Oltița Chirilă, fosta parteneră a lui Jean Constantin, a murit!

Oltița Chirilă, fosta parteneră a lui Jean Constantin, a murit!

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Fosta parteneră de scenă a lui Jean Constantin, alături de care regretatul maestru a format unul dintre cele mai savuroase cupluri umoristice - s-a stins și ea din viață. Oltița Chirilă a jucat peste 20 de ani alături de legendarul actor român, iar moartea lui din anul 2018 i-a declanșat o depresie puternică, care a determinat-o să se retragă din actorie.

A ales să plece din țară cu 5 ani în urmă, tocmai în îndepărtatul Las Vegas, pentru a-și continua acolo viața. Renunțând la luminile reflectoarelor, Oltița a devenit barmaniță în Statele Unite, la un hotel de renume. Tot acolo, datorită tehnologiei și medicilor dedicați, actrița reușise să învingă o cumplită maladie cu care se lupta de ceva ani.

Actrița - basarabeancă la origine - a decis să se întoarcă în România pentru a-și vinde proprietatea pe care o avea în Constanța. Din nefericire, această decizie i-a fost și cea fatală. Starea ei de sănătate, și așa precară, s-a agravat din cauza călătoriei cu avionul, iar în această dimineață cea mai frumoasă actriță pe care a avut-o vreodată teatrul de revistă și-a dat obștescul sfârșit.

Articolul urmator
Tragedia neștiută din viața lui Eli Lăslean, designerul preferat al lui Carmen Iohannis: soțul i-a murit într-un accident teribil
Tragedia neștiută din viața lui Eli Lăslean, designerul preferat al lui Carmen Iohannis: soțul i-a murit într-un accident teribil
Ce fel de partenera esti?
Incepe quiz
Ce fel de partenera esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.