Dacă te-ai dus cu gândul la un loc care nu este în Europa, pentru că este un obicei destul de neobișnuit pentru culturile de pe acest continent, află că există o țară unde locuitorii săi nu folosesc numele de familie. Oricât de straniu ar suna, este cât se poate de adevărat.
Islanda are câteva particularități când vine vorba despre nume. În primul rând, islandezii nu au nume de familie. În al doilea rând, o femeie nu ia numele soțului după căsătorie, iar în al treilea rând, atunci când un copil primește numele la naștere, trebuie să fie unul dintr-o listă limitată. Cum se face că insula are aceste reguli?
Spre deosebire de majoritatea celorlalte țări occidentale, islandezii nu folosesc numele de familie, ci folosesc o referință patronimică sau matronimică (n.r. care se derivă dintr-un apelativ masculin sau feminin). Numele face referire la mamă sau tată și nu are legătură cu descendența istorică a familiei. Deși Islanda are o moștenire culturală comună cu țările scandinave din Norvegia, Danemarca și Suedia, doar Islanda continuă să folosească sistemul de denumire tradițional, de altfel popular odinioară în toată Peninsula Scandinavă.
Prin urmare, numele de familie al unui islandez de sex masculin se termină de obicei cu sufixul -son (n.r. fiu) și cel al femeilor islandeze în - dottir (n.r. fiica). De exemplu, unul dintre foștii președinți al Islandei este Olafur Ragnar Grimsson, prenumele său este Olafur Ragnar și prenumele tatălui său a fost Grimur. Fiicele lui Olafur sunt astfel Guarun Tinna Olafsdottir și Svanhildur Dalla Olafsdottir. Fostul prim-ministru, Johanna Siguraardottir este Johanna, fiica lui Siguraur. Referința patronimică este forma tradițională și cea mai comună utilizată în Islanda, dar în zilele noastre, în care egalitatea între sexe este importantă, locuitorilor li se oferă libertatea de a alege în schimb matronimul. De exemplu, fotbalistul popular Heiaar Helguson se numește după mama sa: Helguson, fiul lui Helga.
O altă opțiune prevăzută de legea islandeză este de a folosi numele ambilor părinți ca nume de familie. De exemplu, muzicianul Orvar Poreyjarson Smarason (Orvar, fiul lui Porey, fiul lui Smari) și fostul primar din Reykjavik, Dagur Bergporuson Eggertsson (Dagur, fiul lui Bergpora și al lui Eggert) a ales această combinație de matronim și patronim. Ca întotdeauna, există câteva excepții de la regulă. Unele nume de familie există în Islanda, majoritatea moștenite de la părinți de origine străină, imigranți ca să spunem așa, în timp ce unii sunt adoptați. Dintre islandezii de seamă care au un nume de familie moștenit îi putem aminti pe fostul prim-ministru Geir Haarde, regizorul de film Baltasar Kormakur Samper și pe actrița Anita Briem.
Scopul acestei politici de denumire aparent stricte este protejarea moștenirii culturale a Islandei. Limba islandeză este puternic afectată de fenomenul purismului limbii islandeze. Limba este privită ca un element de bază al identității naționale. Principalul accent al purismului lingvistic este menținerea structurii limbii, deoarece este o limbă puternic declinată în comparație cu alte limbi indo-europene.
Recent, a existat cazul unei fete în vârstă de 15 ani, Blaer Bjarkardottir. Lupta ei pentru dreptul de a-și folosi numele a atras atenția presei internaționale. Într-o hotărâre judecătorească anterioară, numele "Blaer" a fost respins. "Blaer" (n.r. briză ușoară) este un cuvânt masculin și, prin urmare, nu a fost permis ca o fată să îl poarte. După ce și-a dus cazul în fața Tribunalului Districtual al Capitalei, Blaer a primit în cele din urmă dreptul de a utiliza în mod legal numele dat de mama ei, în ciuda opoziției autorităților. Anterior, Blaer fusese întotdeauna numită "stulka" (n.r. fată) pe orice document legal.
Urmareste-ne pe Google News
