Prima apariție oficială a prințesei de Wales după ce a terminat tratamentul pentru cancer
După ce a încheiat tratamentul pentru cancer pe care l-a început în urmă cu câteva luni, Kate Middleton a avut prima apariție publică. Empatia, compasiunea și curajul au fost calitățile pe care le-a afișat la întâlnirea emoționantă pe care a avut-o.
Prima apariție publică după încheierea tratamentului împotriva cancerului
În luna februarie a acestui an, Casa Regală a Marii Britanii a anunțat că regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer. În luna martie, Kate Middleton făcea la rândul său un anunț surprinzător despre starea ei de sănătate, după ce dispăruse o perioadă din viața publică.
Familia regală a Regatului Unit al Marii Britanii a fost alături de prințesa Kate care, la momentul respectiv, se afla în primele stadii ale tratamentului cu chimioterapie. Diagnosticul venea în urma unei intervenții chirurgicale abdominale suferită în luna ianuarie.
În vârstă de 42 de ani, soția prințului William, moștenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii, și-a făcut prima apariție după ce a încheiat tratamentul împotriva cancerului.
Ba mai mult, prințesa Kate s-a întors la îndatoririle publice. Prima întâlnire pe care a avut-o a fost cu familiile tinerilor victime ale atacului ce a avut loc în Southport în luna iulie.
„În calitate de părinți, nu putem să ne imaginăm prin ce trec familiile, prietenii și persoanele dragi copiilor care au fost uciși”
Pe data de 10 octombrie, prințul și Prințesa de Wales au avut o surprinzătoare apariție publică, vizitând familiile celor trei copii care și-au pierdut viața în atacul sângeros din luna iulie, desfășurat la o sală de dans pentru copii. Amintim că alte 11 persoane - dintre care 8 copii - au fost rănite în atacul violent pus la cale de un cetățean britanic provenind din părinți originari din Rwanda, pe nume Axel Rudakubana, în vârstă de 17 ani la ora atacului.
Cuplul regal s-a întâlnit cu familiile lui Bebe King, în vârstă de 6 ani, Elsie Dot Stancombe, în vârsta de 7 ani și Alice Dasilva Aguiar, în vârstă de 9 ani. Viitorii suverani ai Marii Britanii au petrecut timp împreună și cu profesoara de dans Leanne Lucas.
View this post on Instagram
În vârstă de 35 de ani, profesoara a fost rănită în atacul sângeros în timp ce își apăra elevii a căror lecție de dans era inspirată de melodiile lui Taylor Swift. Ulterior, Kate Middleton și Prințul William au vizitat centrul Comunitar și Sportiv din Southport, unde s-au întâlnit cu echipele de salvare și familiile afectate de atacul tragic.
Potrivit Daily Mail, Kate Middleton a vrut să meargă împreună cu soțul ei la această întâlnire pentru „a-și arăta sprijinul, empatia și compasiunea comunității locale”.
„În calitate de părinți nu putem să ne imaginăm prin ce trec familiile, prietenii și persoanele dragi ai copiilor care au fost răniți și uciși în Southport”, a scris Prințesa de Wales.
View this post on Instagram
De ce Diana era cunoscută cu titlul de "prințesă" dar Kate Middleton nu are voie să-l folosească
O altă întâlnire emoționantă a prințesei Kate
Tot în luna octombrie, Kate și William au petrecut câteva momente emoționante alături de o tânără care luptă cu cancerul, la castelul Windsor. Cuplul regal a împărtășit public fotografii pe contul oficial de Instagram.
Liz este o fată în vârstă de 16 ani din Harrogate, Anglia, care speră să devină fotograf, deși a fost diagnosticată cu cancer în luna ianuarie. Tânăra a primit de la medici un pronostic sumbru. Specialiștii i-au mai dat între 6 luni și 3 ani de trăit, potrivit BBC.
Prințul a invitat-o pe Liz să ia parte la o ceremonie de investitură, în calitate de fotograf. „Este o plăcere să mă întâlnesc astăzi la Windsor cu Liz.
Este un tânăr fotograf talentat a cărei creativitate și forță ne-a inspirat pe amândoi. Mulțumesc că ne-ai împărtășit fotografiile minunate și povestea ta cu noi”, au scris Prințul și Prințesa de Wales pe rețelele sociale.
View this post on Instagram
De ce este văzută mai tot timpul prințesa Kate cu plasturi pe mâini
În luna septembrie, prințesa Kate anunța că a încheiat tratamentul cu chimioterapie
„Nu pot să vă spun ce ușurare este faptul că mi-am încheiat în sfârșit tratamentul cu chimioterapie”, a anunțat ea într-o declarație pe X, fost Twitter, pe data de 9 septembrie. „Fac tot ce pot să stau departe de această boală nemiloasă.
Acesta este interesul meu principal acum. Deși am încheiat chimioterapia, drumul meu către vindecare și recuperare completă este lung și trebuie să iau fiecare zi așa cum vine”.
A message from Catherine, The Princess of Wales
— The Prince and Princess of Wales (@KensingtonRoyal) September 9, 2024
As the summer comes to an end, I cannot tell you what a relief it is to have finally completed my chemotherapy treatment.
The last nine months have been incredibly tough for us as a family. Life as you know it can change in an… pic.twitter.com/9S1W8sDHUL
Mamă a trei copii, soția prințului William a ieșit din lumina reflectoarelor după ce a dezvăluit în luna martie faptul că îi era administrat un tratament pentru cancer. Încă de atunci, Kate Middleton menționa că aștepta cu nerăbdare să-și asume angajamentele publice de îndată ce îi va sta în putință.
Prințesa a ținut să mulțumească celor care au susținut-o în lupta ei împotriva cancerului: „ultimele nouă luni au fost incredibil de grele pentru noi, ca familie.
Viața cum o știți se poate schimba într-o clipă și trebuie să găsim o modalitate de a naviga prin apele furtunoase și drumul spre necunoscut”, scria ea în luna martie a acestui an.
Un exemplu de determinare, curaj și empatie, prințesa de Wales și-a reluat îndatoririle regale la scurt timp după încheierea tratamentului pentru diagnosticul cumplit pe care l-a primit, fiind alături de oamenii mai puțin norocoși.
Surse foto: instagram.com
Surse articol: nypost.com, people.com, pagesix.com
Tags: Vedete internationale