Ce sunt insectele comestibile și cum pot înlocui carnea

Ce sunt insectele comestibile și cum pot înlocui carnea

Redactor Andreea Baluteanu

Unul dintre cele mai dezbătute subiecte de discuție pe plan social, dar și politic, în ultima vreme, au fost insectele comestibile. Puțini sunt cei care se pot lăuda că nu au o părere „fierbinte”, indiferent dacă sunt consumatori din pasiune sau pentru principiile sustenabilității ori nici nu vor să audă să pună vreodată gura pe o insectă.

Mai jos, te lămurim cu privire la tot ce trebuie să știi în legătură cu insectele comestibile. Pot fi viitorul umanității sau doar un trend pasager, care nu va prinde?

Ce insecte sunt comestibile?

Pe plan mondial, există nu mai puțin de 1900 de specii de insecte care sunt consumate în alimentația a diverse popoare; cu toate acestea, pe plan european și cu precădere în lumea vestică, abia recent populația largă a început să îmbrățișeze această idee.

Ce e important de nuanțat e că insectele comestibile nu provin din sălbăticie, ci sunt cultivate și hrănite expres în ferme specializate. Dacă intenționezi însă să le consumi pe cont propriu – fapt pe care îl descurajăm, mai ales dacă „vânezi” insecte în mediul citadin sau în zone unde se folosesc pesticide -, trebuie să știi că experții le recomandă pe cele în nuanțe de negru, verde, maro sau bronz, în vreme ce le contraindică pe cele roșii, portocalii sau galbene.

Cum recunoști celulita provocată de înțepăturile de insecte și ce trebuie să faci

Iată mai jos o listă a insectelor comestibile din cuprinsul lumii:

  • greierii: probabil cel mai celebru „soi” de insecte comestibile, sunt un preparat de bază al bucătăriei Thai;
  • viermele de făină: a fost certificat ca sursă alimentară și în UE, iar în Asia e preparat cu ghimbir, soia și usturoi;
  • gândacii de iunie: consumatorii lor îi preferă fripți cu ulei sau unt;
  • lăcuste: nu așteptăm să se năpustească asupra noastră în prăpădul biblic, în anumite părți ale globului sunt savurate cu sos teriyaki;
  • furnici: fiind atât de mărunte, sunt mai degrabă degustate pe post de topping;
  • vierme de ceară: are un conținut mai ridicat în proteine (dar și în grăsimi) decât alte insecte comestibile;
  • termite: sunt asemănate la gust cu morcovii!

Ce proprietăți nutritive au insectele comestibile

Sunt nenumărați experți care insistă că insectele comestibile sunt extraordinar de sănătoase și nici măcar contestatarii lor nu pot contrazice acest punct de vedere.

Principala proprietate nutritivă a insectelor comestibile este legată de conținutul lor ridicat de proteine, care le transformă într-un înlocuitor excelent pentru carne. Însă nu numai proteinele se remarcă în compoziția „zburătoarelor” sau „târâtoarelor”: insectele comestibile „aduc pe masă” și vitamine (remarcabilă e prezența vitaminei B12), minerale (cu precădere fier, cupru, magneziu și zinc), dar și fibre și grăsimi bune.

Totodată, insectele comestibile sunt lăudate și apreciate și datorită proprietăților antioxidante, antiinflamatorii, antidiabetice și antihipertensive. Science Direct remarca și că această sursă alimentară poate fi folosită cu succes pentru a reduce riscul de dezvoltare a numeroase patologii, printre care și sindromul metabolic.

Insecte comestibile în România: unde se găsesc

Momentan le poți achiziționa numai din magazinele de specialitate, dar vor apărea curând și pe rafturile supermarketului tău preferat. Nu trebuie însă să îți faci griji că o să ajungi să mănânci cozonac cu făină de greieri, de exemplu, fără știrea ta: autoritățile au stabilit că alimentele care conțin insecte trebuie delimitate de cele convenționale, iar comercianții trebuie să atenționeze clar cu privire la compoziția lor.

Insectele al căror consum a fost autorizat în Uniunea Europeană își fac momentan cu reținere loc și la noi. Le poți regăsi sub formă congelată, uscată sau pudră, pe unele dintre ele la categoria delicatese.

