Nu Skin

Tot ce trebuie să știi despre eclipsa parțială de Lună din august 2017

Luni, 07.08.2017
de Sorina Corneanu

Vara e anotimpul în care pasionații pot privi cerul și pot observa astre cu adevărat deosebite. Seri calde, cer senin și, în această lună, un fenomen special: eclipsa de Lună.  

Potrivit EarthSky.org, există trei tipuri de eclipse de Lună: parțiale, totale și penumbră. Fiecare are loc atunci când Pământul se mișcă între Soare și Lună, formând umbră pe Lună. În cazul unei eclipse parțiale, Luna, Soarele și Pământul nu se aliniază într-o linie perfect dreaptă. Așadar, în loc să acopere complet Luna, doar o parte din umbra întunecată a Pământului acoperă fața Lunii.

În 2017, eclipsa partială de Lună va avea loc pe 7 august. Umbra Pământului este de așteptat să acopere aproximativ un sfert din regiunea de sud a Lunii. Deși nord-americanii nu vor putea observa acest fenomen, eclipsa partială va fi vizibilă în mare parte din Europa, Asia, Australia, Africa, America de Sud, Pacific, Atlantic, Oceanul Indian și Antarctica. În România, eclipsa de Lună se va vedea chiar de la început, în seara zilei de 7 august, maximumul eclipsei producându-se la ora 21:21.  

Vezi detalii astrologice legate de eclipsa de Lună din 7 august 2017!

Durata totală a eclipsei va fi în jur de cinci ore, astfel încât cei norocoși, în regiunile cărora acest fenomen va avea vizibilitate, vor avea parte de un adevărat spectacol astral care merită cele mai bune locuri, timp, răbdare și bucurie. Totodată, luni, 21 august 2017, va avea loc și o eclipsă totală de Soare, pentru prima dată din 1918.  

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!