prezentăm în acest articol care sunt fazele lunii în 2022 și cum te poate afecta din punct de vedere fizic și emoțional ciclul lunar!

Luna pe cer in mai multe faze

Luna nouă și luna plină: ce sunt, cum le diferențiem și cum ne afectează?

Soarele este cel care luminează Luna deoarece astrul nopții nu strălucește. Lumina Soarelului se reflectă pe Lună și astfel noi suntem capabili s-o vedem de pe Pământ. Bineînțeles, sunt momente când nu o putem vedea deloc, când o vedem parțial sau întreagă. Felul în care Luna apare pe Cer depinde de poziționarea Soarelui, Lunii și Pământului într-un anumit moment în timp.  

Ciclul lunar și fazele Lunii

Luna Nouă - este atunci când Luna se află pe aceeași parte a Pământului cu Soarele, luminând fața îndepărtată a Lunii din perspectiva noastră pe Pământ.

Luna Plină - este atunci când Luna se află pe partea opusă a Pământului față de Soare, luminând întreaga față a Lunii din perspectiva noastră pe Pământ. Luna Plină mai este denumită și Superlună.

Fazele Lunii sunt diferitele forme în care apare Luna văzută de pe Pământ, cu ajutorul unui observator astronomic. Fazele Lunii 2022, ca în orice an, variază în funcție de mișcarea de revoluție a Lunii în jurul Pământului și se repetă, în medie la 29,5 de zile. Perioada de repetare a fazelor lunii poartă denumirea de Lună sinodică, lunație sau ciclu lunar.

Pe lângă Luna Nouă și Luna plină, ciclul lunar este împărțit în mai multe faze. Acestea sunt:

  • Semilunile (în formă de banană)
  • Sfertul de Lună sau trimestru în formă de litera D
  • Luna curbată

Fiecare din aceste faze este împărțită în funcție de poziția sa în ciclul lunar complet de 29,5 zile, și anume:

  • În scădere (dacă se micșorează)
  • În creștere (dacă crește)

Așadar, în 2022 fazele Lunii sunt în număr de 8, și anume:

  1. Luna Nouă

Cum se vede Luna Nouă pe cer

Luna Nouă începe un nou ciclu lunar. În acest moment, Soarele și Luna sunt în conjuncție, ceea ce înseamnă că sunt cel mai aproape unul de celălalt pe cer, de aceeași parte a Pământului (Soare → Lună → Pământ).

Văzută de pe Pământ în această fază, Luna pare total întunecată și astfel nu o putem vedea deoarece ne aflăm în fața părții umbrite a Lunii, care nu primește nicio lumină directă a Soarelui. Atunci când Luna Nouă se aliniază perfect între Soare și Pământ, va acoperi o parte sau tot discul Soarelui, provocând o eclipsă de Soare.

  1. Semilună în creștere

Semiluna pe cer

Această fază are loc între Luna Nouă și primul trimestru. La începutul acestei faze, în emisfera nordică se poate vedea o semilună subțire care apare în partea dreaptă. Zona luminată se mărește încet în fiecare zi, acoperind tot mai mult partea dreaptă a suprafeței Lunii, până în faza primului sfert, când toată partea dreaptă a Lunii este iluminată. În emisfera sudică se întâmplă același lucru, însă în partea stângă.

  1. Primul sfert /trimestru de lună sau Primul Pătrar

Cum se vede Luna pe cer în primul sfert

În această fază, Luna a parcurs un sfert din drum prin orbita sa. Totuși, din perspectiva noastră de pe Pământ, jumătate din suprafața Lunii este luminată. De aceea, faza primului și al ultimului sfert/trimestru sunt uneori numite jumătate de lună.

În emisfera nordică, în Primul Sfert sau Primul Pătrar, partea dreaptă a Lunii este iluminată, în timp ce în emisfera sudică, partea stângă este luminată. În această fază, poziția Lunii este perpendiculară pe linia Pământ - Soare. În timpul primului trimestru, se spune că Luna se află în cuadratura estică, adică la 90 de grade est de Soare când este privită de pe Pământ.

