Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie
Cuprins
În fiecare an, pe 20 iulie, este celebrat de creștini Sfântul Proroc Ilie, iar în popor este sărbătorit Sânt-Ilie, zeul solar, care aduce tunete, ploi torențiale și fulgere. Există multe tradiții și obiceiuri cu ocazia acestei sărbători creștine, de care este bine să ții cont dacă respecți datinile din popor.
Iată, așadar, care sunt tradițiile și superstițiile de Sfântul Ilie!
Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie
Prorocul evreu Ilie apare în Biblie în Vechiul Testament, iar în Noul Testament este menționat de Iisus, dar și în Matei 17:3, Marcu 9:4 și Luca 9:30. Sărbătorit în Luna lui Cuptor, Sfântul Ilie este cel care aduce ploi când lovește seceta. În popor, Sânt-Ilie este o zeitate a focului și a Soarelui, fiind echivalentul lui Helios din mitologia greacă.
Încă din cele mai vechi timpuri, au existat multe tradiții și superstiții de Sfântul Ilie de care oamenii de la sate țineau cont (și, în anumite locuri, mai țin și acum) pe 20 iulie:
- în noaptea dinainte de Sfântul Ilie, fetele nemăritate se duceau să se tăvălească goale prin lanurile de cânepă, pentru ca apoi să viseze dacă se vor căsători cu un băiat tânăr (dacă visau cânepă verde) sau cu un bărbat bătrân (dacă visau cânepa uscată);
- de Sfântul Ilie se culeg toate plantele folosite la leacuri băbești, dar și cele folosite pentru ritualuri magice și vrăji. Busuiocul cules în această zi se duce la biserică pentru a fi sfințit, apoi se arde și se folosește cenușa ca leac pentru anumite boli.
- un obicei păstrat și azi este cel conform căruia nu trebuie consumate mere până pe 20 iulie și nu trebuie lăsate să se lovească unul de altul în copac, pentru că altfel va bate grindina. Merele trebuie duse la sfințit de Sfântul Ilie.
- dacă tună în această zi de sărbătoare, fructele se vor strica și vor fi pline de viermi;
- sărbătoarea populară Sânt-Ilie marca și momentul când ciobanii puteau să coboare în sate pentru prima oară, ca să își vadă familia și iubitele, cărora le ofereau furci pentru tors lucrate manual;
- de Sfântul Ilie nu trebuie să lucreze nimeni pe câmp, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase (în special din cauza fulgerelor). Dacă vina furtuna, ferestrele și ușile trebuie închise, ca să nu poată intra spiritele rele. Pentru că se spune că spiritele rele se ascund mai degrabă în adăposturi din lemn, oamenii trebuie să stea în luminișuri dacă îi prinde ploaia în afara casei. Adăposturile din lemn pot fi trăsnite de Sfântul Ilie, care caută să distrugă spiritele rele.
- de Sfântul Ilie se obișnuiește să se facă și pomana mare pentru sufletele morților, în special pentru sufletele copiilor morți. Merele se duc la biserică pentru că se crede că ele vor fi mere de aur pe lumea cealaltă.
Tradițiile și superstițiile de Sfântul Ilie sunt pline de farmec și încă se mai ține cont de ele pe la sate, unde datinile nu sunt date uitării atât de ușor.
Descoperă si cele mai interesante superstiții legate de florile de nuntă!
Sursa: crestinortodox.ro