Ce răspuns genial a avut Loredana pentru un urmăritor care i-a spus că e artificială

Ce răspuns genial a avut Loredana pentru un urmăritor care i-a spus că e artificială

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Loredana este, fără doar și poate una dintre cele mai excentrice și asumate vedete de la noi. Artista a trecut prin multe transformări de la debutul său în lumea muzicală, atât vestimentare cât și fizice, însă imaginile postate recent au creat valuri de intrigi pe rețelele de socializare.

În ultimul timp, artista a fost de multe ori în vizorul cârcotașilor, care i-au reproșat că s-a împrietenit prea mult cu medicul estetician. Lori a negat vehement că s-ar fi supus vreunei intervenții estetice, dar totuși a mărturisit că le admiră pe femeiele care sunt fane ale acestor artificii de înfrumusețare.

loredana groza poarta o peruca blonda si priveste drept in fata

Sursa foto: Instagram

"Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme, dar cred că în ziua de astăzi există atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale", a spus ea, într-un interviu acordat pentru Antena Stars.

Cu toate că le-a închis gura răutăcioșilor de nenumărate ori, vedeta încă primește replici acide în mediul online. Bineînțeles, există și categoria celor care o laudă pe artistă pentru cât de bine arată, la cei 51 de ani.

Însă recent, o urmăritoare i-a repoșat că a devenit foarte artificială și s-a întrebat dacă schimbările prin care a trecut i-au afectat și spiritul. Solista nu a rămas pasivă și i-a răspuns pe măsură, scurt și la obiect.

"Draga mea, nu e nimic artificial nici în corpul meu, nici în spiritul meu, nu te mai stresa", a comentat ea.

Ce face Loredana ca să arate atât de bine, la 51 de ani

Cântăreața a explicat care sunt secretele sale în materie de îngrijire. Ea spune că are un ritual zilnic foarte practic, ce include sport, mâncare sănătoasă, dar și meditație.

loredana groza sta in picioare si iti tine mainile in dreptul soldurilor

Citește și: Trauma care a marcat-o pe Loredana Groza. Care este durerea nespusă din viața cântăreței

Sursa foto: Instagram

"Nu am timp să pierd în saloane sau în cabinetele esteticienilor, cum foarte mulți mă acuză. Nu am nimic împotriva intervențiilor estetice, dar eu nu am apelat la nicio operație de înfrumusețare de niciun fel, cine mă cunoaște, știe că așa e. E ușor să dai vina pe faptul că nu ai bani sau să spui că cineva s-a operat și de asta arată bine, dar nu, nicio operație și niciun estetician nu te poate ajuta, cu toți banii din lume, să arăți bine dacă tu nu ai grijă zilnic de tine. Operațiile pot să mai aștepte. Sunt atâtea soluții simple, eficiente și neinvazive, în ziua de azi", a spus Loredana, conform Viva!

Surse articol: Impact / Spynews / Capital

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Mai sincer ca niciodată! Connect-R a spus care este adevăratul motiv pentru care s-a separat de Misha
Mai sincer ca niciodată! Connect-R a spus care este adevăratul motiv pentru care s-a separat de Misha
Ce loc de munca ai avut in Evul Mediu?
Incepe quiz
Ce loc de munca ai avut in Evul Mediu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.4 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.