Ziua Mondiala a Apei celebrata la Statia de Tratare Arcuda

Ziua Mondiala a Apei celebrata la Statia de Tratare Arcuda
Bianca Geica, redactor DivaHair.ro
Vineri, 20.03.2015

Joi, 19 martie, Apa Nova Bucuresti a celebrat in avans Ziua Mondiala a Apei, care se serbeaza in fiecare an in data de 22 martie, printr-o vizita la Statia de Tratare si Productie a Apei Potabile de la Arcuda.

Invitatii, 50 de studenti ai Facultatii de Inginerie a Instalatiilor si ai Facultatii de Hidrotehnica, ambele din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, precum si 35 de studenti ai Universitatii Ecologice, au fost pentru o zi oaspetii Uzinei Arcuda.

Cu ocazia evenimentului, a fost inaugurat un tur de vizitare a celor trei habitate incluse in Directiva Habitate - Reteaua Europeana de Arii Protejate: Natura 2000. Incepând cu aceasta data, grupurile de elevi si studenti interesate de acest subiect pot solicita societatii Apa Nova Bucuresti programarea si organizarea unui astfel de tur de vizitare.

In perioada 2012-2013, un grup de sase specialisti de la Universitatea din Bucuresti (Facultatea de Biologie si Gradina Botanica), Universitatea " Al. I. Cuza" din Iasi (Facultatea de Biologie si Gradina Botanica) si Asociatia Gradinilor Botanice, coordonat de Prof. dr. Anca Sârbu,  a realizat un amplu studiu comandat de Apa Nova Bucuresti, pentru inventarierea si evaluarea diversitatii biologice din perimetrul statiei Arcuda. Rezultatele acestui studiu au dezvaluit o diversitate remarcabila a florei (354 de taxoni), a vegetatiei (10 tipuri de comunitati vegetale) si a faunei (108 taxoni), din toate acestea detasându-se speciile cu valoare conservativa. Pe o suprafata de 136 de hectare, Arcuda adaposteste galerii de salcie si de plop, vegetatie acvatica submersa si emersa, vegetatie higrofila, pajisti intinse, plantatii de salcâm, livezi de pomi fructiferi, orhidee rare, plante acvatice carnivore, ferigi unice, reptile si amfibieni.

"Cercetarile stiintifice promovate si sustinute de catre Apa Nova Bucuresti, in calitate de utilizator economic al Statiei Arcuda au permis cunoasterea biodiversitatii remarcabile a perimetrului ecologic al zonei si au fundamentat activitatile necesare protectiei si conservarii pe termen lung a patrimoniului natural existent." a declarat coordonatorul studiului Prof. dr. Anca Sârbu.

Cel mai important moment pentru conservarea biodiversitatii existente la Arcuda l-a reprezentat mutarea in toamna 2013 a exemplarelor de Typha minima (planta European protejata), numita popular papura, din zona filtrelor vechi, in zona de la capatul predecantorului. Pentru ca in zona filtrelor vechi erau programate lucrari de reabilitare, singura populatie de Typha minima din perimetrul statiei Arcuda, trebuia relocata intr-un loc mai sigur, fapt ce s-a si intâmplat prin sprijinul direct al conducerii si al angajatilor de la Apa Nova Bucuresti.

Prin actiunile sale, Apa Nova Bucuresti contribuie la protejarea biodiversitatii si reducerea la minimum a impactului activitatilor sale asupra mediului inconjurator.

Articolul urmator »
11 ritualuri pentru bani de Lună Nouă
11 ritualuri pentru bani de Lună Nouă
Andreea Baluteanu | Vineri, 18.10.2024
Incepe quiz
Ce vei face de Ziua Îndrăgostiților?
Ce vei face de Ziua Îndrăgostiților?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe