Top 5 carti bune de citit toamna

Top 5 carti bune de citit toamna

Redactor Alexa Galgau

Cei care se considera adevarati soareci de biblioteca prefera, uneori, anumite carti in functie de anotimp , deoarece vremea poate amplifica sentimentele transmise prin lectura.

Toamna este un anotimp al melancoliei, dar, in acelasi timp, este si sezonul in care sarbatorim Halloweenul si suntem cu totii mai atrasi de ocult si de mister. Starea emotionala de toamna poate fi perfecta pentru a citi anumite romane, in special pe cele cu tematica supranaturala si cu o atmosfera mai sumbra.

Citeste, mai departe, top 5 carti bune de citit toamna!

Cele mai bune carti de citit toamna

5. Dracula - Bram Stoker

O adevarata capodopera, avand un stil al povestirii impecabil, Dracula este unul dintre acele romane care ramane la fel de popular, indiferent cate generatii si tendinte literare noi apar. Povestea este imbibata cu suspans si groaza, pe masura ce il descrie pe misteriosul personaj care a ajuns sa obsedeze o lume intreaga: Dracula. Contele este un vampir care se hraneste cu sangele celor frumosi, tineri si inocenti, dintr-o pasiune diabolica de a fura ceea ce este pur. In vreme ce poate fi privita strict ca o fictiune horror, aceasta carte este o alegorie referitoare la dorintele corupte care se ascundeau in spatele unei societati moraliste prin excelenta si care continua si azi sa erodeze spiritul uman. Nu exista anotimp mai potrivit pentru a citi aceasta poveste sumbra, dar captivanta!  

 

4. Frankenstein - Mary Shelley

Contrar unei erori general raspandite printre oameni, Frankenstein nu se refera la monstrul teribil care a rezultat prin experimente, ci chiar la medicul care le-a infaptuit. Victor Frankenstein este obsedat sa gaseasca raspunsul la o intrebare existentiala: ce anume genereaza viata? Din cauza acestei obsesii, el ajunge sa "asambleze" un om din bucati de corp furate, iar apoi incearca sa il aduca la viata. Joaca de-a Dumnezeu, insa, nu ii aduce rezultatele dorite, iar Frankenstein este ingrozit de rezultatul experimentelor sale. Izolata si macinata de singuratate, creatura nascuta in laborator isi pierde inocenta si devine malefica, incepand o campanie sangeroasa pentru a se razbuna pe creatorul ei. De citit intr-o zi ploioasa si intunecata.  

 

3. Legenda calaretului fara cap - Washington Irving

Aceasta povestire fascinanta probabil ca nu iti este necunoscuta. Povestea evolueaza in jurul lui Ichabod Crane si a incercarilor lui de a castiga inima Katrinei Van Tassel, in contextul unui sir de intamplari neobisnuite, ce includ o fantoma - calaretul fara cap. Ichabod se stabileste in Sleepy Hollow pentru a preda, insa devine obsedat de aceasta aparitie misterioasa care ii terorizeaza pe locuitori si isi incepe propriile investigatii, care vor conduce la o concluzie neasteptata. Pentru cinefili, a se viziona filmul Sleepy Hollow cu Johnny Depp.

 

2. Cainele din Baskerville - Arthur Conan Doyle

Aceasta este una dintre povestile cu Sherlock Holmes din vasta opera a lui Sir Arthur Conan Doyle. Nu doar cea de fata, ci toate scrierile despre indragitul detectiv ar putea fi citite pe vreme de toamna, cu un ceai bun alaturi. Misterioase si incitante, aceste povestiri te pot face sa uiti complet de vremea rece de afara. In aceasta scriere, Holmes si doctorul Watson se lupta sa dezlege misterul ce inconjoara o creatura supranaturala cu aparitie de caine. Aceasta bestie teribila ii terorizeaza pe cei din familia Baskerville si isi face aparitia noaptea pe domeniul acestora, punandu-le viata in pericol. Dupa ce capul familiei, Sir Charles, este ucis, disperarea victimelor atinge cote alarmante, iar Holmes si Watson sunt singurii care pot dezlega aceasta enigma.

 

1. Domnisoara Cristina - Mircea Eliade

O scriere apartinand lui Mircea Eliade nu are nevoie de o introducere speciala, el fiind unul dintre cei mai apreciati oameni de cultura romani, atat in tara, cat si in strainatate. Nuvela fantastica Domnisoara Cristina urmareste soarta unei familii excentrice care este bantuita de fantoma unei aristocrate ucise cu brutalitate. Cand doi musafiri, un pictor si un profesor de istorie, vin in vizita, nu trece mult pana cand Cristina se infatiseaza sub forma de strigoi, facand victime printre membrii familiei. Tanarul pictor devine, insa, obiectul dorintei Cristinei si interactiunea stranie dintre ei se sfarseste intr-un episod erotic intens. Acesta este unul dintre putinele romane gotice scrise de romani si cu siguranta te va fascina, in special intr-o zi mohorata, care cere o asemenea lectura.  

Cele mai bune carti de citit toamna sunt cele a caror tematica cuprinde mister si ocultism, deoarece acest sezon trezeste in noi interesul fata de necunoscut.

Daca esti pasionata de aceste subiecte, afla si care sunt cele mai interesante carti cu vampiri !

Articolul urmator
El 26, ea 80 de ani și sunt căsătoriți și fericiți împreună. Ce urare i-a făcut bărbatul soției cu ocazia aniversării celor 80 de primăveri
El 26, ea 80 de ani și sunt căsătoriți și fericiți împreună. Ce urare i-a făcut bărbatul soției cu ocazia aniversării celor 80 de primăveri
Ce fruct de toamna esti?
Incepe quiz
Ce fruct de toamna esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.0 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.