Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
Serialele spaniole câștigă tot mai multă popularitate pe plan internațional, primind aprecieri foarte mari, atât de la public, cât și de la critici. Poveștile captivante, calitatea înaltă a producțiilor cinematografice și performanța actoricească remarcabilă sunt doar câteva din motivele pentru care merită să le vizionezi. Ți-am pregătit o listă cu 14 seriale spaniole pe care nu trebuie să le ratezi!
Cuprins
- De ce să urmărești seriale spaniole
- Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
- Seriale spaniole de pe HBO Max
De ce să urmărești seriale spaniole
Dacă ești în căutare de perspective și abordări noi în cinematografie, este o idee bună să începi să vizionezi și filme care nu sunt americane. Noi îți recomandăm serialele spaniole, care în ultimul timp și-au câștigat tot mai mulți fani în întreaga lume. Ele sunt, în general, lăudate de critici pentru inovație și originalitate în abordarea subiectelor, calitate ridicată a producției și o distribuție excelentă, formată din actori spanioli foarte talentați.
De obicei, serialele spaniole acoperă o gamă variată de genuri, de la drame și comedii romantice până la thrillere și multă acțiune. Există opțiuni pentru toate gusturile, astfel că toți iubitorii de seriale vor găsi ceva interesant de urmărit.
În plus, aceste filme îți oferă oportunitatea de a explora cultura spaniolă, obiceiurile și tradițiile locale. Multe seriale sunt filmate în locații frumoase din Spania și alte orașe latine, astfel că poți găsi în aceste filme nenumărate idei pentru următoarea ta vacanță.
Nu în ultimul rând, este o ocazie excelentă de a învăța sau a-ți îmbunătăți cunoștințele de spaniolă. Este întotdeauna o idee excelentă să înveți o limbă străină nouă, cu atât mai mult spaniola, care este și foarte populară, și foarte sexy.
Prin urmare, dacă te-ai regăsit prin motivațiile de mai sus, nu mai trebuie decât să te faci comodă la tine acasă, să deschizi platforma de streaming preferată și să te bucuri de cele mai cool seriale spaniole!
Seriale spaniole: cele mai bune titluri pe care să le vezi
De la comedii savuroase și drame romantice, până la thrillere care-ți fac inima s-o ia la goană, serialele spaniole oferă o gamă variată de intrigi pentru toate gusturile. Pe platformele de streaming sunt nenumărate seriale din Spania, Mexic, Argentina și alte țări latine vorbitoare de limbă spaniolă, așadar există o diversitate culturală fantastică, care îți oferă multe posibilități de alegere. Dacă nu știi încă ce să vizionezi, ți-am pregătit mai jos o listă cu unele dintre cele mai populare seriale spaniole, pe care nu trebuie să le ratezi! Enjoy!
Seriale spaniole de pe Netflix
1. Elita (2018, 7 sezoane)
Uită de Riverdale și Gossip Girl, pentru că ”Elita” de pe Netflix este unul din serialele în trend în acest moment. Este îndrăzneț, provocator, misterios și extrem de apreciat, dovadă faptul că serialul are deja 7 sezoane.
Când trei elevi din familii de rând se înscriu în Las Encinas, cea mai exclusivistă școală din Spania, apare un conflict primejdios între ei și elevii bogați. Tensiunile sunt atât de mari, încât duc adeseori și la crime.
2. Casa Florilor (2018, 3 sezoane)
”Casa florilor” este o comedie neagră sarcastică, ce va atrage nu doar iubitorii clasici de telenovele, ci și un public mai tânăr. Serialul abordează mai multe teme tabu în telenovelele obișnuite, și anume homofobia, transfobia, rasa, clasa și sexualitatea.
La prima vedere, familia De La Mora pare a fi perfectă. Deține o prestigioasă afacere cu flori, iar relațiile dintre membrii săi sunt excelente. Dar odată ce secretele lor murdare sunt dezvăluite de regretata amantă a tatălui, lumile lor sunt date peste cap, în cele mai amuzante moduri.
