Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Reacție halucinantă a unui profesor față de elevii săi, în timpul unui curs online: "Stai puţin ca ăştia sunt foarte proşti sau foarte răi"

Miercuri, 11.11.2020

În momentul actual majoritatea grădinițelor, școlilor și universităților și-au mutat activitățile academice în mediul online. Atât elevii, studenții, dar și profesorii au fost nevoiți să se adapteze noilor condiții de lucru.

În timpul desfășurării unui astfel de curs, mai mulți studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București au fost martorii unei conversații absolut halucinante. Profesoara care preda cursul, pe nume Mădălina Adam, s-a arătat foarte deranjată de faptul că studenții săi nu i se adresează cu apelativul "doamna doctor" în timpul discuțiilor. Videoclipul revoltător a fost publicat în mediul online și a stârnit numeroase critici la adresa cadrului didactic pentru modul cum și-a impus nejustificat titulatura în fața studenților săi.

"Nu stau să îmi înșir toate prenumele cu voi"

Profesoara a avut schimbări bruște de comportament și o atitudine nervoasă, cel mai probabil cauzată de faptul că studenții săi nu i se adresează așa cum și-ar dori. La un moment dat chiar i-a jignit pe aceștia și le-a spus că sunt "răi" sau "proști".

Citește și: Gest incalificabil! Doamna primar a încălcat izolarea impusă chiar de ea, ca să meargă să-și facă unghiile!

Vizibil stânjeniți de situație, studenții au încercat să îi facă pe plac profesoarei și să încerce să i se adreseze așa cum li s-a impus de către cadrul didactic.

Când o studentă a numit-o "doamna doctor Mădălina Adam", profesoara a cerut să fie numită "doamna doctor Adam". "Sunt de două ori doctor și nu stau să îmi înșir toate prenumele cu voi.", a spus profesoara de la UMF, în video-ul de mai jos.

"Pentru că mi-am luat doctoratul la o vârstă foarte tânără și cu mari eforturi vă pretind din acest moment celor două grupe, sau cel puțin celor care nu vor să se înjosească, să mă numiți doamna doctor Mădălina Adam. Vreau să aud dacă s-a reținut. Stai că ăștia sunt foarte proști sau foarte răi.", a transmis profesoara, în timpul cursului online.

Medicul Mădălina Adam a devenit personaj viral, după publicarea videoclipului în mediul online. Profesoara de la UMF a fost suspendată de atunci din funcție, a anunțat purtătorul de cuvânt al UMFCD, Valentin Mateescu, pentru Mediafax. Totodată, profesoara a fost ridiculizată masiv pe platformele sociale și mulți au contestat modul în care s-a comportat cu studenții săi. 

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, după publicarea videoclipului, medicul Mădălina Adam ar suferi de schizofrenie, o tulburare medicală cronică. Aceste informații nu au fost confirmate de o sursă oficială încă.

Ce este schizofrenia

Schizofrenia se manifestă prin comportamente dezordonate, iluzorii și chiar halucinații. Această afecțiune este cronică și afectează modul în care o persoană gândește, simte și se comportă cu cei din jurul său. Din fericire, în zilele de astăzi există tratament pentru această boală care poate diminua simptomele înainte de agravare.

Surse articol: BZI / MediafaxZiare.com

Surse foto: Captura Youtube

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!