Unghiile cu efect 3D: cel mai nou trend al toamnei

Vineri, 14.10.2016
de Eugenia Dinescu

Dacă până acum te-ai străduit să eviţi cele mai frecvente greşeli în realizarea manichiurii, astfel încât să obţii o aplicare perfectă, tendinţele noului sezon ţi-au pregătit o surpriză! Toamna aceasta se poartă manichiurile cu efect 3D, care juxtapun texturi diferite pentru a crea contraste interesante. Pregăteşte-te să treci dincolo de manichiura-caviar, cu efect de catifea şi cioburi de sticlă, pentru că noul sezon abundă în idei originale, şi foloseşte materiale inovatoare în moduri la care nu te-ai fi gândit.

Iată care sunt cele mai spectaculoase manichiuri cu efect 3D!

Piele perforată

Nu există un accesoriu mai potrivit pentru jacheta ta de biker decât manichiura cu efect de piele perforată! Vei obţine acest efect folosind un topcoat sau o ojă cu finish mat, creând apoi perforaţii cu ajutorul unui instrument pentru punctat sau folosind capătul unui bold. Trebuie doar să stabileşti locul în care îţi doreşti să creezi „perforaţia”, apoi să presezi până ajungi la suprafaţa unghiei. Pentru a împiedica instrumentul pentru punctat sau boldul să se lipească de lacul de unghii, umezeşte-i uşor suprafaţa înainte de contactul cu lacul de unghii.

Pene

Efectul creat de manichiura cu pene este spectaculos, dar tehnica prin care o poţi obţine este mai simplă decât îţi imaginezi! Vei avea nevoie de câteva pene (le poţi cumpăra din magazinele specializate hobby-creativ), de lacul de unghii pe care vrei să îl foloseşti şi de un topcoat. Tot ce trebuie să faci este să îţi pictezi unghiile aşa cum ai proceda în mod normal, să aplici un strat de topcoat şi, înainte ca acesta să se usuce, să fixezi porţiunea de pană pe unghie. Aşteaptă să se usuce, taie restul penei urmând forma unghiilor tale şi gata – aplică un strat de topcoat pentru protecţie.

Picături de ploaie

Zilele ploioase nu mai au nicio şansă să-ţi afecteze starea de spirit cu această manichiură texturată! Pentru a obţine acelaşi efect, vei avea nevoie de două tipuri de topcoat, unul cu efect mat şi unul cu efect strălucitor – contrastul între cele două reprezintă cheia acestei manichiuri. Pictează-ţi unghiile cu nuanţa pe care ai ales-o (pentru un efect mai spectaculos, folosește albastru), apoi aplică un strat de topcoat mat. Odată ce s-a uscat, foloseşte un instrument pentru punctat sau pensula pentru a crea mici picături din topcoat-ul cu efect strălucitor. Secretul? Aplică-le la întâmplare şi asigură-te că ai o cantitate suficientă de topcoat, astfel încât să creezi picături cu o suprafaţă convexă.

Frunze presate

Sperăm că nu ai aruncat ultimul trifoi cu patru foi pe care l-ai găsit, deoarece îl vei folosi în câteva momente pentru a crea cea mai cool manichiură a momentului! Aplică lacul de unghii de bază, apoi un strat de topcoat, aşa cum ai proceda în mod normal. Înainte ca topcoat-ul să se usuce, foloseşte o pensetă pentru a plasa trifoiul în centrul unghiei sau pe diagonală, în funcţie de preferinţele tale. Aplică două straturi de topcoat pentru a uniformiza totul şi eşti gata!

Care este manichiura ta 3D preferată? Spune-ne în secţiunea dedicată comentariilor!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016