Timpul petrecut cu cea mai bună prietenă este sănătate curată, spun cercetătorii

Timpul petrecut cu cea mai bună prietenă este sănătate curată, spun cercetătorii

Lorena Teacă

Nu există femeie care să nu aibă o prietenă foarte bună cu care să-și petreacă majoritatea timpului, în defavoarea altor persoane. De obicei, oamenii se apropie de la vârste mici de o persoană cu care împărtășesc cele mai intime aspecte ale vieții lor.

Cu toate că știi cât de mult bine îți face, pe plan psihic, să petreci timp cu cea mai bună prietenă, cele mai noi studii au demonstrat că această activitate te poate menține sănătoasă pe termen lung. 

Prietenii adevărați sunt cei care se află mereu lângă tine când te afli într-un impas greu de depășit, care vin să te scoată în oraș când stai în casă și plângi din cauza iubirii sau care vin cu mâncare la miezul nopții.

3 fete care râd

Cercetătorii de la Universitatea din Northwestern au realizat un studiu și au descoperit o legătură interesantă între relațiile de prietenie și starea de sănătate. 

Studiul a analizat 50 de participanți vârstnici, dintre care 31 cu vârste peste 80 de ani și 19 cu vârstă medie.

Participanților li s-a cerut să completeze un chestionar cu 42 de întrebări despre sănătatea lor psihică, iar cea mai mare diferență găsită între cele două grupuri a fost cea cu privire la relațiile sociale.

Fete care stau cu spatele cu mâinile ridicate

Studiul a constatat că relațiile de prietenie au un impact mare asupra sănătății pe termen lung. „Există numeroase cercetări care susțin ideea că relațiile apropiate sporesc sănătatea și bunăstarea pe parcursul vieții”, a explicat William J. Chopik, autorul studiului.

Fără câțiva prieteni buni, oamenii sunt mai expuși riscului de boli cardiovasculare, artrită, diabet de tip 2 sau demență.

Astfel, de astăzi va trebui să pui mai mare preț pe relația cu cea mai bună prietenă, pentru că datorită acesteia vei fi sănătoasă la bătrânețe.

Surse foto: iStock, Unsplash

Articolul urmator
Cea mai puternică rugăciune pentru sănătatea familiei
Cea mai puternică rugăciune pentru sănătatea familiei
Esti o buna prietena sau nu?
Incepe quiz
Esti o buna prietena sau nu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.