Viața bate filmul! A primit scrisorile soțului din război după 76 de ani de când acesta le-a scris

Viața bate filmul! A primit scrisorile soțului din război după 76 de ani de când acesta le-a scris

Alida Enache

Viața bate filmul, fără doar și poate! Încă o dată ni se dovedește că minunile se întâmplă chiar atunci când ne așteptăm mai puțin la asta... sau după 76 de ani, cum este cazul de față. Angelina Gonsalves, o femeie văduvă, mamă a cinci copii, a primit o scrisoare din partea soțului ei care a fost trimisă în anul 1945.

Surpriza a avut loc la sfârșitul anului 2021, în perioada Crăciunului, adică după 76 de ani de la momentul în care a fost scrisă și trimisă. Scrisoarea nu îi era adresată Angelinei, în vârstă de 89 de ani acum, ci soacrei sale, mama lui John Gonsalves, un sergent al armatei americane care servea în Gemania. Acesta a trimis-o la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pe când avea doar 22 de ani.

Imagine cu soții Gonsalves                                                                                          Sursa foto: Youtube

În scrisoarea sa de două pagini, John îi povestea mamei sale despre cum era viața în Bad Orb. Se pare că acestuia îi mergea bine, însă nu era încântat de vremea de acolo și nici de mâncare.

Imagine cu scrisoarea primită după 76 de aniSursa foto: Youtube

„Dragă mamă, am primit încă o scrisoare de la tine astăzi și m-am bucurat să aflu că totul este în regulă... În ceea ce mă privește, și eu sunt ok și mă simt bine aici. Mâncarea în schimb este cam proastă.”, a menționat sergentul.

Mai mult, bărbatul și-a exprimat dragostea pentru familia sa, le-a urat numai bine și i-a anunțat că abia așteaptă să se întoarcă acasă.

Imagine cu scrisoarea primită după 76 de ani de câtre Angelica GonsalvesSursa foto: Youtube

„Vă iubesc și vă sărut, fiul tău Johnny. Ne vedem curând, sper.”, a încheiat acesta.

Atunci când a primit scrisoarea, Angelina Gonsalves a rămas de-a dreptul șocată. Soțul ei, John Gonsalves murise în anul 2015 și ea s-a bucurat extrem de mult să aibă o altă amintire de-a lui. Cei doi soți nu se cunoșteau încă în 1945. Aceștia s-au văzut pentru prima oară în 1949 și s-au căsătorit în 1953.

„A fost o bucurie să-i văd fața luminându-se atunci când îi citea cuvintele.”, a spus Brian Gonsalves, unul dintre fiii lor.

Imagine cu Angelica Gonsalves, femeie care a primit o scrisoare după 76 de aniSursa foto: Youtube

Scrisoarea fusese descoperită într-o poștă din Pittsburgh și atunci când a fost livrată a fost însoțită de o alta, trimisă de Oficiul Poștal. În cea de-a doua era menționat că nimeni nu știe cum a ajuns scrisoarea respectivă acolo, dar fusese preluată de către oficiul lor în urmă cu șase săptămâni. Mai mult, „livrarea acestei scrisori a fost de o deosebită importanță” pentru cei de la Serviciul Poștal, după cum au și menționat.

Citește și: La 22 de ani ca la 8, din cauza unei boli rare. Ea este fata care nu îmbătrânește

Surse articol: Lovewhatmatters, Nytimes, Dailymail

Surse foto: Youtube

Articolul urmator
Viața de după moarte. Experiențele unor pacienți în stop cardiac
Viața de după moarte. Experiențele unor pacienți în stop cardiac
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.