3. Bucătăreasa din Castamar (2021, 1 sezon)
Acest serial este un fel de Bridgerton sau Downton Abbey, dar în limba spaniolă. Acțiunea este plasată în Madrid, în 1720 și spune povestea unei bucătărese talentate, angajată în gospodăria unui duce văduv, cum altfel decât super-atrăgător. Plin de intrigi amoroase, urzeli și trădări, acest serial este captivant.
Clara Belmonte este o tânără educată, de familie bună, pasionată de gastronomie. Diego de Castamar este un aristocrat atrăgător, care suferă după pierderea soției mult iubite. Când Clara este angajată ca ajutor în bucătăria ducelui de Castamar, ea se îndrăgostește de el, însă din cauza pozițiilor lor sociale, nu pot fi împreună. Unii servitori, prieteni și chiar mama ducelui vor face tot posibilul să-i țină departe unul de celălalt.
4. Cineva trebuie să moară (2020, 1 sezon- 3 episoade)
Plasat în Spania anilor 1950, sub dictatura lui Francisco Franco, această miniserie de 3 episoade are tot ce-i trebuie pentru a te face să te îndrăgostești de el. Plin de dramă, tensiune, secrete și pasiune, ”Cineva trebuie să moară” este un serial ce nu trebuie ratat!
După 10 ani petrecuți în Mexic, Gabino se întoarce acasă în Spania, fără să știe că părinții săi i-au aranjat o căsătorie cu o fată de familie bună. Însă Gabino are și el o surpriză pentru familia sa, deoarece nu se întoarce singur, ci însoțit de Lazaro, un misterios balerin. Între membrii familiei apar tensiuni din ce în ce mai mari, pe măsură ce mici secrete încep să iasă la iveală. În acest context, lucrurile nu au cum să se termine cu bine și, bineînțeles, cineva trebuie să moară.
5. Doar două mame ai (2021, 3 sezoane)
Distractiv, original și plin de răsturnări de situații, această comedie te va ține în continuu în priză! Vei găsi subiecte diverse, precum LGBT, crize postpartum și triunghiuri amoroase, vei râde și vei fi tristă pe alocuri, însă cu siguranță vei avea o experiență unică urmărind acest serial.
După ce află că le-au fost schimbați copiii la naștere, două femei își fac un plan pentru a se adapta noii lor vieți: creează o singură familie, ieșită din comun.
6. Orizontul roșu (2021, 3 sezoane)
Realizat de producătorul serialului La Casa de Papel, ”Orizontul roșu” (Sky Rojo) este alert, plin de acțiune și bazat pe poveștile adevărate ale unor prostituate și victime ale exploatării sexuale în Spania.
Atenție! Este un serial cu un limbaj vulgar, dur, iar unele scene sunt destul de greu de urmărit.
Coral, Wendy și Gina sunt trei prostituate care reușesc să fugă de la clubul de striptease unde lucrau, după ce aproape și-au ucis șeful maniac. Deși au crezut că o să le fie mai bine libere, ele trebuie acum să se lupte pentru supraviețuire pentru că mai mulți proxeneți sunt pe urmele lor, gata să le ofere o lecție.
7. Mările nimănui (2019, 3 sezoane)
Cu acțiunea plasată la bordul unui transatlantic, ”Mările nimănui” este un serial perfect pentru fanii Agatha Christie. Cu mult mister, atmosfera plină de farmec a anilor ‘40 și cadrul luxos al vaporului, acest serial te va captiva și nu te va lăsa să închizi televizorul până ce nu l-ai terminat de vizionat.
Două surori descoperă secrete de familie tulburătoare după un lanț de decese enigmatice pe un vapor de lux pe ruta Spania- Brazilia.
8. Centralistele (2017, 5 sezoane)
Un alt serial spaniol foarte interesant este ”Centralistele”, care spune povestea a patru femei din Spania, în perioada revoluției în telecomunicații din anii ‘20. Cele 4 protagoniste sunt total diferite, însă ele se aseamănă prin faptul că sunt foarte independente și doresc să se impună într-o lume a bărbaților.
