Cu ce se ocupă unicul fiu al Angelei Similea, care trăiește peste Ocean. Plecarea lui printre străini a marcat-o profund pe artistă: „Am albit complet”
Angela Similea, în vârstă de 80 de ani, are numeroase motive de bucurie și mândrie. Pe lângă cariera impresionantă pe care o are în spate, aceasta se poate lăuda și cu reușitele unicului său fiu, Sorin Hilgen, stabilit în America. Află cu ce se ocupă bărbatul și ce i s-a întâmplat artistei în urmă cu peste 20 de ani când acesta a ales să se mute peste Ocean!
Angela Similea este una dintre cele mai iubite voci ale muzicii ușoare românești și poate mulți consideră că celebritatea a scutit-o de probleme și greutăți. Adevărul este însă altul. Încă de când era foarte tânără, vedeta a trecut prin multe, a iubit intens, a suferit ca orice alt om și s-a lovit de provocări care au afectat-o emoțional. Una dintre dramele care i-au marcat viața este plecarea fiului ei în Statele Unite ale Americii.
Cine este Sorin Hilgen, singurul fiu al artistei
Artista, care a împlinit 80 de ani pe 9 iulie 2026, a ales întotdeauna discreția atunci când a venit vorba despre familie. Publicul a cunoscut-o prin aparițiile de pe scenă și prin cântecele care au rămas în memoria românilor, însă dincolo de luminile reflectoarelor, viața ei a fost marcată de o despărțire dureroasă. Unicul fiu al Angelei Similea, Sorin Hilgen, s-a stabilit de mulți ani în America.
Sorin s-a născut din mariajul vedetei cu chitaristul Sorin Movileanu. Motivul pentru care nu îi poartă numele este că, mai târziu, a fost adoptat de Jan Hilgen, al treilea soț al Angelei Similea.
Sorin Hilgen trăiește de peste două decenii în America, acolo unde și-a construit o viață stabilă, departe de agitația lumii mondene din România. Potrivit viva.ro, are o carieră solidă în IT, fiind director într-o companie importantă. De asemenea, se află la a doua căsătorie și are doi copii din primul mariaj, pe Grace și Jan Christian.
Deși distanța dintre mamă și fiu este uriașă, legătura dintre ei a rămas una strânsă. Angela Similea l-a vizitat de multe ori în Statele Unite, însă nu a putut să se rupă definitiv de România și să rămână acolo cu el.
Angela Similea a avut o aventură cu Florin Piersic: „A fost un amor nebun”
Cariera fiului său, motiv de mândrie pentru Angela Similea
Pentru Angela Similea, reușita lui Sorin a fost mereu un motiv de mândrie. Artista a povestit, la un moment dat, că fiul ei a fost acceptat, imediat după absolvire, într-o companie importantă, iar salariul primit la început de drum i s-a părut impresionant pentru un tânăr aflat la debutul carierei.
„La absolvire, când s-a dus la interviu pentru angajare la City Bank, a fost acceptat să lucreze la City Corp, la firma mamă, acolo unde sunt capii. Iar salariul nu era de 20.000 de dolari, cum ar avea un absolvent, ci 35.000, plus zece la sută la sfârșitul anului. Imens. Mi se pare imens.”, mărturisea artista.
Apoi, cu sinceritatea unei mame care se bucură pentru copilul ei fără urmă de orgoliu, Angela Similea spunea că Sorin ajunsese să câștige mai mult decât ea.
„Ce poate fi mai încântător pentru o mamă decât să aibă un copil care să câștige prin forțele proprii un salariu mai mare decât al ei? Eu n-am avut în viața mea salariu… Dar oricum are foarte mult.”, a mai zis ea.
Plecarea lui peste Ocean a lăsat urme adânci în sufletul Angelei Similea
Cântăreața a spus de mai multe ori, cu emoție, povestea plecării băiatului ei printre străini și a mărturisit că acel episod a marcat-o profund, făcând-o să albească în totalitate.
Aceasta nu a ascuns cât de greu i-a fost să accepte că unicul ei fiu avea să trăiască atât de departe.
„El s-a adaptat acolo foarte bine, i-a plăcut, dar eu… am albit pe drumul înapoi spre țară. Am albit complet… A fost, pentru mine, o cumplită luptă să mă despart de el. A fost ca un șoc și am albit extraordinar de mult!”, povestea Angela Similea, cu ani în urmă.
Totuși, relația lor nu s-a pierdut. Dimpotrivă, pare că anii și distanța au făcut-o și mai puternică. Cei doi se întâlnesc de câte ori au ocazia și așteaptă cu nerăbdare momentul fiecărei revederi.
Sorin Hilgen a decis să-și viziteze mama la aniversarea de 80 de ani
De curând, Octavian Ursulescu a dezvăluit pentru click.ro că Sorin Hilgen și soția sa, alături de copiii lui, au decis să vină în România pentru aniversarea de 80 de ani a artistei:
„Am regăsit-o pe Angela Similea, așa cum o știu dintotdeauna – prietenoasă (a făcut poze cu toți cei prezenți), plină de umor, nemaivorbind de eleganța vestimentară. N-a ascuns faptul că, peste puține zile, urmează să împlinească, de necrezut, 80 de ani, și că este fericită că îi vine din America întreaga familie, fiul, nora, cei doi nepoți, prietena unuia dintre ei.”
Cu siguranță, marea doamnă a muzicii ușoare românești a avut parte de o aniversare pe cinste, căci l-a avut alături pe fiul ei, al cărui dor îl simte constant în zilele în care nu sunt împreună.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Click, Viva
Tags: Angela Similea, Vedete Romania