Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Urări moderne de sărbătoarea de Sfânta Maria Mare

Raluca Margean

Sfânta Maria are dedicate mai multe zile de sărbătoare în calendarul creștin-ortodox și catolic. Fiind cea care L-a născut din trupul ei curat pe Domnul nostru, Iisus Hristos, Maria este adorată de toți credincioșii. Mulți români poartă numele sfânt al Fecioarei Maria, iar acest lucru demonstrează cinstea pe care o poartă oamenii Născătoarei de Dumnezeu. Află din acest articol când este marea sărbătoare de Sfânta Maria, când se sărbătoresc zilele onomastice și ce nume sunt sărbătorite de Sfânta Maria!

Urări moderne de sărbătoarea de Sfânta Maria Mare

Care sunt sărbătorile Maicii Domnului?

Sfânta Fecioară Maria este celebrată de mai multe ori în cursul anului bisericesc. Credincioșii cinstesc nu doar nașterea și trecerea ei la cele veşnice, ci şi alte zile care amintesc de unele evenimente din viața Mariei și minuni săvârşite prin puterea sa. Iată care sunt cele mai mari 4 sărbători închinate Sfintei Maria, conform Wikipedia:

  • 15 august. Cea mai importantă sărbătoare dedicată Sfintei Maria este Adormirea Maicii Domnului, ziua morții sale. Prăznuită pe 15 august, sărbătoarea mai poartă denumirea de Sfânta Maria Mare sau Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria. Conform tradiției, se spune că după moarte, Fecioara Maria a fost ridicată la cer de către Fiul ei dumnezeiesc.
  • 8 septembrie. În acestă zi se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Deși acest eveniment nu este menționat în Canonul biblic, originea și copilăria Mariei este prezentată într-o carte apocrifă de la sfârșitul secolului al II-lea (Protoevanghelia lui Iacob).
  • 25 martie. Una dintre cele mai mari sărbători închinate Sfintei Maria este Buna-Vestire. Ziua reprezintă momentul în care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Fecioară că va naşte pe Mesia, Cel prezis de prooroci. Biserica Catolică numește această zi Sărbătoarea Zămislirii Domnului.
  • 21 noiembrie. Aceasta este Intrarea în Biserică a Maicii. Se spune că părinții Mariei, Sfinţii Ioachim şi Ana, au adus-o la templu la vârsta de 3 ani, unde a rămas până la vârsta de 14 ani, pentru a primi educaţie religioasă alături de alte tinere fete. Această sărbătoare este numită în popor şi Vovidenia sau 

Pictură cu Buna Vestire

Alte zile de sărbătoare în care Sfânta Maria este cinstită:

  • 8 decembrie. Aceasta este ziua în care Sfânta Maria a fost concepută în pântecul mamei ei Ana, fără păcatul originar. Ziua poarte numele de Zămislirea Sfintei Fecioare sau Imaculata Concepție.
  • 2 iulie. Punerea veşmântului Maicii Domnului în raclă
  • 31 august.Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului
  • 1 octombrie. Ziua aceasta poartă denumirea de Acoperământul Maicii Domnului și este rânduită de Biserică în amintirea unei apariții a sa în Biserica Vlahernelor, la Constantinopol
  • Vinerea Izvorului tămăduirii. În ziua de Vineri după Paști se face pomenirea uneia dintre minunile ei.

Când este Sfânta Marie în 2021?

Marea sărbătoare de Sfânta Maria din 15 august cade anul acesta într-o zi de duminică. În mod obișnuit, în România, dar și în alte țări europene, ziua de 15 august a fost declarată zi nelucrătoare, pentru ca toți creștinii s-o sărbătorească cum se cuvine pe Fecioara Maria.

