Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

NASA avertizează: gaura în Soare! O puternică furtună solară va lovi Pământul!

Marţi, 11.09.2018
de Ana Munteanu

O uriașă gaură coronală a fost descoperită de către cei de la NASA pe suprafața Soarelui. Potrivit cercetătorilor, aceasta va declanșa o puternică furtună solară care va lovi Pământul, săptămâna aceasta. Avertizarea a fost emisă la începutul lunii septembrie de către cei de la ANOA (Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA).

furtuna solara

Când o gaură coronală se deschide în atmosfera Soarelui, câmpurile magnetice se deschid și se eliberează particule în spațiu. Furtuna solară în cauză este una de gradul 2 (gradul maxim este 5) și, din nefericire, Pământul este în linia ei directă.

Ne îndreptăm către perioada cea mai puțin activă a ciclului de 11 ani al Soarelui, astfel că orice tip de activitate solară va fi, ,din fericire, de o intensitate mult mai redusă ca până acum. Cu toate astea, găurile deschise în corona Soarelui permit vântului solar să scape mai ușor, emanând radiații electromagnetice în spațiu la viteze mult mai mari – pot atinge chiar și 600 km/secundă.

Din momentul în care particulele și vântul solar vor pătrunde în atmosfera Pământului, acestea vor dezvolta posibilitatea de a declanșa aurore boreale sau astrale – da, o veste bună pentru amatorii acestui gen de fenomene. Din păcate, consecințele acestor evenimente pot fi mult mai serioase, mai grave decât niște simple aurore.

Furtunile solare, oricât de mici ar fi, când lovesc Pământul, creează probleme de tot felul: din cauza curenților formați în rețelele de energie electrică, toate dispozitivele conectate la surse de curent vor întâmpina probleme: intensitatea electricității poate crește, rezultând în mari probleme ale transformatoarelor electrice, pene de curent. Navigația GPS și semnalele radio, ale telefoanelor mobile și satelitele TV vor fi perturbate. Cele mai afectate de această activitate solară vor fi cursele aeriene, fiind posibile și eventuale accidente serioase, din cauza navigației GPS care va fi dată peste cap.

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!