Greșeli pe care le fac zodiile de sărbători

Greșeli pe care le fac zodiile de sărbători

Redactor Alexa Galgau

Sărbătorile ne bat la ușă și fiecare are planuri de a le petrece într-un mod cât mai plăcut, alături de familie și prieteni. Cu toate acestea, rareori se întâmplă să iasă totul perfect, pentru că suntem oameni și facem diverse greșeli. Putem să dăm vina pe băutură, desigur, dar să nu uităm că și zodiile ne influențează și ne predispun la anumite comportamente!

Amuză-te cu horoscopul de sărbători! Te recunoști în descrierea zodiei tale?

Horoscop de sărbători

Berbec

Berbecul este un mare petrecăreț, așa că sărbătorile sunt pentru el încă o bună ocazie să își facă de cap. În grupul lui de prieteni este „campion” la băut și aproape nimeni nu îl învinge la jocurile care implică alcool! Așadar, una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac nativii acestei zodii este să își depășească limita. Și nu de puține ori ajung să bea cu câteva pahare (sau sticle) de vin mai mult decât ar trebui! Își regretă mereu excesul a doua zi, când mahmureala îi imobilizează la pat!

Taur

Taurul își spune „gurmand”, dar prietenii și apropiații știu că este mai degrabă un „sac fără fund” atunci când vine vorba de bunătățile delicioase de pe masa de sărbători! Persoanele născute în această zodie nu se pot abține atunci când au în față tot felul de delicatese și mănâncă mult mai mult decât ar fi sănătos. De aceea, ele trebuie să se „echipeze” cu pastile pentru bilă, căci de cumpătare nu prea poate să fie vorba!

Gemeni

Oricine are o rudă sau un prieten din zodia Gemeni știe că acesta este cel mai gălăgios de la masa de sărbători și că suferă de o formă serioasă de logoree, mai ales după câteva pahare de vin. Totodată, persoanele născute în această zodie flirtează mult și adesea cu cine nu trebuie, ceea ce poate fi iritant pentru ceilalți invitați, care nu au „la bord” atât de mult alcool. Din fericire, nativii nu au o conștiință hipersensibilă, deci a doua zi nu vor fi copleșiți de vinovăție, ci vor râde amintindu-și cum s-au comportat.

Rac

Racii care nu sunt într-o relație își îneacă amarul în băutură de sărbători (și nu numai). Pentru ei este deprimant să petreacă fără să aibă o persoană specială în viața lor, așa că de multe ori fac greșeala de a-și depăși limita la băutură. Și mai rău este că, după ce se amețesc bine de la aceasta, în loc să se înveselească, devin și mai deprimați și nu este exclus să se plângă de viețile lor întreaga zi. Iar după ce își revin, sigur mai trebuie să suporte și o doză zdravănă de vinovăție când se gândesc că din nou au făcut aceeași greșeală ca în fiecare an!

Leu

Cum îți dai seama că există un Leu la masa de sărbători? E simplu: vorbește mult, tare, râde strident și acoperă pe toată lumea. După un pahar de vin deja nu mai încearcă să le acorde și altora câteva secunde de atenție și simte nevoia ca reflectoarele să fie în totalitate îndreptate spre el. În timp ce invitații își dau ochii peste cap plictisiți, Leul înșiră anecdote care i se par amuzante și nu este exclus să danseze singur și să se dea în spectacol cum poate mai bine.

Fecioară

Greșeala pe care o face Fecioara de sărbători nu are legătură cu vreun exces. Dimpotrivă, tocmai faptul că nu prea știe să se distreze le cam strică și celorlalți cheful. Atunci când restul invitaților au chef să facă glume și să vorbească despre lucruri banale, Fecioara se aruncă in discuții seriose, uneori chiar filosofice. Iar dacă ajunge totuși să bea un pahar de alcool, îi sare muștarul mult mai repede decât ar fi cazul. Spiritul critic al nativilor nu mai poate fi ținut în frâu și din acest punct deja nu mai e drum lung până la o ceartă de toată „frumusețea” cu restul invitaților.