Conform Pro TV, făina de greieri poate fi achiziționată la un preț descurajant, 96 lei/100gr, dar, pe măsură ce producția și consumul de insecte comestibile se vor populariza, cu siguranță prețurile vor scădea.

Bulgarii nu sunt însă la fel de „timizi”, vecinii noștri înființând deja o asociație a producătorilor și procesatorilor de insecte.

insecte comestibile aflate pe un platou alaturi de un bol in bucataria asiatica

Ce spune UE despre insectele comestibile

Multă vreme, UE a fost cu un pas în spate în ceea ce privește adoptarea legislației în cauză, dar autoritățile europene nu ar trebui judecate prea aspru. Pe de o parte, existau piedici date de legislația care insista că uciderea animalelor (categorie la care se încadrau și insectele) trebuia să fie realizată în spații specializate, astfel că insectele nu puteau fi folosite în mod adecvat în fermele piscicole, de exemplu. Soluția a venit prin încadrarea insectelor comestibile la categoria de „aliment nou”.

Totodată, merită remarcat că nici măcar în statele unde insectele se consumă în mod tradițional nu existau norme alimentare sau o legislație aferentă. Primii pași în acest sens au fost făcuți în Canada, Thailanda, Elveția și Kenya.

Până acum, în UE au fost autorizate pentru consum alimentar viermele galben de făină, lăcusta călătoare, greierele de casă, larvele gândacului de făină și cele ale gândacului de bălegar, dar pe lista de cereri în așteptare se mai află și musca, dar și alte tipuri de larve și moluște.

Pentru că sunt o sursă din ce în ce mai importantă de proteine alternative, Uniunea Europeană stimulează cu fonduri consistente atât înființarea fermelor, dar și a laboratoarelor de studiu, grăbind atât evaluările, cât și procedurile de autorizare.

Insectele comestibile pot salva lumea?

Desigur că „salvarea lumii” nu e nici pe departe o problemă simplistă ce are un unic răspuns, dar oricare ar fi părerea ta vizavi de consumul de insecte, nu poți nega că satisface multe criterii ale sustenabilității.

În primul rând, dacă am viza răspândirea fermelor de producție, am minimiza nu numai efectul de seră (ridicat în cazul fermelor de animale, de exemplu), dar am reduce și necesitatea de tăieri forestiere. Acest fenomen e vizibil în state precum Madagascar, a cărui suprafață împădurită a scăzut cu 80% din anii 50, și în cazul căruia propagarea consumului de insecte, deja prezente sub formă de gustări în alimentația convențională, poate fi edificatoare.

Pe lângă aceste aspecte, insectele comestibile pot să reducă și riscul foametei la nivel global. Nu în ultimul rând, faptul că sunt bogate în proteine poate să contribuie la eradicarea malnutriției. Cum fecalele lor sunt  un fertilizator bogat, se pare că nu există încă dificultate la care insectele comestibile să nu răspundă pozitiv.

Desigur, sunt și îngrijorări privind riscul de a transmite virusuri, bacterii, paraziți și alți agenți patogeni de la insectă la om, responsabile printre altele de antrax, botulism și paralizie, dar controlul riguros din laboratoare îl va anula, spun experții.

Nici gustul nu va mai rămâne mult timp o problemă: cei care savurează insectele chiar aduc un omagiu aromei lor. Unii le asemuiesc cu nucile, alții cu morcovii, așa cum am mai văzut. Furnicile au un iz acru de oțet, viermele de ceară de semințe, dar multe insecte sunt similare cu cerealele, mai ales atunci când sunt întovărășite de condimentele potrivite.

Sigur, totul rămâne la latitudinea ta, iar experții recunosc că factorul psihologic cântărește greu. Tocmai de aceea, specialiștii insistă că aici trebuie să intervină comercianții și vocile de marketing, ce vor găsi formula potrivită pentru a populariza consumul de insecte comestibile în funcție de cultură și mentalități.

Surse foto: iStock

Surse articol: Time, Farmers Almanac, europa.eu, Digi24Stirile Pro TV

Articolul urmator
Totul despre oxalați: ce sunt și cum îți afectează sănătatea
Totul despre oxalați: ce sunt și cum îți afectează sănătatea
Cât de ușor cred bărbații că te pot seduce?
Incepe quiz
Cât de ușor cred bărbații că te pot seduce?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.