La scenă deschisă: Cursuri de actorie pentru devenire personală la Academia de Teatru Elisabeta

La scenă deschisă: Cursuri de actorie pentru devenire personală la Academia de Teatru Elisabeta

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Începând cu 1 septembrie 2018, Teatrul Elisabeta din București lansează seria de cursuri de actorie “Bootcamp de teatru pentru devenire personală”, adresate adulților cu vârste peste 18 ani și predate de Lucian Ghimiși, mentor al Academiei de Teatru Elisabeta.

“Cred în comunicare și cred în puterea oamenilor de a se deschide, față de ceilalți și față de ei înșiși. Poate din afară pare că actorii știu să mintă frumos, însă din punctul meu de vedere, cel mai mare talent al unui actor este să asculte. Pentru mine, actoria e o unealtă valoroasă de comunicare. Un curs bun de actorie pentru devenire personală te învață cum să comunici real, cum să asculți cu adevărat persoana din fața ta și cel mai important, cum să te asculți pe tine însuți.

Ca profesor, aș vrea să am șansa de a-mi cunoaște elevii, ca oameni, de a-i asculta și de a-i ajuta să comunice mai bine, în orice situație, la job, în public, acasă. O să ne distrăm împreună, o să ne jucăm, o să lucrăm un spectacol împreună, cu roluri gândite special pentru personalitatea fiecăruia. Speranța mea este ca, la finalul celor 12 lecții, și eu și elevii mei să îndrăznim mai mult să ne ascultăm pe noi înșine și pe cei din jurul nostru.” Lucian Ghimiși, Mentor ATE Adulți 

Lucian Ghimiși

Pe durata cursului, Lucian Ghimiși – unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai generației sale, cu sute de spectacole SOLD-OUT la activ – va preda tehnici care să ajute cursanții să își sporească incerederea, să devină mai asertivi, creativi și spontani, să își îmbunătățească abilitățile de a vorbi în public și de socializare.

Tot în luna septembrie, la Teatrul Elisabeta se reiau cursurile și atelierele pentru copii și tineri “Bootcamp de teatru pentru scos nasul din ecrane”, sub îndrumarea Smarandei Nicolau, mentor și Coordonator Educațional ATE Copii.

Smaranda Nicolau

“Ultimii șase ani de lucru alături de copii și tineri mi-au dovedit că majoritatea tinerilor au mai multe de oferit decât li se cere și mult mai mult de oferit decât sunt conștienți ei înșiși că au.

De aceea, divizia de Teatru Tânăr a Academiei Elisabeta cuprinde o ofertă de cursuri construite special pentru a-i provoca pe elevii noștri să se dezvolte armonios în cele trei direcții de creștere pe care le considerăm esențiale:

  1. ÎNCREDERE - descopăr de ce sunt capabil și cum îmi pot dezvolta competențele
  1. ASERTIVITATE - învăț cum să mă fac auzit și înțeles de către ceilalți
  1. CREATIVITATE - îmi explorez imaginația și descopăr cum să o direcționez

Cursurile noastre mizează pe învățare prin joacă, pe interacțiune directă și cooperare între copii și cuprind întotdeauna o doză sănătoasă de mișcare pentru “nativii digitali”, atât de obișnuiți cu statul în scaun și interacțiunea cu ecrane de diverse feluri.” – Smaranda Nicolau, Coordonator Educațional ATE Copii

Înscrierile la cursuri beneficiază de tarifele speciale de vară, accesul făcându-se online fie pe website-ul Academiei de Teatru www.academia.teatrulelisabeta.ro sau trimițând un email la adresa academia@teatrul-elisabeta.ro.

ACADEMIA DE TEATRU ELISABETA este un proiect de educație prin teatru lansat de TEATRUL ELISABETA. ATE își propune să devină un centru de dezvoltare personală prin arte, adresat tinerilor și adulților deopotrivă. ATE oferă cursuri de actorie pentru devenire personală, adresate adulților (18+ ani) și predate de actorul Lucian Ghimiși. În paralel, în cadrul diviziei de Teatru Tânăr a Acadmiei, părinții vor descoperi o varietate de cursuri de teatru (actorie, costum, decor, scenariu etc.) adresate copiilor și tinerilor (6-18 ani), predate de o echipă tânără și energetică de artiști în educație. Cursurile au loc în weekenduri, între septembrie și iunie, la Teatrul Elisabeta, Blv. Regina Elisabeta, Nr. 45, București.

Articolul urmator
7 moduri prin care soacrele chiar pot distruge căsnicii 
7 moduri prin care soacrele chiar pot distruge căsnicii 
Ce spune igiena ta personală despre tine
Incepe quiz
Ce spune igiena ta personală despre tine

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.