Nu Skin

Cum îl alintă Meghan pe prințul Harry

Mihaela Onofrei

Meghan Markle și prințul Harry sunt, în acest moment, unul dintre cele mai iubite cupluri din lume. Orice veste legată de cei doi membri ai familiei regale britanice pur și simplu ne umple inima de bucurie și ne stârnește curiozitatea de fiecare dată! Toată lumea este cu ochii pe cei doi îndrăgostiți, iar de la nunta regală până acum putem spune că au fost principalul subiect de discuție al marilor publicații.

Deși îi vedem pe cei doi la evenimentele publice la care participă respectând toate regulile de conduită, rareori avem prilejul de a afla lucruri mărunte despre aceștia sau de a-i vedea manifestându-și dragostea în public. Totuși, inevitabilul s-a produs! De curând, Meghan ne-a dezvăluit (din greșeală) cum îl alintă pe prințul Harry, iar întreg momentul a fost surprins de camerele de luat vederi. Vezi mai jos despre ce a fost vorba!

Meghan si Harry pozand intr-un grup de tineri

Sursa foto: Instagram

Cum este alintat prințul Harry de Meghan

Să fie vorba oare despre „Henry”, „iubitule”, „Înălțimea ta Regală”, „duce de Sussex” sau poate „prințul meu”? Nu te mai ținem cu sufletul la gură și îți spunem că este vorba despre... „dragostea mea” („my love”)! Da, așa îi spune Meghan soțului ei!

Am auzit acest alint în cadrul evenimentului de la Hamilton la care au participat Meghan și Harry. Așezându-se la final pentru fotografii, ducesa și-a întrebat soțul: „Can you see, my love?” („Vezi, dragostea mea?”). După această întrebare, toți cei prezenți au început să chicotească. Rușinată, Meghan și-a pus mâna la piept și a început să râdă. Vezi aici momentul savuros!

Deși nu este tocmai potrivit ca doi membri ai familiei regale să folosească astfel de cuvinte comune în rândul îndrăgostiților, Meghan și Harry ne dovedesc să dragostea este la fel de frumoasă chiar și în Casa Regală a Marii Britanii și că, uneori, inima este cea care ne dictează cuvintele și acțiunile.

Surse foto: Getty, Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Prințul Harry face noi declarații tulburătoare: "Am avut parte de durere și suferință pentru că și părinții mei au suferit" (34639 vizite)
    2. Cum se pregătește Kate Middleton să devină regină (17781 vizite)
    3. Andreea Bălan și George Burcea au îngropat, în sfârșit, securea războiului. Ultima declarație a Andreei ne-a lămurit! (15640 vizite)
    4. Motivul tragic pentru care Shannen Doherty nu a devenit niciodată mamă, deși și-a dorit cu toată ființa asta (13551 vizite)
    5. Totul despre cetăţenia fiicei prinţului Harry şi a lui Meghan Markle, Lilibet Diana Mountbatten-Windsor (12924 vizite)
    1. De ce Kate Middleton are mereu degetele bandajate. Ce i se întâmplă ducesei de Cambridge (nota 4.6)
    2. Prințul Harry face noi declarații tulburătoare: "Am avut parte de durere și suferință pentru că și părinții mei au suferit" (nota 4.1)
    3. Camelia Șucu face dezvăluiri incredibile despre divorțul său. "Noi nu am fost buni..." (nota 3.7)
    4. Totul despre povestea de dragoste ca-n filme dintre Ion Dichiseanu și divina Sara Montiel (nota 3.6)
    5. Prințul Harry, cu sufletul pe masă: dezvăluirile brutal de sincere despre cele mai intense și dureroase momente ale vieții lui (nota 3.6)
    1. Ce nu știa nimeni despre Narcisa Birjaru, câștigătoarea "Chefi la cuțite" din sezonul 9 (0 comentarii)
    2. EURO 2020. Cei mai sexy fotbaliști de la Campionatul European de Fotbal (0 comentarii)
    3. Cum arată și ce face acum Ana, fosta soție a lui Alex Velea. Are o meserie extrem de nobilă! (0 comentarii)
    4. Oana Zăvoranu a vrut să își ia viața! Motivele din spatele acestui gest extrem: "ceva în interiorul meu a clacat. Am simțit că nu mai pot să..." (0 comentarii)
    5. Prințesa Diana a fost asasinată? Ce a dezvăluit Michael Mansfield, avocatul familiei regale (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!