Balanță

Balanțele sunt persoane foarte plăcute, care se înțeleg bine cu toată lumea și sunt cu atât mai prietenoase după un păhărel de vișinată! Văzând că le crește succesul direct proporțional cu cantitatea de alcool ingerată, Balanțele nu mai știu când să se oprească și ajung să se îmbete. Din fericire pentru ele, la fel ca Gemenii, nu au niciun regret a doua zi și știu într-adevăr să se simtă bine indiferent de situație, așa că li se poate ierta micul păcat al excesului de sărbători!

Scorpion

În primul rând, Scorpionilor nu prea le place să meargă la masa în familie, de sărbători, ci ar prefera să petreacă altfel la astfel de ocazii. Când sunt forțați de împrejurări să participe, la început sunt mofturoși sau tăcuți în mod ostentativ. Apoi, după ce mănâncă puțin și beau un pahar de vin, parcă se mai îmbunează, însă nu durează mult până devin prea sarcastici, adesea jignindu-i pe cei din jur cu remarcile lor înțepătoare. Poate că speră să nu mai fie invitați și data viitoare?

Săgetător

Săgetătorii adoră să se distreze și iubesc reuniunile cu familia și cu prietenii de sărbători. Ei sunt invitații care nu mai pleacă și rămân la gazde până când acestea încep să dea din colț în colț în căutarea unei modalități elegante de a da stingerea. Dar nici atunci nu este o problemă, pentru că petrecărețul de Săgetător are spirit întreprinzător și găsește soluții imediat, așa că se autoinvită să stea până a doua zi... sau până când îi trece pofta de distracție și socializare.

Capricorn

Îl mai ții minte pe unchiul acela de la masa de sărbători care toată seara vorbea numai despre muncă, afaceri și bani, în timp ce alții încercau neputincioși să schimbe registrul spre un subiect mai festiv? Acel unchi era cu siguranță un Capricorn. Greșeala pe care o fac nativii de sărbători este că nu știu să se destindă și sunt în permanență cu gândul la ce au de făcut, în loc să se bucure de timpul petrecut cu cei dragi. Vrei să ajuți un Capricorn să se simtă bine la masa de sărbători? Pornește televizorul și dă-l pe primul post cu tematică economică pe care îl găsești!

Vărsător

Hipsterii de Vărsători vor să facă mereu totul diferit față de ceilalți oameni. Fie se îmbracă bizar, fie deschid tot felul de subiecte delicate, fie încep să facă enorm de multe selfie-uri la petreceri (dar nu le postează pe rețelele de socializare, pentru că ar fi prea banal). Adesea, persoanele născute în această zodie beau până nu mai pot, iau o pauză, apoi o iau de la capăt. La beție, Vărsătorii vorbesc tare și răspicat și sunt gata gata să se certe cu oricine îi contrazice.

Pești

Peștii sunt o zodie de apă, dar nu prea le place să bea apă. De fapt, sunt foarte bine antrenați la capitolul băutură, iar de sărbători fac excese mari, pentru ca a doua zi să regrete profund deciziile luate cu o seară înainte. De obicei, Peștii sunt introvertiți, dar când consumă alcool devin brusc mult mai îndrăzneți și fac tot felul de lucruri care nu le stau în fire. Singurul lucru mai rău decât mahmureala care urmează este sentimentul de rușine de care cu greu reușesc să scape.

Chiar dacă horoscopul de sărbători ne spune exact unde „greșim”, important este să ne simțim bine și să avem de ce să râdem mai târziu!

Articolul urmator
25 de moduri prin care îți dezvolți energia pozitivă 
25 de moduri prin care îți dezvolți energia pozitivă 
Ce greseli faci in pat?
Incepe quiz
Ce greseli faci in pat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.