Prima reacție a Danei Roba după interviul tulburător al fostului soț: „Minte cu nerușinare”
Dana Roba a reacționat dur după ce fostul ei soț a făcut declarații neașteptate despre episodul de violență domestică în care era să îi ia viața. Vezi ce a avut de spus make-up artista, după ce tatăl fetițelor ei a susținut că a fost provocat și că nu ar fi vrut de fapt să o omoare! Amintim însă că acesta a fost deja condamnat pentru tentativă de omor și are de săvârșit o pedeapsă de 7 ani.
Daniel Balaciu a oferit primul interviu din penitenciar și a vorbit despre atacul care i-ar fi putut fi fatal fostei sale soții. Imaginile cu el au revoltat opinia publică și au provocat-o pe Dana Roba să își spună punctul de vedere, care este total diferit de al lui.
La mai bine de trei ani de la agresiune, make-up artista spune că declarațiile acestuia sunt pline de contradicții și îl acuză că încearcă să își construiască o variantă favorabilă în fața instanței.

Dana Roba spune că fostul soț „minte cu nerușinare”
Momentul în care Dana Roba a fost lovită cu ciocanul în cap de fostul soț a șocat România în vara anului 2023. Daniel Balaciu se află închisoare, unde își săvârșește pedeapsa, însă nici până astăzi nu își asumă vina pentru cele întâmplate. Acesta susținuse că incidentul ar fi pornit dintr-un conflict și că și-ar fi pierdut cumpătul pentru câteva secunde.
Femeia însă respinge această versiune și afirmă că atacul ar fi fost premeditat.
„Acest moment (n.r acuzația că l-a scuipat) este o minciună, o scenetă creată de el, în capul lui, ca să dea bine la cameră și în sala de judecată. Nu este adevărat. Eu dormeam, iar fetele sunt martori că eu dormeam și ele s-au trezit de țipetele mele, cum plângeam eu atât de tare. Minte cu nerușinare, omul se contrazice singur. Atât declarația de acum 3 ani, din sala de judecată, cu tot ce spune el aici, e o mare minciună. Atunci a comentat că mi-a dat 9 ciocane în cap, iar acum spune că mi-a dat 4 și doar unul a fost mai tare în frunte.”, a spus ea, potrivit wowbiz.ro.
„Pot să jur oricând cu mâna pe Biblie. În casă noi nu aveam ciocan de scos cuie”
Make-up artista susține că fostul ei soț și-ar fi schimbat versiunea față de declarațiile date în proces. În plus, spune că nu exista un astfel de obiect în casă și că explicațiile lui nu se leagă de realitatea pe care ea a relatat-o încă de la început.
„Nu exista așa ceva. Pot să jur oricând cu mâna pe Biblie. În casă noi nu aveam ciocan de scos cuie, el nu era zugrav, nu muncea nimic, el nu făcea nicio lucrare. Eu ce am spus în sala de judecată, la începutul procesului, asta voi spune toată viața mea. Însă el, tot ce spune aici nu mai are nicio treabă cu ce a spus în sala de judecată. (...)
Așa este el, un misogin, așa a fost dintotdeauna. E fericit pentru ceea ce a făcut, nu este trist deloc. Are o privire de psihopat.
Copiii mei sunt martori. Îmi spunea „Abia aștept să te văd moartă, întinsă pe masă”. El s-a întors la locul faptei să vadă ce a făcut, dacă eu am murit. A venit 100% să-mi ducă trupul, dar a văzut că eu încă respiram. (...)
El crede că vreodată îmi voi mai lăsa copiii la masă cu el? Oricum avocatul meu în momentul în care se va anunța că va ieși din pușcărie va face toate demersurile să iasă cu brățară din pușcărie.”, a mai spus femeia.
„Îl urăsc foarte tare după interviul de astăzi”
Pare că Daniel Balaciu, fostul soț al Danei Roba, nu conștientizează nici acum gravitatea faptelor sale. În schimb, femeia, conștientă că putea să moară, susține că faptele lui au fost premeditate. Aceasta a dat de înțeles că bărbatul a aduc ciocanul în casă special pentru a o lovi și că o amenințase în repetate rânduri că o va omorî.
„Îl urăsc foarte tare după interviul de astăzi (n.r acordat de fostul ei soț din închisoare). Până ieri am zis că nu îl urăsc de moarte pe omul ăsta, vreau să mă eliberez, să nu mă duc în mormânt cu ură, dar după ce a povestit aici cu atâta nonșalanță, cu atâta siguranță pe el, fericire cum a vrut el să mă omoare.
Păi d-asta mi-a dat în timpul somnului, pentru că el verbal mă amenința în fiecare zi. (...) Faptul că m-a făcut femeie ușoară nu mă sperie cu absolut nimic. Niciodată nu am avut un compliment din partea acestui om. Eu știu ce job am eu. (...) Toți criminalii spun că și-au ucis soția din iubire.”, a mai spus ea.
„Am fost victima unei violențe domestice care era să-mi ia viața”
Povestea dintre Daniel Balaciu și Dana Roba a devenit, din păcate, una dintre cele mai dure lecții publice despre violența domestică. Femeia a supraviețuit unei agresiuni care i-a schimbat viața, a trecut prin operații, recuperare și luni de luptă, iar acum încearcă să își crească singură fetițele și să își continue munca.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Dana Roba a simțit nevoia să răspundă și afirmațiilor făcute despre viața ei de dinainte și din timpul căsniciei. Vedeta spune că a muncit mereu, înainte să îl cunoască pe Daniel Balaciu, în timpul mariajului și după ce a supraviețuit atacului.
La polul opus se află afirmațiile lui, căci acesta susține că femeia nu muncea când erau căsătoriți.
„În ultimele zile am auzit cuvinte grele despre mine. S-a spus că „m-a luat din milă”, că „am fost săracă” și că nu am muncit niciodată. Am muncit înainte să-l cunosc, am muncit în timpul căsniciei și muncesc în fiecare zi și astăzi”, a scris ea pe Facebook.
Apoi, a amintit prin ce a trecut după agresiune și cât de greu a fost drumul de recuperare:
„În 2023 am fost victima unei violențe domestice care era să-mi ia viața. Am trecut printr-o operație de nouă ore și prin 48 de ore de comă. Dumnezeu a hotărât însă că mai am un drum de parcurs și mi-a dăruit încă o șansă. Astăzi sunt în picioare. Muncesc, machiez, coafez, predau cursuri și îmi cresc singură cele două fetițe.”
Din păcate, cel mai mult au de suferit fiicele minore ale celor doi, care au fost martore la momentul agresiunii și care nu vor uita niciodată prin ce a trecut mama lor. Chiar dacă îl prezent acestea au o legătură strânsă cu familia tatălui, Dana Roba susține că nu le va mai lăsa în preajma rudelor lui după ce acesta va ieși din închisoare.
Surse foto: Facebook, Youtube, Facebook
Surse articol: Wowbiz, Stiripesurse, Romaniatv
Tags: Dana Roba, Vedete Romania