  1. Lună curbată în creștere

Lună în creștere pe cer

Această etapă din fazele Lunii 2022 are loc între primul sfert/trimestru și Luna Plină. Văzută de pe Pământ, Luna este luminată mai mult de jumătate și are o formă curbată/bombată. La începutul acestei faze, în emisfera nordică se vede partea dreaptă a Lunii plus o mică fracțiune din stânga. Pe măsură ce trec zilele, partea stângă a Lunii devine din ce în ce mai luminată, până apare Luna Plină, când întregul disc este iluminat. În emisfera sudică se întâmplă același lucru, însă de la stânga la dreapta.

  1. Luna Plină

Lună plină pe cer

Spunem că este Lună Plină atunci când întregul disc al Lunii este luminat. În acest moment, Luna și Soarele se află în poziția cea mai îndepărtată una față de cealaltă pe cer, pe părți opuse ale Pământului (Soare → Pământ → Lună).

Dacă poziția Lunii Pline se aliniază perfect cu Soarele și Pământul, Luna va intra complet în umbra Pământului, provocând astfel o eclipsă de Lună.

  1. Lună curbată în scădere

Lună pe cer în scădere

Aceasta este etapa din fazele Lunii 2022 care are loc între Luna Plină și ultimul sfert de Lună. În acest moment, Luna este luminată mai mult de jumătate, dar nu complet. La începutul acestei faze, în emisfera nordică se vede un disc aproape complet iluminat, cu excepția unei părți mici din partea dreaptă, care este întunecată. Odată cu trecerea zilelor, zona luminată se micșorează de la dreapta la stânga, până în ultimul sfert de fază, când jumătatea stângă a Lunii este iluminată și cealaltă jumătate este în întuneric. În emisfera sudică se întâmplă la fel, însă lumina se micșorează de la stânga la dreapta.

  1. Al treilea sfert/trimestru de lună sau Ultimul Pătrar

Luna pe cere în faza ultimul pătrar

În această fază, Luna a parcurs trei sferturi din drum prin orbita sa și mai are doar un sfert (ultimul sfert) pentru a finaliza mișcarea de revoluție. În ultimul sfert/trimestru, de pe Pământ se vede că jumătate din suprafața Lunii este luminată.

În emisfera nordică, partea stângă este luminată și cea dreaptă este în întuneric, în timp ce în emisfera sudică, se întâmplă opusul, adică partea dreaptă este luminată și cea stângă este întunecată. În această fază, se spune că Luna se află în cuadratura vestică, adică la 90 de grade vest de Soare când este privită de pe Pământ.

  1. Semilună în scădere

Semilună în scădere pe cer

Aceasta este ultima fază dintr-un ciclu lunar. Semiluna în scăderea are loc între ultimul trimestru și Luna Nouă, care anunță un nou ciclu. La începutul acestei faze ale Lunii 2022, în emisfera nordică se vede aproape toată partea stângă a Lunii luminată și partea dreaptă în întuneric. Zona luminată se micșorează în fiecare zi, acoperind din ce în ce mai puțin suprafața Lunii, până când arată ca o semilună foarte subțire pe partea stângă. În cele din urmă, întregul disc va fi întunecat, moment în care va apărea Luna Nouă. Bineînțeles, în emisfera sudică se întâmplă același lucru, însă partea dreaptă este la început luminată și se micșorează de la stânga la dreapta, până când în dreapta a rămas o semilună subțire.

Cum ne afectează ciclul lunar?

Luna exercită o atracție gravitațională care provoacă schimbarea mareelor ​​în mările și oceanele planetei noastre. Având în vedere faptul că noi, oamenii, suntem alcătuiți în proporție de 70% apă, nu este de mirare că Luna are un impact și asupra noastră. În plus, știind că atracția gravitațională a Lunii poate fi simțită cel mai puternic în timpul Lunii Noi și Lunii Pline, se crede că în aceste perioade, emoțiile noastre sunt scoase la suprafață și sentimentele sunt mai intense.

De asemenea, studiile au arătat că fazele Lunii afectează inclusiv somnul oamenilor, acesta fiind mai puțin profund în timpul Lunii Pline, comparativ cu restul lunii. Schimbările în tiparele de somn pot avea efecte dramatice asupra stării generale ale unei persoane, provocând iritabilitate, scăderea concentrării și niveluri crescute ale hormonului stresului, cortizol.