Semnificație 15 august, Sfânta Maria, data la care o comemorăm pe Mama lui Iisus

Ziua de 15 august are o semnificație deosebită pentru toți creștinii, fiind ziua comemorării trecerii în neființă a Maicii Domnului. Conform scrierilor vechi creștine, Fecioara Maria a mai trăit câțiva ani după răstignirea fiului său, Iisus Hristos. Apoi, cu 3 zile înainte de trecerea sa la cele veșnice, Maica Domnului a fost anunțată despre ce va avea să se petreacă chiar de către Arhanghelul Gavriil, același sfânt care i-a vestit şi naşterea lui Iisus Hristos. Auzind vestea morții sale, Maria s-a bucurat și s-a rugat pe Muntele Măslinilor, iar copacii s-au aplecat în faţa ei.

La moartea ei, au participat toţi apostolii răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, cu excepţia Sfântului Toma. Acesta a ajuns cu câteva zile mai târziu, după ce Maria fusese deja înmormântată. Scrierile creștine descriu cum Toma, dorind să mai vadă pentru ultima data chipul Maicii Domnului, i-a convins pe ceilalţi apostoli să deschidă mormântul. Atunci, au descoperit că trupul nu mai era în mormânt. Marea sărbătoare de Sfânta Maria celebrează astfel nu doar Adormirea maicii Domnului, ci și Înălţarea Fecioarei la Cer. Spre deosebire de Fiul său, ea nu s-a înălțat prin puterea ei, ci prin puterea Mântuitorului.

Cum a adormit Maica Domnului?

Sfârșitul Maicii Domnului nu este menționat în Evanghelii. Despre acest eveniment se vorbește doar în scrierile Patriarhului Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântului Ioan Damaschin. Aici se spune că, după ce Maria şi-a luat rămas bun de la toţi cei prezenți, Domnul Iisus Hristos s-a coborât pentru a primi în mâinile Sale sufletul mamei sale. În acel moment, Fecioara Maria a rostit: „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”.

Ce a urmat după Adormirea Maicii Domnului?

Pictură cu Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai mari zile de sărbătoare de Sfânta Maria. Vechile scrieri creștine amintesc cum a fost înmormântată Fecioara Maria. Ele spun că o mulțime mare de oameni a însoțit cortegiul funerar spre Grădina Ghetsimani unde i se pregătise Mariei un mormânt nou de piatră. Despre ce s-a întâmplat acolo la mormânt există, însă, mai multe versiuni.

În prima versiune se spune că trupul Sfintei Maria a rămas 3 zile în mormânt, după care a fost ridicat la cer. Aceasta este scrierea în care se vorbește despre Sfântul Toma care, ajuns târziu după înmormântare, s-a rugat de apostoli să deschidă mormântul pentru a o vedea încă o dată pe Maica Domnului.

În cea de-a doua versiune, trupul Maicii Domnului a fost înălțat la cer chiar în momentul în care Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se pregăteau să îl pună în mormânt.

Totodată, într-o altă versiune, trupul său a fost ridicat de Însuși Domnul Iisus Hristos în momentul în care Maria și-a dat duhul. Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului și l-au purtat spre mormânt.

Aceste diferenţe se datorează în bună parte faptului că, după aceste evenimente a urmat o lungă perioadă de răzvrătire împotriva Bisericii, acest lucru făcând dificilă cercetarea minuțioasă asupra celor întâmplate. Cu toate acestea, 15 august rămâne o mare sărbătoare. Sfânta Maria este comemorată de credincioși în fiecare an, cu mare cinste și venerație în suflet.

Adormirea Maicii Domnului se comemorează și la catolici?

Adormirea Maicii Domnului se sărbătorește atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Catolică. În Răsărit, data fixă de 15 august a fost stabilită de împăratul bizantin Mauriciu (528-603), iar în Apus, aceeași zi a fost hotărâtă ca fiind comemorarea morții Fecioarei Maria de către Papa Teodor I (642-649).

Sărbătoarea de Sfânta Maria Mare este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin  în zilele de sâmbătă și duminică. În ziua Schimbării la Față (6 august), este dezlegare la pește, indiferent în ce zi cade în fiecare an.

Ortodocșii români sărbătoresc cu mare evlavie această zi și la mănăstirile care poartă hramul Maicii Domnului se organizează în fiecare an pelerinaje. Acolo credincioșii participă la slujbe până târziu în noapte.  

