Studiu: oamenii care vorbesc urât sunt, de fapt, cei mai buni prieteni pe care-i poți avea

Alida Enache

Te-ai întrebat vreodată dacă ești un prieten bun? Până la urmă, știe cineva ce înseamnă să fii un prieten bun? În teorie, un prieten adevărat este mereu acolo lângă tine, mai ales atunci când îți este mai greu. Un prieten adevărat te ajută, te iubește necondiționat, îți dă cele mai bune sfaturi și îți spune numai și numai adevărul, nu-i așa? Cu toții ne-am dori un astfel de prieten, fără doar și poate!

Conform unui studiu, cel mai bun prieten este acela care nu-și filtrează gândurile atunci când îți vorbește, este acela care nu se cenzurează față de tine. Pe scurt, prietenul adevărat este chiar cel care înjură ca la ușa cortului în prezența ta. De ce ar face asta un om care te iubește și care te respectă? Te-ai putea întreba. Tocmai pentru că aveți o prietenie foarte strânsă și se simte confortabil în prezența ta. Exact asta ar trebui să faci și tu! Dă-i frâu liber imaginației și nu te reține atunci când ești lângă un prieten adevărat. El nu te va judeca. Și, până la urmă, înjuratul este chiar sănătos într-o prietenie. Află din rândurile de mai jos de ce!

Ilustrație alb-negru cu o femeie care urlă

De ce oamenii care vorbesc urât sunt cei mai buni prieteni pe care-i poți avea

  1. Îți vor spune adevărul întotdeauna. Uneori te poți trezi că pur și simplu înjuri involuntar. Adesea, astfel de cuvinte urâte scapă doar în momente foarte emoționante. Studiul susține faptul că o persoană care înjură este mult mai sinceră, tocmai pentru că ea nu simte nevoia sau obligația să-și cenzureze vorbele. Până la urmă, cu toții avem nevoie de un prieten care să ne zică ceea ce trebuie să auzim, nu ceea ce vrem! Ei bine, doar un prieten care înjură ne va spune întotdeauna adevărul. Cei care nu sunt capabili să înjure față de noi, sigur ascund și alte lucruri.
  2. Dau sfaturi înțelepte. Potrivit aceluiași studiu, oamenii care înjură dau cele mai înțelepte sfaturi. Deși am putea crede că aceia care vorbesc mai urât sunt mai puțin inteligenți, se pare că lucrurile stau total altfel! Cu cât o persoană este mai fluentă într-o limbă, cu atât va folosi mai eficient înjurăturile pentru a se exprima. Cu siguranță că vocabularul unei persoane care are obiceiul de a blestema este foarte diversificat! Altfel de unde ar știi atât de multe înjurături?
  3. Poți avea încredere în ei. Nu-ți poți înjura un prieten dacă nu ești foarte apropiat de acesta! Altfel ai putea risca să-l superi. Este clar că trebuie să existe un anumit nivel de încredere între voi doi pentru a avea astfel de discuții degajate. Studii de caz arată faptul că echipele care lucrează mai bine împreună sunt cele în care se glumește, se înjură și în care toată lumea este relaxată și necenzurată.
  4. Înjurăturile sunt benefice pentru noi. Conform unui studiu, mai multor voluntari li s-a cerut să-și pună mâinile în apă rece ca gheața de două ori. Prima oară, ei au avut voie să înjure – cât au cum și cum au vrut. A doua oară, nu li s-a mai permit să folosească cuvinte urâte, ci un cuvânt neutru. Participanții au fost capabili să suporte mai multă durere atunci când au fost lăsați să înjure. Așa că data viitoare când te lovești la degetul cel mic de la picior de marginea patului permite-ți să înjuri atât de mult cât ai nevoie! Este sănătos! Te eliberezi de gândurile negative și reduci durerea, într-un fel sau altul.
    Același lucru se întâmplă și în cazul durerii sufletești sau al dureri emoționale. Eliberarea frustrărilor noastre este benefică pentru buna funcționare a organismului nostru.

Citește și: Ce să faci ca să ai o memorie de 10 ori mai bună

Surse articol: Brightside, Lifehack, Dailymail

Surse foto: iStock

Articolul urmator 11 obiceiuri super sănătoase care sunt, de fapt, dăunătoare

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.