Femeie cu lumină în mână

Iată cum te poate afecta fiecare dintre fazele Lunii 2022:

  • Luna Nouă – Aceasta se poate manifesta ca energie scăzută pentru oameni. S-ar putea să te simți obosită, să fii mai introvertită, să ai nevoie de relaxare și să ai o tendință spre introspecție.
  • Semilună în creștere - După ce te-ai relaxat și reîncărcat în Luna Nouă, ești gata să mergi mai departe cu lumină nouă și un plus de energie.
  • Primul trimestru de Lună - Acest moment aduce un echilibru de lumină și umbra și te ajută să depășești orice obstacol întâlnești în viață. Acum este momentul să iei decizii, să schimbi lucrurile care trebuie ajustate.
  • Lună curbată în creștere. Acesta este momentul prielnic pentru a-ți clarifica ideile, a evalua situațiile cu care te confrunți și pentru a discuta despre sentimentele tale. De asemenea, este momentul în care planurile tale pot fi contestate, iar răbdarea ta este pusă la încercare.
  • Lună Plină. Dintre toate fazele Lunii 2022, aceasta este etapa în care intuiția ta va avea cel mai mult de câștigat. Strălucirea Lunii Pline îți va permite să vezi situațiile și relațiile dintr-o perspectivă mai clară. Relațiile interpersonale pot deveni mai intense în această fază lunară, putând evolua și crește dacă ambele părți sunt dispuse să lase problemele și certurile din trecut în urmă.
  • Lună curbată în scădere. Pe măsură ce lumina Lunii scade, energia încetinește și ea. Este momentul perfect pentru a face bilanțul și pentru a-ți exprima recunoștința.
  • Al treilea trimestru de lună. Pe măsură ce lumina continuă să se estompeze, este posibil să simți nevoia de a te curăța și elibera. Este cazul să scapi de proiectele împovărătoare, de persoanele toxice din viața ta sau chiar de hainele pe care nu le mai porți. Aceasta este etapa din fazele Lunii 2022 când îți poți curăța casa, trupul și mintea.
  • Semilună în scădere. În această fază, lumina aproape a dispărut complet și tu trebuie să te pregătești pentru odihnă și recuperare. Este un moment în care trebuie să fii liniștită și în pace, să te odihnești și să reflectezi. Apelează la diverse tehnici de meditație pentru a te relaxa complet, dormi suficient și fă tot posibilul să rămâi zen. 

Calendar fazele Lunii în 2022

Iată care sunt fazele Lunii în 2022, conform site-ului timeanddate.com:

  • Fazele Lunii - ianuarie 2022

Tabel cu fazele lunii in ianuarie 2022

  • Fazele Lunii - februarie 2022

Tabel cu fazele lunii februarie 2022

  • Fazele Lunii - martie 2022

Tabel cu fazele lunii in martie 2022

  • Fazele Lunii - aprilie 2022

Fazele lunii in aprilie 2022

  • Fazele Lunii - mai 2022

Tabel cu fazele lunii in mai 2022

  • Fazele Lunii - iunie 2022

Tabel cu fazele lunii in iunie 2022

  • Fazele Lunii - iulie 2022

Tabel cu fazele lunii in iulie 2022

  • Fazele Lunii - august 2022

Tabel cu fazele lunii in august 2022

  • Fazele Lunii - septembrie 2022

Tabel cu fazele lunii in septembrie 2022

  • Fazele Lunii - octombrie 2022

Tabel cu fazele lunii in octombrie 2022

  • Fazele Lunii - noiembrie 2022

Tabel cu fazele lunii in noiembrie 2022

  • Fazele Lunii - decembrie 2022

Tabel cu fazele lunii in decembrie 2022

După ce ai aflat care sunt fazele Lunii în 2022, poți afla de pe site-ul Observatorului Astronomic Urseanu tabele cu fazele Lunii calculate între anii 1900 și 2100, dar și alte calcule referitoare la eclipse de Soare, de Lună și altele.

Surse foto: Pixabay.com, Pexels.com

Articolul urmator
Părintele Calistrat le cere mirilor să doneze bisericii o parte din câștigul de la nuntă. "L-ați luat pe Dumnezeu de prost, el e ultimul fraier?"
Părintele Calistrat le cere mirilor să doneze bisericii o parte din câștigul de la nuntă. "L-ați luat pe Dumnezeu de prost, el e ultimul fraier?"
Ce faza a lunii te reprezinta?
Incepe quiz
Ce faza a lunii te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.