Sfânta Maria: ce este bine să faci în această zi?

Biblia cu  Sfanta Maria pe copertă

Ca la orice sărbătoare mare, de Sfânta Maria există multe obiceiuri și tradiții urmate de credincioși. În tradiția populară, 15 august marchează trecerea de la vară la toamnă. Ciobanii își coboară oile de la munte, iar bărbații își schimbă pălăria cu căciula.

Iată câteva obiceiuri, tradiții și superstiții legate de această zi, adunate din toate zonele țării:

  • Femeile măritate duc dis-de-dimineaţă la Biserică struguri şi prune. Acestea sunt sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor, drept pomană pentru toți adormiții întru Domnul.
  • Fetele nemăritate culeg flori din grădină, le duc la Biserică și le aşează la icoane, pentru ocrotirea familiile lor de boli şi necazuri. În casele femeilor nemăritate, icoana Fecioarei Maria se spală cu flori de busuioc. În acest fel, se crede că fetele vor avea noroc de un fecior cumsecade, harnic şi drăgăstos.
  • În unele părți ale României, în această zi de sărbătoare de Sfânta Maria Mare fetele nemăritate, care doresc să-şi găsească un soț, poartă în sân un fir de năprasnic sau ferigă și se roagă la icoana Maicii Domnului, cu candela aprinsă.
  • Femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului să le ajute să nască copii sănătoşi.
  • Se spune că, dacă în această zi înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă.

De asemenea, este obișnuit ca în această zi să se organizeze târguri şi iarmaroace de toamnă. Totodată, pe15 august se sărbătorește Ziua Marinei Române și se deschide sezonul nunților, care ține din 16 august până în 14 noiembrie.

Perioada dintre Sfânta Maria Mare şi Sfânta Maria Mică (15 agust- 8 septembrie) se numește și Între Sântămării și se consideră că este timpul potrivit pentru semănăturile de toamnă.

Sfânta Marie Mare: ce nu este bine să faci în această zi?

În trecut, în satele românești bărbații nu aveau voie să doarmă pe prispă în această zi de sărbătoare de Sfânta Maria.  De asemenea, fetelor le era interzis să-și tundă părul. Nimeni nu avea voie să se scalde în apele râurilor sau să muncească în această zi. Altfel, recoltele lor nu vor da roade, iar animalele din gospodărie se vor îmbolnăvi și vor muri.

Când urăm La mulți ani de Sfânta Maria, pe 15 august sau pe 8 septembrie?

Deoarece 15 august este sărbătorirea morții Fecioarei Maria, credincioșii spun că nu este bine să urezi în această zi ”La mulți ani” celor care poartă numele Maicii Domnului. Cu toate acestea, Biserica spune că oamenii își pot sărbători ocrotitorul spiritual în această zi, deoarece sărbătoarea de Sfânta Maria nu este una tristă. Moartea Maicii Domnului  este considerată a fi o mutare la viață, prin urmare este în regulă să feliciți persoanele cu acest nume.

În mod obișnuit, numele care se sărbătoresc de Sf. Maria sunt: Maria, Marian, Marin, Mara, Marioara, Mioara, Mari, Maricica, Marița, Marina, Marilena, Mărioara, Meri, Măriuța, Marusia sau Ana-Maria.

Citește și: Urarea pe care nu este bine să o faci de Sfânta Marie, pe 15 august

La mulți ani de Sfânta Maria - zi de naștere: urări inedite

Dacă ai rude sau prieteni sărbătoriți de Sf. Maria, le poți transmite mai multe urări frumoase. Inspiră-te din următoarele:

”La mulți ani, Maria, prietena mea dragă! De ziua numelui tău îți doresc să te bucuri de viată, de tot ce e frumos pe lumea asta și să ai parte numai de zâmbete și fericire”.

 ”Fie ca Sfânta Fecioară Maria, al cărei nume îl porți, să te ocrotească, să-ti lumineze viața și să te sprijine mereu. La mulți ani, Maria!”

”Să ai o viață frumoasă, la fel ca numele pe care îl porți. Să fii fericită, iubită și să ai parte de tot binele din lume! La mulți ani, Maria!”

