Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

N-au aceeași mamă, dar sunt frați de cruce: zodiile care au cea mai frumoasă prietenie

Vineri, 27.01.2017
de Mihaela Onofrei

„Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima” - Gabriel Garcia Marquez ne oferă cea mai bună definiție atunci când vine vorba de prietenie. Prietenia este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care Dumnezeu le-a lăsat omului. Viața noastră ar fi foarte tristă fără prieteni. Prietenia este o legătură specială care apare între doi oameni care nu au doar aceleași pasiuni și interese, ci și între două persoane care știu să accepte părțile mai puțin frumoase ale prietenului lor atunci când calitățile predomină defectele.

Zodiile nu fac excepție în acest caz. Se pare că unele zodii se înțeleg mai bine sau mai puțin bine în funcție de trăsăturile pe care le au. Aceste trăsături le apropie și formează între anumiți nativi legături indestructibile.

Iată zodiile care au legături cu adevărat speciale!

Fecioară – Scorpion

Una dintre cele mai speciale prietenii este cea dintre Fecioară și Scorpion. Vă place să scoateți tot ce aveți mai bun din voi. Scorpionul este pentru Fecioară prietenul credincios de care aceasta are nevoie, iar Fecioara știe cum să te facă să te simți cu adevărat specială. Legătura aproape magnetică ce există între voi două nu vă lasă să stați separate mai mult de câteva zile. Simțiți atunci când una are nevoie de cealaltă și nu de puține ori s-a întâmplat să vă sunați în același timp.

Balanță – Leu

Balanța este cea care aduce echilibrul în această relație. Calmă și întotdeauna loială, ea știe să îți ofere un răspuns sincer atunci când îi ceri părerea. Deoarece caracterul Leului este adesea unul agresiv, el lăsându-se condus de impuls, Balanța este prietenul ideal care știe să îl aducă cu picioarele pe pământ și să îl țină sub control. Deși aveți două personalități diferite, știți cum să vă moderați comportamentul una în preajma celeilalte,și astfel sunteți o pereche perfectă.

Rac - Pești

Această legătură este specială deoarece ambele semne sunt atente și afectuoase. Racul este genul de prieten care te îmbrățișează până te sufocă, iar pe Pești nu îi deranjează acest lucru. Peștii împărtășesc aceeași compasiune și sensibilitate și le place atunci când îi copleșești cu atenția ta. De asemenea, nativii din Pești au răbdare să te asculte chiar și atunci când le spui cele mai nebunești gânduri. De asemenea, poate fi cel mai bun sfătuitor atunci când ai necazuri, deoarece sfaturile sale sunt bine intenționate și orientate spre binele tău. Iubirea ce v-o purtați una celeilalte este cu adevărat unică, iar asta face ca relația să nu cunoască niciun moment de tensiune.

Gemeni – Berbec

Nativul din zodia Gemeni este prietenul nebunatic din această prietenie, cel care te va face întodeauna să râzi până te doare burta. Tu, pe de altă parte, știi cum să îi ridici moralul atunci când o vezi tristă. Împreună, vă place să vă aventurați în necunoscut și astfel aveți parte de cele mai frumoase experiențe.

Taur – Capricorn

Determinarea și perseverența Taurului se potrivesc perfect cu abilitățile tale practice și cu dorința de a face lucrurile până la capăt. Deși această prietenie părea dificilă la început din cauză că nativii din Capricorn nu au încredere în toată lumea, odată ce i-ai demonstrat că poți fi o prietenă de încredere, ați devenit de nedespărțit. Această legătură este una dintre cele mai puternice și rezistente din zodiac, iar împreună puteți să cuceriți și lumea.

Vărsător – Săgetător

Vărsătorul aduce echilibru în această relație și știe să te binedispună atunci când ești supărată. Când vine vorba de distracție, tot el este cel care întreține atmosfera. Săgetătorul contribuie la această relație specială prin abilitățile sale excelente de comunicare. Vă place să călătoriți și să aveți parte de tot felul de aventuri nebunești. Vă sprijiniți în momentele de cumpănă, iar zilele în care nu sunteți împreună sunt aproape inexistente.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (24)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!