Totul despre locul din România unde se spune că soarele răsare de două ori în aceeași zi

Totul despre locul din România unde se spune că soarele răsare de două ori în aceeași zi

Ramona Jurubita

Nu este o legendă și nici un basm cu fenomene fantastice! Este purul adevăr și da, locul unde soarele răsare de două ori există! Vrei să afli mai multe despre acest fenomen inedit care se produce chiar la noi în țară? Ei bine, trebuie să știi că „minunea” se întâmplă într-un sat din Apuseni, renumit pentru peisajul unic și pentru arhitectura specifică secolului al XIX-lea.

Rîmetea din județul Alba se află în nordul Depresiunii Trascăului și este situată la 24 de kilometri de Aiud și la 7 kilometri de Buru, chiar la poalele vârfului Piatra Secuiului. Cei mai mulți dintre locuitorii acestui sat sunt maghiari și păstrează cu sfințenie tradițiile locului, dar cea mai mare mândrie a lor este fenomenul care se produce vara, la sfârșit de iunie și pe tot parcursul lunii iulie. Răsăritul soarelui este extrem de special aici și face această localitate să capete o semnificație aparte, transformând-o în obiectiv turistic.

Vederea satului Rimetea de pe muntele Piatra Secuiului, județul Alba, Transilvania, România, Europa.

Piatra Secuiului are zeci de creste, dar două dintre ele sunt mult mai înalte decât celelalte. Fiind situate la est de Rîmetea, adică în partea din care răsare soarele, ele sunt responsabile de producerea acestei iluzii optice, care a fost numită „dublul răsărit al soarelui”.

Vezi 27 de imagini care te vor convinge că România este minunată

Ce se întâmplă, de fapt, la Rîmetea

Soarele răsare deasupra primei creste și dispare în spatele celei de-a doua, lumina fiind astfel blocată. Apoi, la interval de câteva minute, lumina se înalță deasupra celei de-a doua creste, moment în care sătenii pot admira „un al doilea răsărit”.

Foarte mulți turiști merg pe timp de vară la Rîmetea, din dorința de a fi martori la fenomenul unic în România. Pe lângă această iluzie optică impresionantă, vizitatorii pot admira și arhitectura caselor construite în stilul secolului al XIX-lea și vopsite în alb. Din acest motiv, localitatea mai este numită și „satul cu casele albe”.

Case albe și muntele Piatra Secuiului în fundal la răsărit, în Rimetea, județul Alba, Transilvania, România, Europa.

În 1999, a devenit prima localitate rurală căreia Comisia Europeană i-a acordat premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural şi arhitectonic.

Pasionații de drumeții sau de sporturi extreme se pot simți ca acasă la Rîmetea, fiindcă au o grămadă de opțiuni în ceea ce privește distracția și aventura. Obiectivele turistice, peisajele impresionante, mâncărurile delicioase, traseele montane și cele de cățărat, posibilitatea de a zbura cu parapanta - sunt doar câteva dintre atracțiile acestei zone.

Dacă ajungi în această localitate, nu uita să vizitezi Moara de apă, care datează din anul 1752. Casele albe cu ferestre verzi te vor teleporta într-o altă lume, iar priveliștea cu Moara te apă te va adânci și mai tare în istoria locului și în povestea care pare o filă desprinsă dintr-un basm.

În incinta Primăriei se află Muzeul Etnografic al localității, de unde oricine poate afla detalii despre foștii locuitori ai zonei, care se pare că au fost secui și sași, conform atestărilor din 1257. Ce se poate vizita la muzeu? Sunt expoziții de porturi tradiţionale, unelte folosite în diferite activităţi, vase, exemplare de mobilă pictată specifice zonei. Obiectele păstrate acolo sunt de-o varietate nemaiîntâlnită, având în vedere că Rîmetea a fost în trecut un important centru mesteşugăresc şi minier.

Trebuie să mai știi un detaliu foarte important despre acest loc inedit: Ministerul Culturii l-a trecut pe lista propunerilor pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

Nu-i așa că este un sat care merită vizitat? Are atât de multe atracții, iar dacă vrei să descoperi și mai multe detalii despre trecutul acestei zone, localnicii îți pot dezvălui legendele doar de ei știute.

Vezi și: Cele mai frumoase sate din România: topul locurilor pe care trebuie să le vezi cel puțin o dată în viață

Surse articol: Alba24AiudinfoHaihuin2Antenasatelor

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Litoralul românesc: de ce să îl alegi și unde sunt cele mai frumoase plaje
Litoralul românesc: de ce să îl alegi și unde sunt cele mai frumoase plaje
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.