”În această zi de mare sărbătoare, Sfânta Maria al cărei nume îl porți, să te ocrotească și să-ți călăuzească pașii! Să ai o viață frumoasă, plină de bucurii și împliniri!”

”De ziua numelui tău, îți doresc să fii mereu tânără și plină de viață, să ți se îndeplinească dorințele și să ai tot ce îți dorești. La mulți ani, draga mea Maria!”

”Draga mea, își doresc o viață binecuvântată, întocmai ca pe numele sfânt pe care-l porți. Să ai parte numai de bucurii și fie ca Sfânta Maria să te sprijine în tot ceea ce faci!”

”Fie ca în această zi Sfântă și de-acum înainte în toată viața ta, să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă multă fericire şi bucurie. Să fii sănătoasă ca să te bucuri de tot ce are mai bun viața să-ți ofere. La mulţi ani, Maria!”

”Fie ca Sfânta Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, să te ajute mereu în viață, să te ridice când eşti la pământ şi să-ţi binecuvânteze fiecare clipă.. La mulţi ani binecuvântaţi, Maria!”

” La mulți ani, Maria! Fie ca Sfânta al cărei nume îl porți să-ţi ofere un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, multă sănătate şi iubire.”

”La mulți ani, Maria! Fie ca Sfânta Fecioară să tea jute să dărâmi toate obstacolele din viață, să ai parte numai de zâmbete și bucurii!”

La mulți ani, Maria, imagini: felicitări emoționante

În era tehnologiei, nu se mai scriu felicitări, însă se trimit urări digitale. Iată mai jos câteva idei de felicitări emoționante pe care să le transmiți persoanelor care își sărbătoresc ziua numelui:

Mână cu un buchet de flori

”La mulţi ani, Maria! Să ai parte numai de împliniri, iar viaţa să îţi fie o eternă sărbătoare!”

Siluetă de femeie la mare

„La mulți ani, Maria! Să rămâi mereu omul bun care eşti acum, iar zâmbetul să nu te părăsească niciodată!”

Imagine cu flori și cer senin

„Un cer albastru fără nori

 În calea ta să fie

Să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie!

La Mulţi Ani, Mărie!”

Sărbătoare de Sfânta Maria: mesaje haioase de trimis prietenilor

Pentru că nu este o sărbătoare tristă, poți transmite prietenilor apropiați mesaje haioase de ziua lor de nume. Dacă vrei să le înfrumusețezi ziua și să le aduci zâmbetul pe buze, iată ce le poți scrie:

”Mărie dragă, să-ți dea Domnul un ocean de sănătate, un munte de noroc, un camion cu bani şi un sincer: La mulţi ani!

”La mulţi ani, Mărie mea cea frumoasă! Zilele tale de-acum înainte să fie pline de fericire şi împliniri! Să te pupe norocul şi să ai parte numai zâmbete şi soare în viața ta!”

”Mărie dragă, pregăteşte băutura, că venim să te urăm. Este ziua ta de nume, şi la greu nu te lăsăm. La mulţi ani cu sănătate, bucurie şi toate cele bune!”

”Ești căutată, Maria, draga mea! Prietenii tăi care te iubesc vor să te cinstească! Să ne trăiești, să fii veselă și tânără mereu și să ne bucuri cu prezența ta mulți ani de-acum înainte!”

Așadar, sărbătoarea de Sfânta Maria este una dintre cele mai mari și mai îndrăgite sărbători de către toți creștinii. În ziua Adormirii Maicii Domnului, credincioșii o cinstesc cu mare bucurie pe cea care L-a adus pe lume, din trupul său cel sfânt, pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. În această zi de sărbătoare, poți trimite mesaje prietenilor și cunoscuților pentru a-i felicita pentru numele frumos pe care-l poartă.

După ce ai aflat ce nume se sărbătoresc de Sfânta Maria, inspiră-te din mesajele din acest articol și trimite gândurile tale bune persoanelor tale dragi!

Surse foto: Pixabay.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!