Sunt dezbătute teme precum emanciparea femeilor, homosexualitatea, diferențele enorme între drepturile bărbaților și femeilor, conflictul dintre vechi și nou, însă apar și intrigi amoroase delicioase, scene fierbinți și romantice, care condimentează întreaga acțiune.
9. Monarca (2019, 2 sezoane)
”Monarca” este o dramă despre o familie aflată la cârma unui imperiu tequila. Ana María se întoarce în Mexic după 20 de ani și vrea să preia controlul imperiului de tequila al familiei, o afacere ce valorează nu mai puțin de un miliard de dolari. Însă, pentru a reuși, ea se va lupta cu cei doi frați ai săi, dar și cu trădarea, șantajul și povara corupției. Serialul este produs de Salma Hayek.
10. Valeria (2020, 3 sezoane)
”Valeria” este o combinație între Sex and the City și Bridget Jones, un serial ușor, cu acțiunea plasată în Madrid, Spania.
Valeria este o scriitoare care, în viața personală se trezește într-un triunghi amoros neașteptat, iar în carieră, se află într-un mare impas. Norocul ei este că le are alături pe prietenele sale, Carmen, Lola și Nerea, și ele aflate într-un proces de redescoperire de sine.
Seriale spaniole de pe HBO Max
11. Veneno (2020, 1 sezon)
Pregătește-te să râzi și să plângi în roller coaster-ul crud și emoționant care este ”Veneno”. Aceasta este o poveste emoționantă care se concentrează pe găsirea și acceptarea de sine în ciuda circumstanțelor vieții.
Serialul urmărește viața lui La Veneno, o icoană transgender spaniolă și personalitate de televiziune, așa cum i-o spune Valeriei, o tânără studentă la jurnalism care scrie o carte despre viața lui Veneno. Serialul face o treabă excelentă aducând în prim plan experiența unui transgender, arătând și impactul negativ pe care îl poate avea faima. De asemenea, performanțele actrițelor transgender care îl portretizează pe Veneno de-a lungul anilor sunt fenomenale.
12. O lume bizară (2019, 1 sezon)
Acest serial poate fi o gură de aer proaspăt pentru comediile de groază. Aventurile protagoniștilor sunt în același timp ciudate și înfricoșătoare, dar și suficient de amuzante să stârnească crize de râs isteric.
Amplasat într-o țară fictivă din America Latină, patru prieteni pasionați de tot ceea ce ține de horror creează o afacere în care dau viață fanteziilor de groază pentru clienții lor. Unele dintre aceste cascadorii includ un monstru de apă fals, un exorcism în scenă și o casă bântuită.
13. Afacerea (2013, 4 sezoane)
Trei femei atractive și inteligente își unesc forțele cu scopul de a revoluționa cea mai veche profesie din lume. Cu cariera lor la o răscruce de drumuri, Karin, Luna și Magali împărtășesc o singură viziune: de ce afacerea prostituției nu poate beneficia de metode moderne de marketing și planificare? Împreună, aceste escorte arată lumii că sunt femei de afaceri.
14. Dl Avila (2013, 2 sezoane)
Domnul Ávila este un bărbat din clasa mijlocie, căsătorit și cu o slujbă cum nu se poate mai obișnuită: vânzător de asigurări de viață. El pare un om banal, cu o viață de familie satisfăcătoare, însă domnul Avila ascunde un mare secret: este asasin pentru o organizație criminală. Evident, soția sa și fiul lui nu știu despre viața sa dublă.
Vechile telenovele latine au evoluat mult în ultimele decenii și s-au îmbunătățit în toate aspectele, de la poveste și performanță actoricească, până la diversitatea temei și valoarea producției cinematografice. Datorită serviciilor de streaming, astăzi poți viziona seriale spaniole deosebit de interesante, indiferent de genul de film pe care-l preferi. Așadar, atunci când ai chef de un film special, inspiră-te din lista noastră. Iar dacă vrei mai multe recomandări de seriale, citește și: Top cele mai tari seriale pe care le găsești acum pe Netflix
Surse foto: Sursa foto: Pexels.com
Surse articol: Oprahdaily.com